Conferințele Dilema veche, organizate la Timișoara

Conferințele Dilema veche vor avea loc, anul acesta, la Timişoara. Printre invitaţi se numără Horia-Roman Patapievici şi fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.

 

Evenimentul va avea loc între 23 și 25 iunie, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara. De altfel, UVT este partener în organizarea Conferințelor Dilema veche, în cadrul proiectului La UVT, Cultura este Capitală!

Tema programului timișorean al Conferințelor Dilema veche este „Părinți și copii. Vârste, mode, generații”. Biologic din ce în ce mai îmbătrâniți, în rând, de altfel, cu mai toate națiunile occidentale, suntem noi și o societate matură, așezată, așa cum iarăși sunt aceleași națiuni? Cât de fertil mai e astăzi conflictul dintre generații, mai produce el noul sau e doar un nume pretențios pentru larma contestatară? Cuplată cu autohtona criză educațională, noua revoluție de import, cea care demolează ierarhii și suprimă filiații firești, riscă oare să ne infantilizeze istoric și cultural? Suntem așadar în faza profund debilizantă sau chiar terminală a bolii, ori trecem de fapt prin aceleași vechi boli ale copilăriei, care ne întăresc imunitatea? La aceste întrebări vor răspunde invitații Conferințelor Dilema veche: scritoarea Adriana Babeți, Călin Dan, Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, diplomatul Marius Lazurca, sociologul Barbu Mateescu, jurnalistul Cătălin Ștefănescu, scriitorul, filosoful şi eseistul Horia-Roman Patapievici şi Sever Voinescu, redactor-şef al săptămânalului Dilema Veche.

Programul pe zile al evenimentelor este următorul:

Miercuri, 23 iunie, de la ora 18, Daniel Funeriu va intra în dialog cu Sever Voinescu, pe tema „Ce-i pot învăța părinții pe copiii lor în Europa anului 2021”. În aceeaşi zi, de la ora 19.30, Călin Dan va susţine conferința pe tema „De senectute. Dispariția bătrâneții și crizele secolului 21”.

Joi, 24 iunie, de la ora 18, sociologul Barbu Mateescu va conferinția pe tema „Cum au votat generațiile României?”, iar de la ora 19.30, Adriana Babeți va intra în dialog cu Marius Lazurca „Despre imaturitate, altfel”.

Vineri, 25 iunie, de la ora 18, Cătălin Ștefănescu va dialoga cu Sever Voinescu despre „Circulația unei succesiuni”, iar de la ora 19.30,  Horia-Roman Patapievici va susţine o conferință pe tema „Părinți și copii în conflictul dintre generații. O viziune personală”.

„Timp de trei zile, aula principală a Universității de Vest din Timișoara va deveni un spațiu al vibrației dialogului și al emoțiilor autentice, la întâlnirea cu personalitățile extraordinare care vor organiza acest turnir al Conferințelor Dilema veche, cu o tematică ofertantă pentru toate generațiile: «Părinți și copii. Vîrste, mode, generații». Elevi și studenți, tineri și maturi, discipoli și mentori, ne vom regăsi în dialogurile Dilema veche, acum la UVT”, transmite rectorul UVT, prof. univ. Marilen Pirtea.

Conferințele și dialogurile vor avea loc în Aula Magna a UVT. Accesul publicului este gratuit și se face pe bază de rezervare online, completând Formularul pus la dispoziție de organizatori. Toate evenimentele vor fi transmise live pe pagina de Facebook și pe canalul Youtube ale revistei Dilema veche și ale UVT.

Conferințele Dilema veche sunt organizate de Grupul pentru Management și Mediere Culturală și revista Dilema veche. Parteneri ai ediţiei timişorene sunt Casa de Cultură a Municipiului Timișoara şi Teatrul German de Stat Timișoara, iar finanţato – Fundația Alber.

Print Friendly, PDF & Email