Un consilier local timişorean, care se declară îngrijorat de afluxul masiv de migranţi cu care se confruntă Europa, ne-a trimis la redacţie un text prin care, spune, vrea să aducă la cunoştinţa opiniei publice nu doar informaţii privind acest fenomen, ci şi consecinţe ipotetice pe care, păe viitor, le poate resimţi şi România. Redăm mai jos textul consilierului Petrică Folică.

„Un fenomen complex cu extindere planetară, la care asistăm în direct, este posibila înlocuire a civilizaţiei occidentale cu cea islamică. Încă din secolul XX, specialiştii în securitate şi cercetătorii fenomenului au anunţat această evoluţie, iar actualmente studiile care o prezintă ca certă sunt numeroase.

Dat fiind avansul culturii şi civilizației europene, multor occidentali nu le vine să creadă în posibila instaurare a unui regim islamic totalitar în Europa. O serie de argumente fac fenomenul islamizării Europei probabil. «Raportul demografic se modifică în favoarea musulmanilor, prin natalitatea crescută, prin imigraţia tot mai mare a acestora, prin convertiri, prin scăderea populaţiei native europene şi prin emigrarea acesteia».

Tema colonizării masive a Europei occidentale de către migranți din lumea a treia, în majoritate musulmani, nu apare în presa subordonată puterii politice, pentru că nu este politic corectă. Dacă totuși referiri la această uriaşă colonizare apar în presa contestară, ele sunt etichetate de către cei corecţi politic, ca extremiste sau naţionaliste.

În timp, populaţia musulmană s-a dublat, iar imigraţia s-a triplat. În situaţia în care Uniunea Europeană nu abordează o strategie viabilă de control a imigraţiei provenită din statele cu populaţie musulmană, nu este exclus să asistăm chiar la transformarea Europei într-un continent islamic, până la sfârşitul secolului XXI.

Ne îngrozim de practicile criminale ale grupării teroriste Statul Islamic şi ale altor grupări radicale, de comportamentul totalitar al unor state islamice, de cruzimea, amploarea crimelor acestora îndreptate, de obicei împotriva celor de o altă religie, iar alteori chiar împotriva altor musulmani. Aceste atrocități ni se par ireale, de neconceput să se întâmple în spațiul european.

Oriunde ar acţiona grupările islamiste şi, în general, toate grupările teroriste, acţiunile lor sunt conjugate cu activităţi de tipul crimei organizate: jafuri, trafic de droguri, de arme, de carne vie, extorcări de bani etc., fie că se ocupă direct de ele, fie că sunt în simbioză cu bandele criminale organizate. Din 1996, în Franţa există 751 de zone urbane interzise, delimitate prin decret guvernamental, în care autorităţile, chiar dacă nu o recunosc oficial, nu mai au niciun control, iar europenii nativi sunt sfătuiţi nici să nu intre în aceste zone. Altfel spus, republica ia sfârşit în apropierea liniei de demarcaţie dintre aceste zone şi restul teritorului. Cu toate acestea, în Franța, partidul comunist i-a făcut cetăţeni de onoare pe teroriştii islamişti, în localităţile pe care aceștia le controlează. Feministele cele mai intransigente devin nevăzătoare atunci când este vorba de islamul cel mai misogin şi homofob. Antirasiştii cei mai intrasigenţi nu văd creştino-fobia şi iudeo-fobia islamică.

Statul Islamic, a cărui principală funcţie este aceea de a pune în practică legea lui Allah, urmăreşte să impună Islamul ca ideologie care să domine întreaga lume. În acest sens, Jihadul a fost întrebuinţat ca un instrument atât pentru universalizarea religiei cât şi pentru stabilirea unui stat mondial imperial.

În 2011, a fost estimat că existau circa 1,6 miliarde de adepţi ai islamului, adică cca. 23 % din populaţia globului. Nu mai puţin de 49 de state au o populaţie majoritar musulmană şi o legislaţie în care se aplică Şaria, de exemplu Iranul, Pakistanul, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Nigeria etc.

Cele 90 de organizaţii radicale islamiste declarate teroriste (de pe lista ONU, dar şi pe cele ale UE, sau cele naţionale ale SUA, Israel, India, Egipt, Rusia etc.) împreună cu statele islamice care le şi susţin strategic şi financiar sunt pilonii destinaţi formării statului islamic mondial.

Frăţia musulmană este cea mai veche şi mai mare organizaţie politică musulmană din lume, o mişcare islamistă globală înființată în 1928 de către Hassan Al-Banna, un admirator declarat şi susţinător al lui Hitler. Crezul mișcării este că jihadul este calea, iar moartea în slujba lui Allah este cel mai măreţ ideal. Ambiţia lui Al-Banna a fost aceea de a institui Şaria ca lege globală. La început a activat mai ales în Egipt, dar activiştii săi au cooperat înainte şi în timpul războiului cu naziştii în Germania. În anul 1950, mişcarea avea circa 2 milioane de membri, iar influenţa sa, ideile şi modelul s-au extins în lumea arabă, constituind baza pe care s-au constituit mai târziu multe dintre organizaţiile teroriste actuale, printre care Hamas, Al-Qaida şi Jihadul Islamic Palestinian.

La începutul anilor 60, membri şi simpatizanţi s-au mutat în Europa şi SUA şi în anii care au urmat au creat o reţea de moschei, organizaţii de caritate, organizaţii pentru drepturi şi libertăţi şi organizaţii islamiste destinate nu ajutării musulmanilor din aceste zone pentru a se integra (aşa cum se afirma de faţadă), ci extinderii islamismului.

La rândul lor aceste organizaţii s-au unit în asociaţii, ligi, uniuni islamice internaţionale care au influenţat în mod decisiv, de la nivelul ONU sau UE, introducerea conceptului de islamofobie şi au contribuit în statele respective la o discriminare pozitivă tot mai pronunţată în favoarea islamului, crescând în acelaşi timp intoleranţa şi discriminarea împotriva creştinilor.

Multe dintre aceste organizaţii au ajuns consultanţi sau parteneri ai guvernelor pentru implementarea unei legislaţii a toleranţei faţă de Islam şi Islamism şi de intoleranţă faţă de actele de discriminare.

Caracteristic pentru cele mai multe dintre ele este dublul limbaj practicat de liderii şi membrii lor: în spaţiul public, unul de deschidere şi de cooperare în vederea integrării şi al unei cât mai bune convieţuiri; în interiorul lor, al moscheilor, al reuniunilor naţionale sau internaţionale, de luptă pentru impunerea totală a Islamului în societăţile respective.

Baza activităţii lor în Europa s-a constituit în Germania pentru ca apoi modelele de organizare, de organizaţii şi de negociere cu autorităţile să fie aplicate în restul statelor vest-europene.

Principalele state finanţatoare ale Frăţiei Musulmane au fost Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Turcia. Dar venituri uriaşe, în medie de zeci de milioane de euro anual au fost primite, în fiecare dintre statele occidentale, de la bugetele naţionale pentru finanţarea aşa-ziselor programe de integrare.

În acest moment, Frăţia Musulmană este prezentă în 70 din cele peste 100 de state, reuşind să construiască, ca alternativă islamică moderată acceptată ca partener al guvernelor (tot datorită acestei faţade civice), o formidabilă reţea mondială.

În ceea ce priveşte Iranul, trebuie avute în vedere ameninţarea teroristă (care este în prezent amplificată de accesul la arme de distrugere în masă) şi fundamentalismul religios cu ramificaţii regionale: Hezbollah și Armata Al Mahdi.

Iranul este un stat musulman șiit (89% din populaţie este de origine şiită și doar 9%, sunită) în care autoritatea supremă este reprezentată de liderul religios. Dacă șiiţii cred în primul fiu al profetului Mohamed, suniţii cred în învăţăturile Coranului. Conform specialiştilor, șiismul are la bază principiul imamatului şi exaltarea martirismului, această ultimă caracteristică conferă șiismului un caracter revoluţionar, predispus spre violenţă şi intoleranţă, constituind linia dură, fundamentalistă a islamului.

Fostul preşedinte iranian, Mahmoud Ahmadinejad și-a justificat acţiunile politice prin credinţa religioasă în cel de-al 12-lea imam, pe care îl aşteaptă, toate acţiunile întreprinse având drept obiectiv să pregătească Iranul pentru venirea imamului Mahdi. Credinţa sa în Mahdi este declarată şi de liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Hosseini Khamenei, care l-a susţinut pe Ahmadinejad şi a declarat în 2012 într-un comunicat de presă că datoria Iranului este să se impună în lume, evident, cu ajutorul lui Allah. De altminteri, de multe ori a susţinut că religia este în strânsă legătură cu acţiunile politice (religia dictează acţiunile politice ale Iranului).

Actualmente, situația politică regională din Orientul mijlociu este departe de a fi stabilă.

Rusia și Iranul doresc menținerea la putere a regimului Assad. Assad oferă Rusiei un avantaj strategic prin menținerea bazei militare rusești din Tartus și alte beneficii. Structura regimului din Siria este de tip mafiot și are legături profunde cu cel omolog de la Moscova, ambele fiind caracterizate prin faptul că numai un grup mic care deține puterea are beneficii economice.

În Siria, Rusia protejează o dictatură şi îşi asigură interesele. Ruşii, în raidurile lor aeriene, folosesc exact aceeaşi strategie ca și regimul Assad, utilizează ofensiva ISIS ca pe o justificare. Ei știu că astfel pot manipula opinia publică, întrucât fără pretextul combaterii ISIS nu s-ar bucura de susţinere. Victimele acestor raiduri aeriene sunt civilii. Zonele controlate de ISIS nu sunt atacate de Rusia la fel de mult ca cele în care nu a pătruns ISIS. Deci, este mai sigur pentru civili să trăiască în zonele controlate de ISIS. Astfel, Rusia ajută ISIS să câştige teren, să recruteze noi membri și determină migrarea a noi valuri de refugiați.

Actualul val masiv de migranţi care sosesc în Uniunea Europeană din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu nu e doar consecinţa crizei umanitare din zonele de conflict, ci un exod bine organizat şi finanţat, o invazie musulmană a Uniunii Europene, menită să ducă la pierderea încrederii cetăţenilor europeni în Uniunea Europeană şi la votarea la următoarele alegeri din ţările europene a partidelor extremiste. Din ,,întâmplare”, partidele extremiste și cele de stânga din Uniunea Europeană sunt finanţate de Rusia, prin diferite ONG- uri.

Cel mai grav este că statele membre ale Uniunii Europene nu au reușit să gestioneze eficient această situaţie. În conjunctura actuală, statul care profită cel mai mult este Rusia, care are interesul destabilizării Uniunii Europene și în același timp își consolidează poziția strategică în Orientul mijlociu. Din păcate, la nivelul Uniunii Europene nu există o stategie coerentă care să combată eficient utilizarea radicalismul islamic ca mijloc manipulare pentru genera atacuri teroriste și destabilizare.

În ianuarie 2016, au intrat ilegal în județul Timiș un prim eșalon de imigranți format din șaizeci de bărbați cu vârste între 20 și 40 de ani care au declarat că provin din Pakistan, Irak, Afganistan, Somalia și Maroc. Imigranții au trecut ilegal frontiera venind din Serbia. Legal, aceștia trebuia să fie opriţi la granița înainte de a pătrunde pe teritoriul României.

Recent, în data 20 februarie 2016, la miezul nopții, un al doilea val format din 150 de imigranți a fost la un pas de trece ilegal frontiera în județul Timiș, în apropiere de Beba Veche. Imigranții s-au apropiat de fâșia verde venind dinspre Serbia și au intenționat să tranziteze prin România, pentru a trece apoi în Ungaria. Li s-a explicat că dacă vor intra ilegal în Romania vor fi trimiși înapoi, migranții au renunțat și, în cele din urmă, s-au întors în Serbia.

Ce se va întâmpla dacă în viitor vor veni mii de imigranţi? România trebuie să fie pregătită să gestioneze o astfel de situație ipotetică, dar plauzibilă.”