O întâmplare tentantă care îi poftește pe timișoreni într-o călătorie fantastică pe… Broadway va avea loc marți, 10 august, în Curtea cu castan, unde nouă tineri muzicieni vor susţine o serată specială, cu muzică de film și musical.
Fragmente din Cats, Grease, A Star is Born sau The Phantom of the Opera sunt doar câteva dintre întâlnirile muzicale de care vor avea parte spectatorii prezenți marți, 10 august, de la ora 19, în Curtea cu castan a a Casei Artelor, de pe str. Episcop Augustin Pacha nr. 8. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
„De-a lungul multor ani am avut fericita ocazie să îmi pun (un pic) amprenta pe vocile a numeroși tineri talentați și dornici de exprimare prin muzică. Așa s-a născut ideea unor serate muzicale, prilej cu care să putem «testa» aceste voci, să le putem «expune» în fața publicului”, afirmă soprana Diana Pap, coordonatoare a proiectului
Aceasta mai spune că iniţiatorii proiectului îţi doresc ca, de acum înainte, serile de marți, în Curtea cu castan, să însemne întâlniri cu muzica, fie ea muzică de film, musical, vodevil ori romanțe: „Gândim acest proiect ca un soi de… antrenament pentru o companie independentă de musical pe care ne-am dori-o foarte tare înființată la Timișoara.”
Ultimele comentarii