60 de ani de la punerea în funcțiune a primului calculator la Timişoara

Vasile Baltac. Sursă foto: UPT

Mașină electronică de calcul aşa s-a numit primul calculator alfa numeric și primul din mediul universitar din România, pus în funcțiune la Timişoara, la Institutul Politehnic Timișoara, în 25 martie 1961.

 

Mașina electronică de calcul, numită MECIPT-1, a fost una din emblemele reușitei și gloriei Politehnicii timișorene, primul calculator alfa numeric și primul din mediul universitar din România, al doilea din țară, după cel de la Institutul de Fizică Atomică.

Computerul MECIPT-1 a fost construit de matematicianul Iosif Kaufmann şi de vărul său, inginerul Wilhelm Löwenfeld, reamintesc reprezentanţii UPT. Documentarea celor doi a început în 1955, iar proiectarea, în 1956. Construcţia s-a făcut la Liceul Piarist, unde pe atunci era sediul Facultăţii de Electrotehnică. După realizarea MECIPT-ului a fost înfiinţat Centrul de Calcul, colectivului alăturându-se Vasile Baltac şi matematicianul Dan Farcaş.

Dan Farcaş. Sursă foto: UPT

Viteza de procesare a calculatorului, explică reprezentanţii UPT, făcea ca unele programe să dureze ore întregi, chiar zile: „Lucra cu 50 de operaţii pe secundă, iar instrucţiunile erau formate din 15 cifre binare. Programele se introduceau cu bandă perforată. Pe post de imprimantă funcţiona o maşină de scris obişnuită, deasupra tastelor fiind montate nişte relee sub forma unor bastonaşe.

„MECIPT-1 avea 2000 de tuburi electronice, peste 20.000 de condensatori şi rezistenţe, 30 de kilometri de fire şi 100.000 de lipituri. În total consuma circa 10 kW pe oră. Memoria era pe un tambur magnetic, iar capacitatea de memorare era de 1.024 de adrese. Comparativ cu primul calculator românesc CIFA-1, MECIPT-1 avea o memorie de patru ori mai mare. Calculatorul ocupa o întreagă încăpere şi era format din patru panouri înalte de doi metri”, spun reprezentnaţi ai UPT.

Cu MECIPT-1 au fost proiectate cupola pavilionului expoziţional Bucureşti (Romexpo), barajul Vidraru, dar şi o mulţime de alte clădiri, noua reţea de apă din Arad şi a fost automatizată producţia la Fabrica de Bere-

În epocă, reamintesc oficialii UPT, a făcut senzație atunci când Erika Domokos a scris un program de traducere automată din limba engleză în limba română: „Datorită memoriei foarte mici a MECIPT-1, dicționarul cuprindea doar 60-70 de cuvinte și foarte puține reguli sintactice. La 17 mai 1962 s-a realizat prima traducere făcută de o mașină a unei fraze cerute pe loc, sub coordonarea academicianului Grigore Moisil. Dintre cele propuse, prima frază tradusă corect a fost «You explain the development of science and we help describe the examples», tradusă drept «Dumneavoastră explicați dezvoltarea științei și noi ajutăm la descrierea exemplelor». Rezultatul a creat publicului impresia că se vor putea traduce repede și ieftin cărți întregi.”

Oficialii UPT reamintesc că MECIPT-1 reprezintă un pas important în istoria tehnicii de calcul din România, în condiţiile în care prin intermediul său multe generaţii de studenţi şi chiar profesori universitari au învăţat cum funcționează un calculator electronic şi să programeze. De asemenea, au fost create premisele pentru înființarea primei secții de specializare în calculatoare din România. Prima promoție de ingineri cu specialitatea calculatoare electronice a absolvit Politehnica din Timișoara în 1966: „A fost indiscutabil meritul profesorului Alexandru Rogojan, care s-a luptat mult pentru înființarea specializării, dar fără îndoială faima MECIPT-1 ca prim calculator în învățământul superior a contat mult la Ministerul Învățământului pentru obținerea aprobării. Centrul de Calcul deservit de absolvenții acesteia a fost nucleul viitoarei industrii IT din zonă.”

Calculatorul a funcționat cam zece ani. Între anii 1963-1966, pe MECIPT-1 au făcut practică studenți de la Institutele Politehnice din Timișoara, București, Cluj și Iași. Din școala de programare de la MECIPT s-au remarcat peste ani programatori valoroși printre care profesorul universitar Ștefan Mărușter, Dan Farcaș, Gavril Gavrilescu sau Alexandru Cicortaș.

Horia Gligor. Sursă foto: UPT

La inițiativa lui Horia Gligor, absolvent în 1968 al specializării calculatoare electronice, sprijinit și logistic și financiar, de Dan Bedros, director general Alcatel România, care și-a început și el cariera ca absolvent al specializării Calculatoare în 1967, MECIPT-1 a fost expus într-o secție a Muzeului Banatului, în anul 2001, iar pe parcurs a fost restaurat. MECIPT-1 a revenit la Universitatea Politehnica Timișoara, fiind, în momentul de faţă, piesa centrală a Muzeului UPT, alături de alte exponate care evidențiză rolul de pionierat al Politehnicii timișorene în dezvoltarea tehnicii de calcul din România.

Iosif Kaufmann şi Wilhelm Löwenfeld au fost decoraţi, în 2003, de preşedintele României cu cel mai înalt grad, Steaua României în grad de Cavaler, pentru contribuţia lor la dezvoltarea tehnicii de calcul în România.

 

 

Update: Deşi UPT luase în calcul posibilitatea să marcheze momentul în 21 iunie, când se împlinesc și 50 de ani de la apariția primelor cinci licee de informatică – asta, dacă situaţia epidemiologică ar permite-o – conducerea UPT transmite că va face un anunț referitor la evenimentul aniversar de îndată ce acesta va fi sigur în proporție de sută la sută.

 

 

Print Friendly, PDF & Email