Un copil de trei ani a murit, ieri seară, iar alte patru persoane sunt date dispărute după ce barca în care se aflau, alături de alte persoane, s-a răsturnat în râul Mureș, în zona localității Periam Port, potrivit Digi24.
În total, 12 persoane, membre a trei familii din localitatea arădeană Șemlac, s-au urcat în ambarcațiune ca să ajungă la o terasă aflată pe malul opus, la Periam Port, însă barca a fost luată de curenții puternici. Patru persoane sunt în continuare date dispărute, printre care și doi copii. Cele trei familii din comuna arădeană Semlac își petrecuseră ziua la iarbă verde.
Barca răsturnată duminică seară în râul Mureş nu era înmatriculată, iar cel care o conducea, un bărbat de 33 de ani, nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind reţinut, potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Arad: „În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20,40, un bărbat de 33 de ani, din Șemlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureş (Periam Port – judeţul Timiş) spre malul drept (judeţul Arad), în extravilanul localităţii Semlac, cu o barcă din lemn. În ambarcaţiune, din extravilanul localităţii Șemlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore şi 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal, ambarcaţiunea s-a scufundat”.
În urma accidentului un copil de 3 ani, din Șemlac, a murit. În continuare sunt căutaţi un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac, şi doi copii din Nădlac. Potrivit Poliției, bărbatul care conducea nu deţine certificat de conducător al ambarcaţiunii, iar barca nu este înmatriculată. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea arestării preventive, pentru ucidere din culpă.
Ultimele comentarii