Membrii Consiliului Naţional de Etică au devenit avocați ai hoților intelectuali. Sub înaltul patronaj al ministrului Educației, subordonat primului-ministru, ajuns doctor prin plagiat.
După ce în vara lui 2012 l-a albit public pe premierul Victor Ponta, decretând rapidissim că teza sa de doctorat nu e plagiată, trei ani după aceea, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării îl albește și pe vice-prim-ministrul Gabriel Oprea. Tot în regim de urgență: în doar două săptămâni din momentul sesizării. Verdictele au fost date în condiții ce seamănă izbitor. În cazul ambelor teze, plagiatul nu numai că era atât de evident, încât era sesizabil și de către nespecialiști, dar fusese confirmat de specialiști. În cazul lui Victor Ponta, de către CNATDCU, organism desfiinţat, în vederea reorganizării, exact în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, şi, ulterior, de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti. În cazul lui Gabriel Oprea, de către președintele acestei comisii, prof. univ. dr. Marian Popescu. În ciuda tuturor evidențelor, însă, politrucii din CNE, nouă la număr, numiți prin ordin al ministrului Educației, transfomă negrul în alb. Cauționând furtul academic.
Din 2012, adică imediat după ce l-a „albit” pe premierul Victor Ponta, CNE a intrat in silenzio stampa. A mai emis o opinie, tot cu rol de “detergent”, abia trei ani mai târziu, în cazul vice-prim-ministrului Gabriel Oprea. În rest, tăcere. De şapte luni ignoră noi dovezi care îl incriminează pe dl Ponta. În ianuarie anul acesta, Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară i-a solicitat reanalizarea lucrării de doctorat a premierului, în baza depunerii la dosar a patru noi fişe. Care, declară reprezentanţii GRAUR, aduc dovezi referitoare la alte patru lucrări plagiate. CNE nu are încă un răspuns.
În toţi aceşti ani, nu a auzit nimeni de vreun doctorat sau vreun masterat al unui oficial, dovedit de către specialiștii CNE ca fiind plagiat, deşi, presa a scos la iveală în ultimii ani o serie de exemple elocvente. De fapt, nu a auzit nimeni despre vreo verificare făcută în acest sens. Adânc tac și șefii lor direcți, adică staff-ul Ministerului Educației. În decembrie 2014, europarlamentarul Monica Macovei a cerut public verificarea lucrărilor de masterat și de doctorat ale demnitarilor, începând cu membrii Guvernului și ai Parlamentului, și de a le anula pe cele plagiate. Până acum, Ministerul Educaţiei nu a comunicat nici măcar dacă a început vreo verificare.
Pentru reamintire, aceasta este aceeași echipă care făcea sluj în fața doctorului Ponta, după ce, la câteva zile după pierderea prezidențialelor, acesta anunţase Universitatea Bucureşti că renunţă la titlul de doctor. Invocând ca pretext faptul că îşi dorea ca mandatul nou-numitului ministru al Educaţiei, Sorin Câmpeanu, să nu fie “perturbat de o temă care, în timp, a devenit eminamente politică”. Sigur, dacă şi-ar fi dorit acest lucru, asistam la altceva: la o demisie a sa, încă din 2012, şi la retragerea de către ministrul Educaţiei a titlului de doctor. Cum dl Ponta nu a demisionat, niciunul dintre miniştrii post-2012 nu-şi putuseră depăşi condiţia de slugi politice şi nu i-au retras titlul academic. Asta, deşi Legea educaţiei prevede retragerea titlului de doctor, ca sancţiune, pe baza unor rapoarte externe de evaluare. Or, astfel de rapoarte există din 2012. Ceea ce a lipsit a fost doar voinţa miniştrilor Educaţiei de a tine cont de ele și de a-şi înfrunta şeful.
În decembrie 2014, ministrul Sorin Câmpeanu plusa şi anunța că la minister a ajuns solicitarea Universităţii Bucureşti de retragere a titlului de doctor premierului, subliniind, într-un acces de slugărnicie, că la baza deciziei universitarilor stă solicitarea primului-ministru, o solicitare “cu o semnificaţie profundă”, dl Ponta nedorind „să afecteze prestigiul educaţiei”. E vorba despre același domn Câmpeanu numit, în vara lui 2012, la conducerea CNADTCU. Comisie care, sub conducerea sa, spunea că plagiatul d-lui Ponta nu se confirmă. Infirmând verdictul dat de comisia anterioară, reorganizată exact în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra plagiatului d-lui Ponta.
Cum în demersul său de renunţare la titlu, premierul s-a împiedicat de Legea educaţiei, care nu permite renunţarea la titlul de doctor, ci doar retragerea acestuia, ca sancţiune, trebuia găsită urgent o soluţie. Așa că, în 29 decembrie 2014, Guvernul Ponta venea cu rezolvarea pentru problema prim-ministrului Ponta. Anunțând modificarea Legii educaţiei, prin ordonanţă de urgenţă – 94/2014. Fără consultarea mediului universitar. Astfel, Legii educaţiei i se anexa un articol care să le confere titularilor titlului de doctor dreptul să renunţe la el. Deci, un articol care să-l exonereze pe premierul plagiator de răspundere. Din cauza scandalului declanşat şi în presă, şi în mediul universitar, Ministerul Educației anunţa, în ianuarie anul acesta, că OUG nu se poate aplica, încă, pentru că Metodologia de revocare a titlurilor academice nu era finalizată. Șapte luni mai târziu, anunță – răspunzând la o solicitare de informații trimisă de TIMPOLIS – că „procedura de renunțare la titlul de doctor, precum și cea privind anularea actului adiministrativ constatator al titlului științific nu au fost aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice.” Fără să menționeze dacă acestea nu au fost aprobate pentru că s-a amânat decizia sau dacă au primit un refuz categoric.
Ar fi firesc ca mediul universitar să solicite – la unison, nu doar pe două-trei voci răzleţe – Ministerului Educaţiei ca analiza plagiatelor demnitarilor să fie scoasă din competenţa CNE şi să intre în competența Comisiilor de Etică ale universităților. Şi ar fi firesc ca anul universitar să înceapă cu proteste în mediul universitar față aceste hoţii academice. Pe care presa le-a tot scos la lumină, dar, până acum fără efect. Plagiatorii au rămas şi cu titlurile academice, şi în funcţie – nu numai că refuză să demisioneze, dar sunt şi “albiţi” de instituţii plătite din bani publici. Altfel, tăcerea și lipsa de reacție vor ajuta la proliferarea, la endemizarea furtului academic, aruncând în derizoriu însăși noțiunea de doctorat.
Este posibil ca unii membrii ai Comisiilor de etică universitară să fie şi ei demni de titulatura „avocați ai hoților intelectuali”. A se vedea cazul Hotărârii Comisiei de etică universitară nr.137 din 18.06.2015 a Agronomiei din Timişoara privind suspiciunile publice evidente de plagiat pentru un director de departament.