Cristian Moș: „ Velo Timiș, un proiect care a stagnat din cauza neînțelegerilor dintre conducerile PMT și CJT are șansa să fie implementat”

Cristian Moș. Sursă foto: Facebook Cristian Moș

O colaborare bună între Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș este absolut necesară dacă cetățenii sunt puși pe primul loc cu adevărat, declară Cristian Moș, candidat independent la Primăria Timișoara, după demisia din USR Timiș. Acesta susține că un proiect care a stagnat doi ani din cauza neînțelegerilor dintre conducerile celor două instituții are acum șansa să fie implementat.

 

De o astfel de colaborare avea nevoie proiectul pe care inițiat, “Velo Timiș”, afirmă Cristian Moș. În cadrul acestui proiect, Consiliul Județean Timiș a achiziționat parcări acoperite și securizate pentru biciclete, care urmau să fie amplasate în parcările din cartierele Timișoarei, dar și în alte puncte-cheie din oraș, unde urmau să servească transportului intermodal,

„Timp de doi ani, din cauza faptului că «sunt primite de la CJT», actuala conducere a Primăriei Timișoara a refuzat să facă demersurile birocratice necesare pentru preluarea parcărilor și amplasarea lor acolo unde ele erau dorite de timișoreni. Doi ani în care fenomenul furtului de biciclete a fost la ordinea zilei, din păcate. (…) Acum că s-au împăcat domnii Nica și Lațcău sper că vor putea să pună în serviciul timișorenilor aceste parcări și să extindă inițiativa”, mai spun Cristian Moș.

Print Friendly, PDF & Email