„Super-incineratorul” timişorean, în dezbatere publică

Pentru a nu fi responsabilă de crearea unei noi surse de mirosuri neplăcute şi poluare în Timişoara, Municipalitatea vrea să supună dezbaterii publice problema realizării mult-dezbătutului „super-incinerator” de deşeuri în partea de sud a Timișoarei.

 

Alternativă la referendum

Deşi se venea cu ideea de a se organiza un referendum pentru a se stabili dacă se doreşte sau nu construcţia unui super-incinerator de deşeuri în partea de sud a oraşului, până la urmă Primăria Timișloara va găsi un alt mod de consultare publică pentru a cere opinia rezidenţilor din zona vizată, tocmai pentru a nu fi responsabilă de crearea unei noi surse de poluare şi disconfort olfactiv, de care oraşul nu duce lipsă.

Timişorenii din sudul oraşului vor fi consultaţi, probabil în cursul lunii ianuarie, pentru a-şi exprima acordul sau dezacordul cu privire la investiţia anunţată.

„Rezervele noastre au fost legate de faptul că organizăm un referendum şi cheltuim bani de pomană şi nu se vor prezenta suficienţi cetăţeni pentru a valida rezultatul. Iar concluzia care se va trage va fi că trebuie făcut incineratorul. Dacă nu ţinem seama de opinia cetăţenilor, atunci lucrurile stau în felul următor: am moştenit un proiect de la precedenta administraţie, l-am dus mai departe şi îl punem în practică”, a declarat primarul Nicolae Robu.

„Din păcate, în general, cadrul legal este făcut de aşa natură încât primăriile sunt for decizional pe probleme de acest gen, şi, teoretic, nu au nevoie de aprobarea cetăţenilor pentru a realiza astfel de investiţii. Eu cred că, în principiu, populaţia trebuie consultată şi trebuie să se ţină cont de părerea ei. Trebuie să se cunoască exact ce se va incinera acolo, pentru că, din experienţa ultimilor ani, una se spune şi alta se pune în practică”, ne-a declarat inginerul Mircea Goloşie, autorul mai multor studii despre efectele poluării industriale în judeţ.

 

Un proiect „istoric”

Ipoteza unui incinerator local, care să ardă o bună parte din deşeurile municipale şi să scadă simţitor tarifele energiei termice din sistemul de termoficare centralizat este vehiculată la Timişoara de mai mult de opt ani.

În urmă cu patru ani, în 2012, a fost înfiinţată şi o firmă în acest sens, International Recycling Energy cu acţionariat din care face parte Colterm, Consiliul Local şi o companie elveţiană, Raroma, care este încă interesată de proiect.

Însă, din cauza unor complicaţii şi demersuri birocratice, proiectul nu a mai prins contur. Conform intenţiilor anunţate, incineratorul urmează să fie realizat printr-un credit garantat de Primăria Timişoara în apropierea CET Sud. Cum se estima că se va obţine profit, banii respectivi urmau a fi direcţionaţi sub formă de subvenţie la gigacalorie. Municipalitatea ar fi urmat să garanteze creditul şi să pună la dispoziţie terenul şi utilităţile pentru realizarea investiţiei.

Teoretic, construcţia propriu-zisă a incineratorului ar fi trebuit să înceapă după emiterea ordinului de începere a lucrărilor, condiţionat de predarea amplasamentului liber de orice sarcină. Terenul a fost grevat însă de o serie de litigii, care sunt în curs de soluţionare. În momentul de faţă se aşteaptă.

Există însă pe plan local şi suficienţi oponenţi ai proiectului, în ultima perioadă fiind lipite în Timişoara afişe realizate de Coaliţia Justiţie Energetică din România, care consideră că incineratorul va avea un impact negativ major asupra sănătăţii publice, economiei locale şi mediului înconjurător. 

„Suntem profund îngrijoraţi de perspectiva de a cheltuii zeci de milioane de euro din banii publici pentru un proiect care va împiedica progresul spre obiectivele strategice ale UE de îmbunătăţire a eficienţei resurselor şi care va afecta negativ sănătatea cetăţenilor”, se arăta într-o petiţie pe care timişorenii au fost invitaţi să o semneze.

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro