Probabil că mulţi timişoreni şi-au notat în calendar data la care au cumpărat din pieţe municipiului ultima roşie fără gust de carton expandat, sau ultimul măr a cărui aromă să aibă măcar un iz din parfumul ionatanelor de altă dată.

Şi aceasta nu pentru că produsele locale, cu gust, şi mult mai sănătoase, ar fi dispărut subit, într-un neant agroalimentar, ci pentru că oamenii care le produc nu mai au loc printre tarabele „amanetate” pe decenii ale intermediarilor care vând tiruri de legume şi fructe cu certificate de producător din care reiese că deţin doi metri pătraţi de teren arabil, de regulă aceeaşi „parcelă” apărând pe certificatele tuturor.

Bişniţari care vând ţigări şi care sunt mereu invizibili pentru poliţie, toalete infecte, lângă gherete cu langoşi râncezi pră­jiţi în ulei mereu reciclat, piersici puse lângă detergent „de Germania”, într-un constant schimb de arome, mizerie, resturi, mici şi pleş­căviţă pe care trebuie să le mănânci rapid fă­ră să te uiţi la ele, muşte printre calupuri de brânză şi fleici,  şi mormane de fructe şi le­gu­me care, vorba unui consilier local timişorean, „n-au văzut niciodată pământul”, fiind aduse cu tirul, la tona subevaluată şi coapte la neon, prin diverse depozite în care poliţia n-a călcat şi nici nu va călca vreodată. Cam acestea sunt elementele care compun tabloul general al multor pieţe agro-alimentare din municipiu.

Nu e o situaţie nouă, şi nici vreo „revelaţie” pentru Primărie. Culmea e că, în ultimii ani s-au tot cheltuit sume, deloc mici, pentru diverse reabilitări şi modernizări, de multe ori cu final neaşteptat. Iar acum o parte din consilierii locali spun că pieţele „rea­bilitate” arată chiar mai rău decât cele răma­se în vechea formulă, că mormanele de gunoi adunate pe lângă pieţe cum e Badea Cârţan, de pildă, pun pe fugă orice pofticios venit prin zonă cu sacoşa, în căutare de trufandale.

Sub aspectul gustului, al mirosului şi specificului mărfii, s-a ajuns la „per­for­manţa”, nedorită, ca tarabele din pieţele timi­şorene să fie identice cu standurile de legume şi fructe din supermarketuri. Cine ar fi crezut, acum 20 de ani, că într-o astfel de piaţă va fi mai uşor să găseşti kiwi decât piersici, banane decât mere şi deodorante sau detergent, decât cartofi cu gust de cartofi ?

Culmea e că, de ani buni, în momentul în care subiectul „pieţe” a apărut pe ordinea de zi, în interpelări din Consiliul Local care arată realitatea, oficialii Primăriei au avut o atitudine ţâfnoasă şi superioară gen „Nu-i aşa, dom’le….” sau „Lasă că ştim noi mai bine”.

E de apreciat că măcar acum conducerea Primăriei a spus un lucru cunoscut de majoritatea timişorenilor, şi a cărui negare, în continuare, ar fi echivalat cu ascunsul după deget. „Pieţele arată jalnic”, a spus primarul Timişoarei, Nicolae Robu, lucru consemnat oficial pe stenograma şedinţei de plen. Totul e ca, după acest moment binevenit de sinceritate, să se vadă şi ce măsuri se pot lua, măcar acum, pentru ca lucrurile să se schimbe. Căci nu se poate face doar această constatare, într-un stil contemplativ, şi să se uite că, până una alta, administratorul pieţelor timişorene, respectiv societatea Pieţe S.A. e în subordinea directă a Primăriei. Şi tot la Primărie e uitat de aproape doi ani un proiect aprobat de Consiliul Local, menit să ajute producătorii autohtoni, prin crearea unor spaţii rezervate în pieţe pentru aceştia. Iar încăpăţânarea cu care aplicarea acestuia e fentată şi evitată de atâta timp chiar e demnă de o cauză mult mai bună.