Parlamentarii USR de Timiș Nicu Fălcoi și Cătălin Drulă au organizat joi, 16 noiembrie, o dezbatere cu tema Deficitul de forță de muncă din județul Timiș – soluții legislative pentru o problemă cronicizată.
Dezbaterea, la care au participat reprezentanți ai mediului economic și de afaceri din Timișoara și din județ, antreprenori, consultanți, analiști economici, reprezentanți ai mediului universitar și ai autorităților publice, și-a propus să identifice cauzele și posibilele soluții de îmbunătățire a cadrului legislativ, astfel încât să permită rezolvarea cât mai promptă a acestei probleme care afectează economia județului, anunţă, într-un comunicat, USR Timiş.
Invitat la dezbatere a fost și economistul Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale în Guvernul Dacian Cioloș.
Problema supusă dezbaterii a fost analizată din multiple perspective, în abordarea unor specialiști pe diverse domenii de activitate. Fostul ministru Dragoș Pîslaru a subliniat faptul că este foarte necesară investiția în capitalul uman și implicarea comunității, inclusiv în identificarea cauzelor reale care stau la originea crizei de forță de muncă: „Statul român vede din satelit unde se taie doi-trei copaci, dar nu are o bază de date cu persoanele cu vulnerabilități.”
Dragoș Pîslaru a insistat și asupra importanței educației informale, asupra nevoii de corelare a demersurilor între Ministerul Educației și Ministerul Muncii, în vederea susținerii educației continue și a adecvării permanente a ofertei educaționale la cerințele pieței muncii, dar și asupra măsurilor de atragere de talente.
Asupra acestor aspecte au insistat, în expunerile făcute, și prof. univ. dr. Marian Mocan, psihologul Liliana Cismariu și președintele Asociației Banat IT, Radu Ticiu.
“Statul român ar trebui să își asume faptul că, în acest moment, populația noastră este în scădere. Faptul că natalitatea scade și mortalitatea crește este o realitate pe care Statul ar trebui să o trateze cu seriozitate și să își facă o strategie în această privință, pentru că e o problemă de foarte mare însemnătate, care ține chiar de siguranța națională”, declară senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi.
Potrivit acestuia, România ar trebui să învețe din modelul german care s-a dovedit a fi funcțional după cel de-Al Doilea Război Mondial și să se orienteze cu solicitările înspre zonele din care ar putea să aducă forță de muncă, adaptat nevoilor de profesii și calificări de care țara noastră are nevoie pe piața muncii.
O analiză a cauzelor, efectelor și implicațiilor pe care deficitul de forță de muncă le generează la nivelul județului a fost prezentată de sociologul și consultantul în domeniul afacerilor Valentin Crăciun, care a evidențiat și o serie de date relevante referitoare la particularitățile Timișului, printre care distribuția propulației active vs. populația non-activă, distribuția populației active în funcție de mediul de rezidență, rata de ocupare în funcție de distanța față de Timișoara, parametri care se reflectă, în fapt, într-un grad ridicat de polarizare a economiei județului.
Printre soluțiile pe termen scurt, mediu și lung sugerate în vederea unei deblocări a situației de criză sunt amintite importul de forță de muncă din Serbia, cooperarea transfrontalieră și acordarea de permise de muncă minorităților din proximitate, modificarea legii primei chirii, acordarea de subvenții de transport direct către companii, includerea în lege și a persoanelor care nu sunt înregistrate ca șomeri, reformarea sistemelor de asistență socială, încurajarea mobilității sociale (din rural în urban sau din unele zone istorice în alte zone istorice), crearea unei infrastructuri de mobilitate adecvate programelor de lucru ale navetiștilor etc.
Perspectiva angajatorilor asupra fenomenului a fost expusă de către directorul general al ELBA, Gheorghe Cocian, și de către HR Operational Managerul companiei Profi Rom Food România, Ramona Crețu, care au prezentat atât problemele cu care se confruntă companiile pe care le reprezintă, cât și câteva propuneri:
- monitorizarea, la nivel de țară, a competitivității macroeconomice și adaptarea parametrilor în funcție de evoluțiile principalilor factori;
- posibilități de angajare a muncitorilor din alte țări, în baza unor acorduri transfrontaliere;
- preluarea de către stat a costurilor cu concediile medicale ale angajaților pentru concediile ce depășesc o zi;
- predictibilitatea sistemului economic și a evoluției salariului minim pe economie pentru următorii cinci ani;
- reevaluarea condițiilor de acordare a ajutoarelor sociale;
- stimularea persoanelor care primesc ajutoare sociale să se angajeze;
- simplificarea procedurilor de obținere a subvențiilor pentru angajarea șomerilor cu vârsta peste 45 de ani și a absolvenților şi dezvoltarea unui sistem online de aplicare;
- sprijin în dezvoltarea infrastructurii, pentru a putea susține măsurile de relocare a angajaților.
Ultimele comentarii