Concert Ştefan Hruşcă, la Timişoara

Sursă foto: Facebook / Ştefan Hruşcă

Ștefan Hrușcă revine în România pentru un amplu turneu sub genericul „Un copac cu flori”, organizat în perioada 4 – 25 martie. Spectacolul pe care îl va susţine la Timişoara, în 25 martie, va încheia turneul.

 

Ştefan Hruşcă anunţă că a inclus în repertoriul acestui turneu cele mai îndrăgite melodii folk pe care le-a lansat de-a lungul carierei sale. „Dacă «Nunta de flori» vă face inima să tresară, dacă vă este dor de «Fostele iubiri» sau vreţi să vă reamintiţi «Fuga din rai», «Vara promisă» ori emoţionanta «Rugă pentru părinţi», vă poftesc la un concert în care veţi regăsi fiorul serilor de altă dată şi farmecul melodiilor folk fără vârstă”, declară artistul.

Alături de Ştefan Hruşcă în concert se vor afla percuționistul arădean Mario Florescu și Radu Rotaru, la claviaturi.

La Timişoara, concertul va avea loc luni, 25 martie, de la ora 20, pe scena Operei Naționale Române. Biletele pot fi cumpărate online accesând acest link.

Cariera solistică a lui Ștefan Hrușcă a început în 1981, odată cu integrarea sa în Cenaclul Flacăra. Într-un interval de doar trei ani, între 1981 și 1984, Ștefan Hrușcă a străbătut țara în lung și în lat și a cântat în peste 1000 de concerte. Ștefan Hrușcă a devenit unul dintre cei mai iubiți folk-iști din România. Printre albumele sale de referință se numără: Rugă pentru părinți (1984), Urare pentru îndrăgostiți (1986), Fostele iubiri (1995), Balade speciale (2007) și foarte îndrăgitele discuri de colinde și cântece maramureșene.

Print Friendly, PDF & Email