Continental Timișoara a pus în funcțiune un parc fotovoltaic modern

Sursă foto: Continental Timişoara

Megafabrica automotive a Continental din Timișoara a finalizat recent construcția unui parc fotovoltaic. Sunt 1.440 de panouri instalate pe acoperişul fabricii.

 

Parcul fotovoltaic, instalat de E.ON Energie România, va furniza anual pentru Continental Automotive aproximativ 715 MWh de energie din surse regenerabile și va realiza o reducere a emisiilor de dioxid de carbom de aproximativ 152 de tone în fiecare an.

„Credem că responsabilitatea și sustenabilitatea sunt esențiale pentru a inova și a ne pregăti pentru viitor, adăugând valoare întregii companii. Prin produsele, serviciile și activitățile noastre de-a lungul lanțului valoric, susținem mobilitatea durabilă. Ne concentrăm pe un viitor mai verde prin adoptarea treptată a energiei verzi, creșterea eficienței energetice și implementarea de tehnologii noi, pentru a reduce emisiile din producție cât mai eficient posibil”, spune Lucian Mărgineanu, directorul megafabricii automotive din Timișoara.

E.ON transmite că va continua să dezvolte parteneriate pentru a sprijini clienții în drumul lor spre independență energetică și sustenabilitate. “Finalizarea centralei fotovoltaice de la Timișoara este încă un exemplu că viitorul aparține energiei verzi și că sustenabilitatea unei companii este o condiție necesară pentru dezvoltarea și consolidarea poziției în piață, indiferent că ești furnizor de soluții energetice sau beneficiarul direct al acestora”, declară Claudia Griech, director general E.ON Energie România.

Megafabrica automotive a Continental produce anual peste 20 de milioane de produse în Timișoara. Aici sunt realizate unități de control al airbagului, sisteme electronice de frânare și parcare, unități de control pentru echipamente speciale, atenuare suspensie pneumatică și stabilizare verticală, unități de control al servodirecției, unități de control pentru reglarea suspensiei și pentru stabilizarea dinamică a sarcinii, unități centrale de afișare, soluții cu mai multe afișaje, afișaje Head-Up și Combiner Head-Up și instrumente de bord. De-a lungul timpului, unitatea de producție s-a dezvoltat în direcția Industriei 4.0, integrând echipamente și tehnologii precum sistemul inovator de stocare, sistemul trigenerare etc.

Print Friendly, PDF & Email