Atelierele fostului Liceu „Ion Mincu”, transformate în centru educativ-cultural pentru tineret

Liceul „Ion Mincu”. Foto: Primărai Timişoara

Atelierele și cantina fostului Liceu „Ion Mincu” din Timișoara, nefolosite de mai bine de șapte ani, vor fi readuse la viață și vor redeveni un spațiu activ al comunității, anunţă Primăria.

 

Printr-un parteneriat public-privat între Municipalitate și Asociația Miltonia, cu implicarea activă a dm drogerie markt România, cele două clădiri vor fi reabilitate și transformate în Atelierele Creative Mincu/Botanic Kulturhaus, un hub dedicat activităților educaționale, sociale și culturale destinate tinerilor.

Situate în imediata vecinătate a Parcului Botanic, cele două clădiri se află într-o stare avansată de degradare, după ce au rămas neutilizate în urma reorganizării liceului. Pentru a proteja și valorifica patrimoniul public, Primăria Timișoara a inițiat acest parteneriat cu Asociația Miltonia, care beneficiază și de contribuția dm drogerie markt, prin experiența practică a gestionării proiectelor mari și durabile în timp pe care compania le are.

Conform acordului, în primul an spațiile vor fi redeschise parțial pentru primele activități susținute de Asociația Miltonia, în paralel cu elaborarea documentației tehnice pentru intervențiile majore. Municipalitatea va asigura sprijin logistic și administrativ pe parcursul întregului proces, în timp ce dm drogerie markt se va implica activ, oferind resursele materiale și experiența practică a implementării unui proiect de acest calibru.

Proiectul va include programe de formare, ateliere, expoziții, dezbateri, competiții tematice și evenimente dedicate tinerilor și elevilor, transformând zona într-un punct de întâlnire între cultură, creativitate și nevoi sociale ale tinerilor.

Primăria anunţă că, în această săptămână, au început lucrările de igienizare și reparațiile urgente, menite să stopeze degradarea clădirilor și să permită activarea treptată a spațiilor.

Sursă foto: Primărai Timişoara

„E un proiect care completează investițiile publice pe care le facem în infrastructura pentru elevi și tineri. Le mulțumesc partenerilor noștri pentru această investiție și pentru că și-au asumat alături de Primărie, misiunea de a transforma niște clădiri vechi într-un loc unde orice tânăr poate crea, învăța și se poate simți parte din orașul lui. E un semnal de încredere în eforturile pe care le facem pentru creșterea calității vieții în orașul nostru”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Cristian Crișan, administrator dm drogerie markt România, spune că, prin colaborarea cu Asociația Miltonia, dm se alătură unui proiect care răspunde unei nevoi clare a comunității timișorene: existența unor spații dedicate evenimentelor, expozițiilor și activităților sociale destinate tinerilor: „Credem în valoarea parteneriatelor de tip public-privat și în impactul lor real atunci când se bazează pe încredere, responsabilitate și expertiză. Ne dorim ca acest proiect să devină un exemplu de bune practici, care arată ce putem construi atunci când aducem împreună abilitățile administrației publice și experiența practică a mediului privat. Este un demers făcut în folosul comunității din care facem parte de aproape 20 de ani, la Timișoara avem sediul, centrul logistic și mai multe magazine dm.”

„Pentru noi, fiecare clădire dezafectată înseamnă o poveste suspendată în timp, care așteaptă să fie spusă din nou. Prin acest parteneriat, ne dorim să redăm comunității un spațiu viu, deschis și creativ, unde educația, arta și dialogul se întâlnesc firesc. „Atelierele Creative Mincu / Botanic Kulturhaus” vor deveni un loc în care tinerii, artiștii și educatorii își pot transforma, cu ajutorul nostru, ideile în proiecte reale, menite să regenereze spiritul orașului.”, ne-a declarat Mariana Faur, președintele Asociației Miltonia.

Parteneriatul are o durată de zece ani, timp în care clădirile vor rămâne în proprietatea Municipalității. Astfel, patrimoniul public al orașului va fi pus în valoare printr-un exemplu de colaborare solidă între administrația locală, mediul privat și societatea civilă.

Print Friendly, PDF & Email