Bărbat din Timiş, ridicat de poliţişti în timp ce aştepta două fetiţe cu care şi-a dat întâlnire pe Facebook

Un agent de pază a fost ridicat, azi, de poliţiştii din Timiş, în timp ce aştepta, la Timişoara, două fetiţe de 10 ani, cu care şi-a dat întâlnire pe Facebook.

 

Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, agent de pază în Remetea Mare şi a fost ridicat, joi, în cadrul unei operaţiuni a Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timişoara. El fusese monitorizat într-o anchetă DIICOT Timişoara, pentru pornografie infantilă.

Surse din Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş au declarat pentru Mediafax că bărbatul şi-ar fi dat întâlnire cu două fete în vârstă de 10 ani, la Timişoara. Tatăl uneia dintre ele a fost cel care a făcut o plângere la Poliţie împotriva bărbatului, după ce a descoperit pe Facebook mai multe conversaţii pe care fiica sa le-a avut cu acesta, începând cu luna decembrie a anului trecut.

În timpul discuţiilor, bărbatul a întrebat-o pe victimă dacă mai are vreo prietenă şi au stabilit să se întâlnească, joi, la Timişoara, pentru a întreţine raporturi sexuale cu amândouă.

Bărbatul de 41 de ani a fost ridicat de poliţiştii timişeni şi condus la sediul DIICOT Timişoara pentru audieri, unde şi-a recunoscut faptele.

Individul a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile de corupere sexuală şi pornografie infantilă.

Print Friendly, PDF & Email