2014, an cu dublă miză electorală, a venit, însă, cu tensiuni mari în US.L., finalizate cu o prematură ruptură a alianţei de guvernare – provocată, dar neasumată de P.S.D. Dovada adusă apoi de social-democraţi că sunt capabili să închege rapid o nouă majoritate parlamentară nu a fost suficientă pentru a le conferi o stare de linişte preelectorală. Pentru a contrabalansa pierderile, s-a recurs la două trucuri de fidelizare a oamenilor cu rol-cheie în campaniile electorale, măsuri susţinute cu bani publici, gândite să vină mănuşă intereselor P.S.D.

Pentru principalul partid de la guvernare, anul nu a început sub auspicii bune. Eşecurile guvernării sunt numeroase şi nu insignifiante. Iar mulţi aleşi locali nu primiseră la timp banii pentru investiţiile promise în cam­pa­nia electorală. Apoi, în relaţia lui Victor Ponta cu ba­ronii şi baroneţii locali – aleşi locali cu probleme de integritate – interveniseră, din vara lui 2013, câteva scurtcircuite care ameninţau să aibă, în 2014, repercusiuni neplăcute la urne. Dacă Victor Ponta ar fi acceptat modificarea Legii A.N.I., asumându-şi făţiş eliminarea unor prerogative din atribuţiile instituţiei, de­cizia ar fi fost contabilizată negativ de U.E. Dacă ar fi respins categoric ideea, şi-ar fi dinamitat relaţia cu mulţi dintre oamenii din teritoriu. Aşa că, în primă fază, găsise o soluţie de ava­rie: „Vreau să vedem ce se întâmplă pe final şi după aceea ne punem cu toţii la masă, şi cu Ministerul Justiţiei, şi cu A.N.I., şi cu toţi ceilalţi, cu Parlamentul, să ve­dem care e soluţia”. Asta deşi, cu puţin timp înainte, Ministerul Justiţiei se ex­primase clar, avizând negativ proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea, care scotea din regimul incompatiblităţii calitatea pri­marilor de membri în consiliile de admi­nistraţie ale unor servicii deconcentrate. La scurtă vreme după aceea, însă, Crin Antonescu flu­tura spre presă propunerea privind amnis­tierea primarilor găsiţi în conflict de in­terese. Punând responsabilitatea pe umerii d-lui Ponta, deşi ştia că, oficial, acesta nu poate face nimic pentru a-i salva pe incom­patibili, dar mai ştia că în ochii ple­bei cu carnet de membru de partid e omul care poate face orice, şi ilegal, numai să vrea. Apoi, trimiterea în judecată a lui Liviu Drag­nea, cu siguranţă nu a fost bine văzută de susţinătorii din teritoriu. Care se aş­tep­tau ca premierul să rezolve situaţia, înainte de a escalada problemele. În toamnă, izbucnea „scandalul Pa­pici”, care vorbea nu doar despre un act condamnabil de imixtiune grosolană a premierului în justiţie, dar putea vorbi, în accepţiunea mul­tora, şi despre un refuz al lui de a-l salva pe Liviu Dragnea, ce­rând înlocuirea lui Lucian Papici la momentul oportun, nu atunci când, la D.N.A., nu se mai putea face nimic.

Pe seama acestor eşecuri se ajunsese, în noiembrie 2013, la tentativa P.S.D. de a aplica descentralizarea-turbo. De ce des­centralizare fără regionalizare? D-l Ponta nu se pierduse în explicaţii. De ce prin asu­marea răspunderii Guvernului, nu tre­când legea prin Parlament? Din pru­denţă, dădea de înţeles primul-ministru, in­vocând  teama de „tertipuri pseudo-judiciare“ cu care preşedintele Traian Băsescu îi blocase „o serie de proiecte“. Două aspecte erau, însă, clare: graba şi faptul că liderii judeţeni – din 36 de preş­e­dinţi de Consilii Judeţene ale U.S.L., 22 erau ai P.S.D. – ar fi urmat ca, după des­cen­tralizare, să preia atribuţii esenţiale din câteva domenii – Sănătate, Agricultură, Me­diu, Muncă şi Cultură – şi să intre în posesia unor fonduri generoase. Din fericire, acest proiect – re­pus pe agenda publică fără dez­batere publică, fără con­sultarea experţilor, fără o analiză a consecinţelor, fă­ră o analiză cost-beneficiu – a căzut, în ianuarie anul acesta, la Curtea Constituţională.

Orizontul era, cum spuneam, cam gri. Situaţie la care se adăugase şi prematura ruptură oficială a P.S.D. de P.N.L. Aşa se face că, la câteva zile după ce vicepremierul Liviu Dragnea le transmitea semnale pozitive, de încurajare, liderilor judeţeni, vorbind despre „noua descentralizare” – care, se deduce, vine la pachet cu fonduri consistente –, veşti bune primeau şi primarii şi viceprimarii. Mai mult de 6.300 de aleşi locali urmează ca – printr-o lege de pe care nu s-a uscat cerneala – să primească, de la 1 iulie, salarii mai mari, creşterile situându-se între 44,4% şi 50,1%. O creştere salarială pe care iniţiatorul legii, Liviu Dragnea, o numeşte „actul de dreptate pentru aleşi”. O echitate discutabilă, însă. De aceste creşteri salariale nici nu beneficiază toată lumea, iar cei care o fac nu se vor bucura de majorări salariale în aceleaşi procente. Profesorilor – menţionaţi şi ei în actul legislativ – Legea pentru aprobarea Ordonanţei O.U.G. 103/2013, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, adoptată în 25 februarie de Camera Deputaţilor şi promulgată de preşedinte, la începutul acestei săptămâni – le sunt majorate lefurile doar cu 10%, şi asta numai dacă au o vechime de maximum şase ani, iar medicii şi farmaciştii rezidenţi primesc burse de sub 700 de lei. În plus, acest „act de dreptate”, produs fix în an electoral, scoate din buget, doar în 2014, 43 de milioane de lei. Adică, echivalentul a aproape un milion de euro. Bani care vor cimenta fidelitatea primarilor de casă (care sunt majoritari – numai în Timiş, de exemplu, din 99 de primari, 39 sunt ai P.S.D.) şi, poate, le va câştiga loialitatea, măcar pe termen scurt şi neasumat oficial, şi altora.