Pe tot parcursul acestui an, Biblioteca Judeţeană Timiş le oferă cititorilor, în fiecare lună, câte un semn de carte care va ilustra semnificația Centenarul Marii Uniri.
Secția de Arte a Bibliotecii Județene Timiș anunţă debutul proiectului Semn 2018. În cadrul acestuia, cei care împrumută cărți de la BJT vor primi câte un semn de carte consacrat Centenarului. În fiecare lună a acestui an va fi emis un semn distinct care va ilustra, sub genericul România100, semnificația momentului istoric.
Evenimentul va avea loc mâine, de la ora 12, la Bastion Theresia, corp A, fiind urmat de lansarea albumului și a antologiei Festivalului Internațional de Literatură LitVest, ambele intitulate LiTerrarium.
Realizată cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, cea de șasea ediție a Litvest a fost cea mai… internațională manifestare literară organizată vreodată în Timișoara, reunind scriitori din zece țări, de pe două continente, spun reprezentanţii Bibliotecii.
„Cu toții au remarcat originalitatea, în context global, a lecturilor publice («Pătura care citește», «ConCentrica», «Lecturi aprinse» etc.) și a pictorialelor BJT. Dincolo de manifestările din program, scopul LitVest este de a crea documente estetice care dobândesc în timp o valoare aparte”, spune Tudor Creţu (foto), directorul BJT. Acesta anunţă că cea de a șasea ediție a festivalului va avea loc în perioada 26 – 29 septembrie.
Ultimele comentarii