Grupul consilierilor locali PSD Timișoara anunţă că va propune trei amendamente la proiectul de Hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2022. Acesta urmează să intre la vot în plenul Consiliului Local Timișoara la finele acestei luni.
Primul amendament va viza reducerea impozitului pe clădiri pentru persoanele juridice la 1,2 la sută. Această propunere a fost susținută și anul trecut de grupul de consilieri municipali PSD, fără să întrunească, însă, numărul necesar de voturi. „Sperăm că, de această dată, vom convinge cel puțin 14 din cei 27 de colegi că este nevoie să ofere un sprijin concret mediului de afaceri timișorean, sufocat în ultimii patru ani de cele mai mari taxe și impozite locale din România”, spun consilierii PSD. Atrgând atenţia că „acest amendament îi dă o ultimă șansă primarului Dominic Fritz să își onoreze promisiunile lansate anul trecut la dezbaterea publică pe tema taxelor și impozitelor, când a afirmat public că va lua în calcul o relaxare fiscală pentru 2022. «Relaxarea» propusă timișorenilor – în varianta useristă – vizează păstrarea plafoanelor maxime la impozitele pentru agenții economici și triplarea lor pentru persoanele fizice.”
Al doilea amendament se referă la păstrarea cotei de 0,6% a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice, „cea mai mare din țară și fără majorarea gândită de Executiv”. Triplarea acestei cote, spun consilierii sociali-democraţi este aberantă și nocivă, „iar argumentul domnilor Fritz și Creiveanu, că s-ar elimina o inechitate în raport cu persoanele juridice, demonstrează un anumit nivel precar și rudimentar de pregătire și viziune economică de dreapta, în condițiile în care o persoană fizică plătește lunar la stat un procent de 10,5 la sută din veniturile din închiriere, în timp ce o firmă are o cotă de impozitare de 1 la sută.”
Al treilea amendament vizează reducerea cu 10 la sută a impozitelor pe clădiri pentru persoanele juridice care le plătesc integral până la data de 31 martie. Anul trecut, un amendament similar, propus de un consilier liberal, reamintesc consilierii PSD, a fost aprobat, „însă în acest an optica economică useristă a eliminat și acest ajutor pentru mediul de afaceri din Timișoara.”
Ultimele comentarii