Deputat PNL Marilen Pirtea: „«Şcolile de elită» lasă pe dinafară mii de profesori excepționali”

Deputatul PNL Marilen Pirtea declară că PSD a uitat de profesorii din mediul rural şi atrage atenţia că promisiunea de premiere a celor din „școlile de elită” lasă pe dinafară mii de profesori excepționali.”

 

Ministrul Educației lansează în spațiul public o nouă măsură care nu va face decât să distragă atenția de la problemele reale, nicidecum să le rezolve”, avertizează deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea. Acesta estimează că încadrarea cadrelor didactice din școlile de renume pe o grilă diferită de salarizare va genera o mare nedreptate în sistemul educațional și îi va dezbina pe profesori. „Dacă luăm în considerare modul de operare al PSD, probabil că doar asta urmăresc, dezbinarea celor din Educație, prin premierea unui grup restrâns de oameni, dar suficient de mare cât să anuleze viitoare mișcări sociale”, declară deputatul liberal.

Marilen Pirtea spune că problema ridică nişte întrebări la care nu există răspunsuri mulțumitoare. De exemplu, ce înseamnă o „școală de elită”, dincolo de etichetarea mediatică? Ce ne facem cu profesorii foarte buni din unitățile de învățământ de la sat, care nu sunt considerate „școli de elită”? Ce ne facem cu zecile de mii de profesorii foarte buni, dar care nu au fost repartizați la aceste „școli de elită”? Prin urmare, declară Marilen Pirtea, singurul scop al măsurii este, probabil, acela de a cumpăra pacea socială pentru valul de nemulțumiri ce va urma în 2018, când profesorii riscă să treacă prin scăderi salariale, nicidecum creșteri ale veniturilor.

Ce este mai valoros pentru societate, să duci un elev de la 9 la 9,50 – căci la liceele considerate bune vin de obicei elevi bine pregătiți –, sau să duci un elev de la 3 la 7?”, se întreabă, retoric, deputatul liberal. Adăugând că acestea sunt probleme cunoscute de către cei care se lovesc de problemele din sistem, nu sunt chestiuni rezervate înțelegerii privilegiate a specialiștilor: „Din păcate, nu s-a reflectat asupra lor înainte să se lanseze ideea salarizării preferențiale.”

Marilen Pirtea le solicită responsabililor din Educație să înceteze acşiunile care destabilizează Învățământul și să se concentreze pe soluții constructive. „Înainte de a arunca în profesori cu bani pe care nu îi are, Guvernul ar trebui să se achite de datoriile existente, 5.000 de lei în medie pentru fiecare cadru didactic, drepturi câștigate în instanță și amânate de la plată pe termen nedeterminat”, conchide Marilen Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email