Foto: Oradea Instantanee

Maria Hulber a intrat în arhivele CNSAS în urmă cu opt ani. De atunci, a studiat peste 9.500 de pagini din dosarele de urmărire pe care Securitatea le deschisese pe numele lui Richard Wurmbrand, numit și „Pavel al Cortinei de Fier”. Omul care, după 14 ani de temniță grea în pușcăriile comuniste, după bătăi și torturi inimaginabile, a reușit să evadeze din iadul concentraționar, dar a rămas zeci de ani în atenția Securității. Pentru că în lumea liberă, nu doar a propovăduit creștinismul, religie la care s-a convertit după descotorosirea de comunism – despre care spunea apoi: „Nu credeţi cuvintele linguşitoare după care comunismul este doar o filosofie a societăţii. Ca unul care a trebuit să-l suporte ani de zile, pot să vă asigur că este vorba nu de filosofie, ci de crimă organizată” –, ci a vorbit despre ororile acestei ideologii.

Portretul și biografia acestui om, reper moral pentru unii, figură controversată pentru alții, sunt schițate de Maria Hulber  în volumul „În sfera tăcerii. Richard Wurmbrand în dosarele Securității”, apărut recent la Editura Ratio et Revelatio, volum despre care am vorbit în acest interviu.

„Este un destin extrem de tulburător”

CV Maria Hulber

 

Este cercetător acreditat la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Este doctor în Filologie, profesor de Limbă și literatură romană la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, din Oradea.

Scrie articole și recenzii pe care le publică în Revista de cultură Familia, Revista de pedagogie, în volumul colectiv Hermeneutica fenomenului literar (Sibiu, 2010) și în revista virtuală LaPunkt.ro.

Este autorul volumelor „Memorialistica detențiilor postbelice românești” (Ratio et Revelatio, 2015) și „În sfera tăcerii. Richard Wurmbrand în dosarele Securității”, (Ratio et Revelatio, 2018).

Are colaborări în domeniul didacticii, la Institutul de Științe ale Educației din București.

 

(Sursă CV: cartepedia.ro)

Doamnă Maria Hulber, când şi de unde a pornit ideea acestui volum?

Din anul 2010 sunt cercetător acreditat la CNSAS, pe un domeniu destul de larg de cercetare, şi anume memorialistica închisorilor din perioada comunismului românesc, ceea ce mi-a oferit posibilitatea să cercetez dosarele foştilor deţinuţi politici din perioada comunismului românesc, care și-au consemnat amintirile, memoriile, confesiunile. Toate ţin de o literatură subiectivă, care include şi tematica detenţiei.

Studiind atâtea destine, în timpul cercetărilor făcute în arhivele CNSAS, de ce v-aţi oprit la Richard Wurmbrand?

Ţin minte şi acum ziua în care am primit dosarele sale: era o zi de vineri, 16 aprilie 2010, eram în primul meu stagiu de cercetare la CNSAS. Am fost impresionată de numărul foarte mare de dosare ce mi-au fost aduse. La prima vedere, nu se anticipează că un dosar ar cuprinde mai multe volume. În cazul lui Richard Wurmbrand, fiecare dosar, la rându-i, include câte opt-nouă volume, însumând peste 9.500 de pagini. Atunci am avut timp să văd doar dosarele penale, pentru că mă interesau în sfera documentării pentru teza de doctorat, lăsând deoparte dosarele de la Fondul Informativ, corespondenţa confiscată de Securitate și celelalte dosare de urmărire din fondul SIE, însă această temă mi-a rămas cumva o prioritate şi am revenit la ea de patru ori, în patru stagii diferite de cercetare. De fiecare dată am luat de la capăt aceste dosare şi de fiecare dată am observat noi conexiuni între documente. Aşa s-a născut ideea cărţii.

A contat, însă, în această alegere, şi numărul foarte mare de documente pe care le-am avut la dispoziţie, documente care acopereau atât de multe etape ale vieţii lui Richard Wurmbrand încât, la un moment dat, am avut impresia că privesc nu o viaţă de om, ci trei vieți într-una singură. Pe de altă parte, în urma unui dialog cu editorul cărţii, directorul general al editurii Ratio et Revelatio, acesta m-a îndemnat să scriu despre tema studiată, considerând că e un subiect foarte căutat, foarte aşteptat. L-au parcurs mulţi cercetători înaintea mea, într-adevăr. Au circulat şi circulă încă destule poveşti, destule biografii posibile, însă niciuna nu a fost până acum pe deplin verificată prin recursul la documentele de arhivă, nu am văzut încă vreun volum care să organizeze toate documentele referitoare la urmărirea sa operativă. Or, eu nu am pornit pe căi bătătorite de alţii. Este un destin extrem de tulburător, dar cu o viaţă prea puţin cunoscută cu adevărat.

„Şi-a păstrat libertatea de gândire, de expresie, a predicat chiar şi în temniţă”

De ce plasaţi volumul „În sfera tăcerii”?

„În sfera tăcerii” este o sintagmă pe care am decupat-o dintr-una din cărţile lui Richard Wurmbrand, Predici în celula singuratică, în care afirmă, la un moment dat, că Dumnezeu l-a aşezat în sfera tăcerii. Mie mi s-a părut mai degrabă o antifrază pentru că, de fapt, el a reprezentat o voce puternică toată viaţa sa. Sfera tăcerii i-a fost impusă în spaţiul carceral, dar nici acolo nu a tăcut cu adevărat. Şi-a păstrat libertatea de gândire, de expresie, a predicat chiar şi în temniţă, în pofida tuturor pedepselor la care a fost supus.

A avut parte de un regim de detenţie mai dur, pentru că era considerat un trădător. Anchetatorii de după 1947 îi descoperiseră dosarul din perioada interbelică şi şi-au dat seama că a trădat cauza Partidului Comunist, în timpul marelui proces de la Timişoara, din 1934.

„Am făcut un inventar al informatorilor care au dat referinţe, într-un an, despre Wurmbrand: 50”

Ce perioadă acoperă aceste dosare de urmărire?

În 1947 Securitatea i-a deschis primul dosar penal. Atunci au avut loc şi primele arestări ale sale, urmate de eliberări și de noi arestări. A fost o perioadă foarte tulbure. Apoi i s-au deschis numeroase dosare de urmărire informativă, pe mai multe nume conspirative: ,,Olteanu”, ,,Valter”, ,,Walter”, ,,Ashaver”. Ultimul dosar de urmărire deschis pe numele lui, aflat în arhiva CNSAS, datează din 1979.

Am făcut un inventar – o galerie demonică de-a dreptul – al tuturor informatorilor care au dat note și referinţe despre Richard Wurmbrand: 50 de informatori, 1000 de pagini de note informative, arhivate în două volume a câte 500 de file fiecare. Şi cifrele acestea vizează, în bună parte, perioada dintre 1964, anul eliberării din abisul concentraţionar, şi plecarea definitivă din ţară, în decembrie 1965. În plus, în timpul anilor de detenţie, s-a exercitat o supraveghere constantă a membrilor familiei. Sabina Wurmbrand a fost mereu urmărită informativ, la fel și fiul lor, Mihai.

E straniu însă că dovezile de urmărire se opresc la anul 1979. Era o perioadă în care Securitatea a fost foarte activă şi pe plan extern. O dovadă este recenta deconspirare a aproape 200 de colaboratori ai UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului care, în anii 80 se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. Există posibilitatea ca documente referitoare la urmărirea lui Wurmbrand să se afle la alte instituţii ale statului, în dosare care nu au fost declasificate?

Da, există această posibilitate. Am căutat şi eu o explicaţie. În iulie 1978 a defectat generalul Mihai Pacepa, iar prima consecință a fost reorganizarea întregului Departament de Informaţii Externe al Securităţii şi înfiinţarea Centrului de Informaţii Externe, cu o altă structură. Probabil că spre acesta s-au direcţionat documentele începând din 1979, de către cu totul alţi agenți ai fostei Securităţi.

„Doreau să-l neutralizeze, făcându-l necreditabil”

Unul dintre numele conspirative care i-au fost date lui Richard Wurmbrand de către Securitate este, cum amintiți, „Ashaver”. În dosarul în care apare cu acest nume – deschis după mărturia sa din Senatul American, în 1967 – agenţi ai Securităţii erau pregătiţi pentru a-l compromite. În ce au constat concret aceste acţiuni plănuite împotriva lui?

Se regăsesc şi aceste informaţii în dosarul de urmărire. Numele conspirativ „Ashaver” apare în documentele provenite de la Serviciul de Informaţii Externe, deci după plecarea definitivă din ţară a familiei Wurmbrand, în 1965. Se regăsesc, de exemplu, telegrame trimise de serviciile externe de atunci ale Securității române, aflate în Marea Britanie, SUA, Franța, Elveția, Canada, Brazilia, Chile, Ecuador, state unde se deplasa Richard Wurmbrand pentru activitatea de misionariat, dar mai ales pentru susținerea unui ciclu de conferințe menite să deconspire crimele comunismului. Acţiunile de discreditare inițiate împotriva sa au antrenat un număr foarte mare de agenţi și de informatori, inclusiv din ţară, care erau mobilizați pe lângă Richard Wurmbrand, cu sarcini precise: unii pentru a culege informaţii, alţii pentru a-l neutraliza prin compromitere. Am inclus în acest volum multe documente relevante preluate chiar din dosarul de urmărire informativă deschis pe numele conspirativ „Ashaver”. Sunt planuri emise succesiv, de zeci de pagini, cu măsuri de acțiune foarte clar trasate. Doreau să-l neutralizeze, făcându-l necreditabil, pentru a nu mai fi acceptat nici în cercurile politice, nici în cele religioase în care avea un cuvânt greu de spus. După apariţa cărţilor sale demistificatoare, Cu Dumnezeu în subterană şi Torturat pentru Hristos, întreaga lume şi-a îndreptat privirea asupra lui.

La un moment dat, potrivit unor informații care circulă în spațiul public, comuniştii au plănuit chiar să-l omoare, în exil. Se vorbeşte şi de o implicare a KGB-ului, după ce Wurmbrand a acuzat public statul sovietic de prigonirea disidenţilor şi de încălcarea brutală a drepturilor omului. Când s-a luat decizia aceasta?

Aceasta s-a întâmplat, cel mai probabil, spre finalul anilor 60, începutul anilor 70. În 1971, la Securitate a sosit o adresă de la KGB, semnată de Iuri Andropov, prin care Securităţii Statului i se cerea, la cel mai înalt nivel, să ia măsuri împotriva lui Wurmbrand, în caz contrar urmând ca sovieticii să se implice în acțiunea de compromitere și neutralizare a influenței sale.

Două servicii de informaţii extrem de agresive, care au lăsat în urmă multe victime, nu au reuşit să-l elimine. Cum de le-a eşuat planul?

Dacă undeva s-a produs o breşă, aceasta nu este, probabil, explicit cronologizată în documente. Din câte am observat, documentele de la fostul Departament de Informații Externe al Securităţii nu au fost suficient de bine organizate, la vremea respectivă, de către agenții serviciului. Dar, după 1974-1975, ei s-au arătat cumva mulţumiţi de faptul că au reuşit să-l discrediteze. Informaţiile pe care le primeau duceau spre această ipoteză, așa cum am descoperit, de exemplu, în notele date de Paul Hansen, secretarul general al Alianței Mondiale Lutherane de la Geneva.

„Wurmbrand s-a apropiat de creştinism venind dinspre comunism”

Până la un punct există o asemănare între destinul lui Richard Wurmbrand şi cel al lui Nicolae Steinhardt – ambii, de origine evreiască, convertiţi pe parcurs la creştinism, ambii deţinuţi politici în închisorile comuniste, ambii făcându-şi apoi din religie un crez în viaţă mai presus de orice. Se confirmă informația că s-ar fi întâlnit în închisoare? Sunt, în dosare, informaţii despre această legătură?

În documentele studiate nu există informaţii despre această întâlnire şi nici nu am știință ca vreunul dintre ei să fi scris în memoriile sale – Steinhardt, în Jurnalul fericirii, iar Wurmbrand, în numeroasele volume de confesiuni, de amintiri, de mărturii – despre un asemenea eveniment.

Am observat și anumite asemănări, și deosebiri între ei. Steinhardt s-a convertit la creștinism în închisoare; în sufletul său exista o chemare anterioară, mărturisită, nefiind o apostazie neașteptată, la fel ca în cazul lui Wurmbrand. Acesta din urmă s-a îmbolnăvit de tuberculoză după mai multe experienţe carcerale din anii 30, iar în 1938 s-a convertit, prin botez, la creștinism. În mod straniu, Wurmbrand s-a apropiat de creştinism venind dinspre comunism. Şi nu este singurul caz care s-a despărțit de comunism în acest fel. André Frossard a trecut, și el, printr-o experiență asemănătoare.

Ce personaje pe care Richard Wurmbrand le întâlneşte în detenţie apar în dosarul lui de urmărire?

Am descoperit note informative date, chiar în închisoare, de către deținuți aflaţi în aceeaşi celulă cu Richard Wurmbrand. Le-am selectat şi introdus în volum cu acea prudenţă necesară cercetătorului care ştie că, în perioada detenţiei, asupra deţinuţilor politici se făceau presiuni imense – și fizice, și psihologice. Pe de altă parte, după ieşirea din închisoare, Wurmbrand a păstrat o legătură apropiată cu o parte dintre foștii colegi de detenție, i-a evocat mereu, au fost şi ei urmăriţi de Securitate. De exemplu, Ferenc Visky, pastor reformat și fost deținut politic, care face parte din același spațiu protestant precum Wurmbrand, a scris un volum în care îl evocă cu foarte mare căldură, considerându-l unul dintre apropiaţii săi.

„Sabinei i-am descoperit luminile și verticalitatea, în mod paradoxal, tocmai prin aceste dosare ale diavolului”

În dosarele de urmărire apare şi numele soţiei sale, Sabina?

Da, dosarele Sabinei Wurmbrand au fost conexate cu ale soţului său. Avea drept nume conspirativ „Lutherana”. Era considerată de Securitate un element foarte periculos pentru că, mai ales în perioadele detenţiei soţului său, și-a continuat activitatea de misionariat cu aceeaşi îndârjire ca el. Sabina reprezenta o voce anticomunistă foarte puternică și de intensă credibilitate. A fost o femeie de o frumuseţe interioară extraordinară, căreia i-am descoperit luminile și verticalitatea, în mod paradoxal, tocmai prin aceste dosare ale diavolului.

Foto: Oradea Instantanee și Ovidiu Selegean

Interviu publicat și în Puterea a Cincea.