Armand Goşu. Sursă foto: Bookfest

În 17 martie, în Rusia vor fi alegeri prezidenţiale, Vladimir Putin candidând pentru un nou mandat. Ce poate urma după acest scrutin, ce se poate întâmpla anul acesta pe frontul din Ucraina şi cu ce urmări?

L-am invitat pe istoricul şi profesorul universitar Armand Goşu, expert în analiza spaţiului ex-sovietic, la un dialog. Despre modul în care moartea opozantului rus Aleksei Navalnîi şi imensa emoţie publică pe care a generat-o ar putea influenţa acest scrutin prezidenţial şi despre ceea ce ar putea înlătura regimul Putin, care a capturat integral puterea de aproape 25 de ani. Despre involuţia Rusiei, în ultimii 33 de ani, de la democraţie electorală la o dictatură aflată sub conducerea unei birocraţii de extracţie sovietică. Despre modul în care ar putea fi oprită Rusia din ofensiva împotriva Ucrainei – şi nu doar a Ucrainei – şi despre resursele şi statele care alimentează maşina de război a lui Putin. Despre ajutorul occidental pe care mizează Ucraina, dar şi despre consecinţele pe care le poate avea lipsa acestuia.

„Adevăratul rezultat al alegerilor din 17 martie n-o să-l aflăm niciodată”

CV Armand Goşu

Doctor în istoria Rusiei, cu o teză despre politica externă a Imperiului Rus, susţinută la Moscova, în 1998, este, din 2004, conferenţiar la Universitatea din Bucureşti. Predă Istoria politică a Rusiei şi a URSS, Istoria politicii externe şi a diplomaţiei sovietice, Evoluţii în fostul spaţiu sovietic şi Introducere în istoria serviciilor secrete sovietice.

A fost cercetător ştiinţific principal II la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, unde a lucrat între 1991 şi 2001. A fost coordonator de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004), iar în anii 2010-2011, consilier pentru fostul spațiu sovietic al ministrului de Externe Teodor Baconschi.

A fost corespondent la Moscova pentru Radio BBC, în anii 1995-1998 şi 1999-2000. Între 2005 şi 2010 a fost redactor-şef adjunct, iar în perioada 2013-2014, redactor-şef al revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social.

Este autorul volumelor Euro-falia. Turbulenţe şi involuţii în fostul spaţiu sovietic (Curtea Veche, 2016), Democraţia sub asediu. România în context regional, volum coordonat împreună cu Alexandru Gussi (Corint, 2019), Istoria comunismului din România, vol. III: Documente. Nicolae Ceauşescu (1972-1975), unde este coeditor, (Polirom, 2016), Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei (Polirom, 2022), Rusia, o ecuație complicată. Convorbiri cu Lucian Popescu. Ediţia a II-a adăugită, cu cele mai recente texte despre războiul din Ucraina (Polirom, 2022), Putin, obsesia imperiului (Polirom, 2022) şi Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială (Polirom, 2023).

La funeraliile lui Aleksei Navalnîi am văzut mii şi mii de oameni care, sfidând autorităţile, au mers să-şi ia rămas bun de la el fie la Biserica Icoana Maicii Domnului, fie la cimitirul Borisovo – închis de autorităţi, la două zile după înmormântare, pentru a opri accesul valului masiv de oameni. Am văzut, de asemenea, că au fost scandate mesaje anti-Putin şi că s-au făcut arestări. În 17 martie, în Rusia vor fi alegeri prezidenţiale, lucrurile fiind, după toate indiciile, aranjate deja pentru un nou mandat al lui Vladimir Putin. Domnule Armand Goşu, pot, totuşi, moartea lui Navalnîi şi puternica emoţie publică pe care a generat-o să influenţeze rezultatul acestui scrutin în defavoarea lui Putin?

Puțin probabil, pentru că adevăratul rezultat al alegerilor n-o să-l aflăm niciodată. Noi o să știm doar ce ne desenează Kremlinul. Iar Putin vrea să arate mai ales establishment-ului rusesc că stăpânește situația, că poate câștiga cu 80%, la o participare record în alegeri. Deci, autoritățile locale sunt mobilizate, motoarele guvernatorilor sunt turate la maxim, oamenii vor fi scoși din case cu tabel și duși să voteze timp de trei zile, vor încinge computerele de atâta votare electronică.

Acțiunea Opoziției, cea pe care Aleksei Navalnîi a apucat să anunțe c-o sprijină, se intitulează „Полдень против Путина”, care s-ar traduce „La prânz împotriva lui Putin”. Această acțiune de protest se va desfășura duminică, 17 martie, în ultima zi a scrutinului, când susținătorii Opoziției sunt invitați să iasă din case toți la aceeași oră, adică după prânz, să facă rânduri cât mai lungi în fața secțiilor de votare. Dacă vor să voteze, s-o facă, dar nu cu Putin, cine vrea să-și anuleze votul, poate să-l anuleze. Important e să iasă în număr cât mai mare din case și să inunde piețele și străzile din fața secțiilor de votare. Să formeze cozi, asta stresează cel mai tare puterea. Cozile de la strângerea de semnături pentru candidații anti-război care n-au fost înscriși în cursa electorală, Dunțova și Nadejdin, ale căror fotografii au ajuns pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume au produs mare deranj la Kremlin. Deci, mai importantă e impresia lăsată de alegeri, la cine are coada mai lungă, Opoziția, duminică, 17 martie, sau Puterea… în altă zi, la altă oră. Iar Puterea asta încearcă să construiască acum, cozi la secțiile de votare, în prima și a doua zi. Cei care fuseseră sfătuiți să se înscrie pentru a vota electronic, sunt chemați acum încolonați la secțiile de votare. Și, cel mai important lucru, la câteva ore după ce se închid urnele: acceptarea rezultatului de către electorat; mai puțin contează scorul oficial, în care nimeni nu mai crede.

Autoritățile sunt pregătite să intervină, vor bloca internetul și telefonia în unele zone, tocmai pentru ca fotografiile cu cozile mari să nu poată circula, iar dacă sunt incidente ele să fie imediat localizate de poliție care e pregătită să intervină în forță. Ceea ce nu înseamnă că nu vor exista tentative de a folosi contextul electoral, că sub presiunea uriașă, poliția nu va face prostii, cum ar fi intervenții în forță care să se soldeze cu răniri grave ce pot spori emoția publică.

În Moscova, duminică este anunțat un concert spre seară, ca să marcheze zece ani de la anexarea Crimeii și victoria fake a lui Putin, iar autoritățile – la asta se pricep foarte bine – vor mobiliza mulți oameni tocmai ca să demonstreze că susținătorii Opoziției sunt o minoritatea nesemnificativă.

„Navalnîi ar fi fost o amenințare foarte mare pentru Putin în contextul războiului”

Dar Aleksei Navalnîi în viaţă ar fi o putut influenţa alegerile din 17 martie? Se vorbeşte despre uciderea lui în închisoarea din Siberia, chiar dacă oficial este invocată drept cauză a morţii o embolie.

Navalnîi ar fi fost o amenințare foarte mare pentru Putin în contextul războiului. În ultimii 20 de ani, Putin a reușit să depolitizeze electoratul din Rusia, să-l facă să se țină departe de politică, să lase politica pe seama altora. Navalnîi și-a construit un profil politico-civic, izbutind să re-politizeze o parte din electorat. În contextul agresiunii împotriva Ucrainei, Navalnîi în libertate ar fi fost mult mai periculos pentru regim. Cât de mult ar fi putut el schimba lucrurile, n-o să știm niciodată. Dar, cu siguranță Opoziția ar fi arătat altfel, reacția societății rusești la război ar fi fost alta, riscurile acestui „exercițiu electoral” pentru Kremlin ar fi fost cu mult mai mari.

Important e să observați această enormă cerere socială pentru politică autentică, pentru politician adevărat, pentru o reală alternativă la sistemul actual care se ține pe baionetele structurilor militarizate care sugrumă Rusia și au aruncat-o în acest război cu Ucraina, război ce va avea consecințe dramatice pe termen lung. Oameni ca Dunțova, Nadejdin, practic niște anonimi, au reușit să mobilizeze energii pe care nici nu bănuiam că le are societatea rusească.

„Ceea ce noi numim clasă politică, la Moscova este o birocrație de extracție sovietică”

În 2022, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, au fost voci care luau în calcul, ca scenariu, o îndepărtare de la putere a lui Putin prin lovitură de stat. Nu a existat nici măcar tentativa… E o complacere în rău a clasei politice de la Moscova sau este extrem de greu de dislocat un regim politic care a capturat integral puterea de aproape 25 de ani?

Nu e vorba numai de Putin aici. Latura represivă a regimului s-a consolidat după 2012. Înainte de asta regimul negocia loialitatea, pe care o cumpăra prin oferirea de diverse beneficii. În literatura de specialitate, Rusia a evoluat în ultimii 33 de ani de la democrație electorală, la regim autoritar electoral, la autoritarism și acum autocrație, chiar dictatură. Ultimul stadiu a fost pregătit prin modificarea Constituției, măsurile represive împotriva Opoziției, otrăvirea lui Navalnîi și a altor lideri de opinie sau politicieni critici ai lui Putin. După 24 februarie 2022, prin legislația adoptată s-a modificat natura regimului, însă această schimbare n-a părut una dramatică, tocmai pentru că libertățile în Rusia s-au restrâns constant, iar transformarea într-o dictatură a avut loc treptat, în peste două decenii.

Ceea ce noi numim clasă politică, la Moscova este o birocrație de extracție sovietică, în care cei mai tineri membri ai ei au undeva la 58-60 de ani. Bărbați în vârstă, tipul rusului care socializează în spatele blocului, la garaj, la bere ieftină și table, bărbați cu mentalitate de cazarmă, din serviciile secrete, armată, poliție, cu o medie de vârstă apropiată de a lui Putin, adică 70 de ani. Ei au ajuns să fie membri ai acestui club, pe care-l numiți clasă politică, nu recomandați de talentele lor, ci întâmplător, din noroc, datorită loialității lor. Sunt tipi extrem de modești din punct de vedere intelectual, care n-au mai citit o carte de 40 de ani, iar ultima carte era ceva despre strategia Pactului de la Varșovia, conspectată pentru examen în academia militară. Cultură generală spre zero, în schimb au convingeri ferme, conspiraționiști, cred „adevărurile” Protocoalelor înțelepților Sionului, pe care nu le-au citit, dar au auzit de ele. Ce așteptări puteți avea de la o astfel de clasă politică? Ei nu vor face nimic, poate copiii lor, care și ei sunt integrați în sistem, care sunt educați în Occident, care vorbesc engleză cu accent de Oxford, dar care n-au nici un fel de autonomie. Doar o înfrângere vizibilă pe front, ceva evident, ce Putin cu propaganda lui nu poate nega, ar putea crea un context favorabil unui complot în sânul puterii. Dar pentru asta, ar trebui ca Occidentul să se grăbească să mai trimită armament și muniție Ucrainei.

„UE nu poate acoperi necesarul de arme și muniție pentru Ucraina”

Ajutorul american pentru Ucraina, de peste 60 de miliarde de dolari – încă sub semnul întrebării – este unul dintre subiectele care ţin agenda publică internaţională. Cu ce consecinţe, pentru Ucraina, ar putea veni blocarea acestui ajutor?

Dramatice, chiar dacă Ucraina speră că va mai putea rezista. Ar fi putut-o face, dacă statele Europei de Vest s-ar fi mobilizat acum câteva luni și s-ar fi substituit Americii oferind Ucrainei un ajutor militar consistent. Ceea ce nu s-a întâmplat. Abia de câteva zile, Franța încearcă să mobilizeze o coaliție de state conștiente de gravitatea situației și dispuse la mai mult, inclusiv la trimiterea de militari în Ucraina. Pentru ce, încă nu este clar. Oricum, nu pare să fie vorba de militari care să lupte cu rușii, ci să ocupe poziții în spatele frontului, să antreneze, sau ingineri și tehnicieni care să repare arme deteriorate și mașini de luptă stricate.

Deci, chiar dacă președintele Zelenski spune că Armata ucraineană a stabilizat frontul, ca să poate face față ofensivei rusești, are urgentă nevoie de armament și mai ales de muniție. Altfel, rușii ar putea să rupă frontul și să avanseze spre Vest. Nu știm unde se vor opri, la granița regiunilor Donețk, Herson și Zaporojie, la Kiev, la Praga sau la München. Nimeni nu știe. Dacă Occidentul ar avea certitudinea că Putin se va mulțumi doar cu Ucraina, că nu va porni să atace și alte țări, poate că ar suspenda ajutoarele pentru Ucraina. Puține țări, printre care sper să se numere și România, alături de Polonia, Țările Baltice, Finlanda, vor continua să sprijine activ Ucraina, înțelegând miza uriașă a acestui război și faptul că afirmațiile lui Putin n-au nici o valoare dacă ești slab și n-ai în spate o armată bine pregătită, gata să-și apare țara.

În paralel, şi UE a anunţat că a aprobat un pachet de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina. Poate fi acesta un scenariu B pentru Ucraina sau a fost gândit ca măsură complementară ajutorului acordat de SUA?

Banii UE sunt destinați funcționării statului ucrainean. Joacă un rol foarte important în efortul de război. Fără UE, instituțiile, infrastructura etc. s-ar fi prăbușit. Dar UE nu poate acoperi necesarul de arme și muniție. Deci, UE poate să dubleze suma, dar tot nu e suficient ca Ucraina să reziste în fața ofensive rusești. Ucraina are nevoie de arme, cât mai multe arme, și de muniție ca să se poată apăra. Astea vin, în primul rând, din SUA, nu din statele membre UE.

„Rusia continuă să facă bani, mulți bani din vânzarea directă de petrol”

Comasând cele două pachete de ajutor, din partea SUA şi a UE, rezultă un total de peste 100 miliarde de euro. Se presupune că Rusia are la dispoziţie aceleaşi resurse financiare. Totuşi, de peste doi ani, Rusia se află sub un tir de sancţiuni internaţionale şi auzim, inclusiv din partea unor voci avizate, că economia sa este grav afectată din cauza războiului. De unde, atunci, aceste resurse financiare de care dispune Kremlinul, care par că nu se mai termină şi care întreţin maşina de război a lui Putin?

Din vânzarea de resurse energetice, în primul rând petrol. Rusia continuă să facă bani, mulți bani din vânzarea directă de petrol sau din vânzarea prin intermediari. Câtă vreme, din rațiuni ideologice mai degrabă, nici administrația de la Washington, nici cancelariile occidentale nu forțează scăderea prețului petrolului, cum s-a întâmplat după invadarea Afganistanului, în bugetul Rusiei vor intra miliarde, multe miliarde, din exportul petrolului. Ecologiștii sunt astăzi mult mai puternici, iar guvernele nu vor să renunțe la planurile lor de Green Deal, astfel că schema clasică prin care Rusia era îngenuncheată economic, nu mai funcționează acum.

Pe susţinerea căror state se mai bazează Putin în acest război?

Sunt state care-și asumă deschis o poziție pro-rusă, care sprijină cu arme și muniții Rusia, cum ar fi Coreea de Nord, Iran, și sunt alte state care încearcă să salveze aparențele, păstrează relații bune și cu Kiev-ul, încearcă să se implice în medierea războiului, cum ar fi China, Turcia. Sunt țările Sudului global, țări emergente, care din inerție sunt împotriva Occidentului, mai ales împotriva SUA, dar Ucraina încearcă prin turnee diplomatice să-și pledeze cât poate de bine cauza.

Apoi sunt interesele mercantile, meschine ale unor țări prin care Rusia importă mărfurile supuse embargoului din țările Occidentului, inclusiv produse care încorporează tehnologie de vârf, microcipuri utilizate la fabricarea rachetelor de ultimă generație. Dacă vă uitați pe statistici, o să observați cum comerțul unor foste republici sovietice din Asia Centrală cu anumite țări occidentale a crescut cu 600% sau chiar mai mult. Este evident faptul că aceste țări au devenit un instrument cu ajutorul căruia Rusia ocolește sancțiunile.

„Nu cred că în 2024 se poate încheia războiul, însă s-ar putea ca ceea ce se va întâmpla în următoarele luni să fie decisiv”

Ce previzionaţi pentru 2024 că se va întâmpla pe frontul din Ucraina?

Marea majoritate a analiștilor cred că anul 2024 va fi unul de așteptare, cu lupte de poziție, cu linii de tranșee de sute de kilometri. Că nici Rusia, dar nici Ucraina nu vor forța în acest an. Pentru asta ar trebui să opereze o mobilizare măcar parțială, care să aducă în teatrul de război încă jumătate de milion de soldați. Și că atât Zelenski, cât și Putin, așteaptă alegerile americane, din 5 noiembrie. Și, în funcție de rezultatul lor, vor decide ce tactică să adopte pe mai departe.

Eu nu sunt convins că Putin nu va încerca să forțeze mobilizarea după exercițiul electoral din martie, când va desena un rezultat de 80%. Striviți de acest rezultat, nu cred că rușii vor protesta. Nici măcar nu mai pot repeta istoria din septembrie 2022, când sute de mii de bărbați au fugit din Rusia, de teama mobilizării. Iar dacă reușește să mobilizeze suficient de mulți oameni, în condițiile în care creează superioritate numerică pe front, pe lângă superioritatea în armament și muniție, cu siguranță va declanșa o ofensivă încercând să rupă linia de apărare ucraineană. Dacă va reuși, vom trăim un coșmar. Planeta va sta cu ochii lipiți de televizor, ca să afle cine iese președinte în SUA, în timp ce Putin se apropie de Kiev cu tancurile. După alegerile americane, noul lider de la Casa Albă va fi invitat să negocieze cu Rusia o împărțire a lumii, așa cum crede Putin că s-a întâmplat la Ialta.

Dar există și alte scenarii. Dacă primește arme și muniție, iar Zelenski își face curaj și decretează mobilizarea, astfel încât să antreneze și să trimită pe front cel puțin alți 500.000 de oameni, Ucraina ar putea declanșa ea o ofensivă la vară, și de data asta cred că ar putea lovi puternic bazele rusești din Crimeea. Din păcate, începe să depindă mai puțin de vitejia soldaților ei și de capacitatea comandanților, cât de senatorii americani pentru care contează alegerile prezidențiale. Pentru victorie, sunt în stare să dea foc la întreaga lume. Ceea ce ar trebui să-i oblige pe decidenții din zona de politică externă și securitate de la București la o analiză serioasă și la formularea unor concluzii privind viitorul securității României.

Nu cred că în 2024 se poate încheia războiul, însă s-ar putea ca ceea ce se va întâmpla în următoarele luni să fie decisiv în perspectiva negocierilor de anul viitor.

 „Vom bombarda nuclear Kievul, Londra, Berlin, Washington”, a declarat, zilele trecute, Dmitri Medvedev. În ce cheie citiţi această ameninţare: este un semn de forţă şi Kremlinul chiar e capabil să arunce omenirea într-o nouă conflagraţie mondială sau ascunde de fapt un semn de slăbiciune?

Din punctul de vedere al propagandei, Rusia se află în război cu Vestul. La televiziunile rusești, comentatorii pretind că soldații ruși luptă împotriva NATO, deci în această logică bombardarea unor capitale occidentale pare o decizie rațională.

În ce-l privește pe fostul președinte Medvedev, el este un personaj greu de luat în serios. Nici profilul lui politic, intelectual, cultural, nici statura lui nu-l ajută prea mult. El exprimă frustrările unui establishment militarizat, nu planurile acestuia. Din această perspectivă cred că trebuie să-i acordăm o atenție măsurată și să nu luăm de bune prostiile pe care le spune.

„Important este ca Ucraina să câștige mai ales pacea, nu doar războiul”

„Rusia nu se opreşte dacă nu va fi oprită”, aceasta este esenţa mesajelor, pe mai multe voci, venite în ultima vreme dinspre statele baltice. Cum ar putea fi Rusia oprită?

Simplu, înarmând Ucraina, pregătindu-ne cât mai bine să facem față unui atac al Rusiei. Cu cât mai multe arme și muniție trimit în Ucraina, ca s-o ajutăm să reziste în fața ofensivei rusești, cu atât cresc șansele de diminuare a amenințării rusești.

Sunt voci care pledează pentru varianta în care Volodimir Zelenski să facă pace cu Putin. Ce ar însemna de fapt pentru Ucraina, dar şi pentru alte state aflate în vizorul lui Putin, această pace, această negociere cu Kremlinul şi cedarea teritoriilor pretinse de Federaţia Rusă?

Mai devreme sau mai târziu se va încheia pacea, oricum. În ce condiții, nu știm. Cred că important este ca Ucraina să câștige mai ales pacea, nu doar războiul. Iar pentru asta trebuie ca Ucraina să devină parte a Occidentului, să intre în UE și în NATO. Dacă din cauza condițiilor de pace Ucraina nu va putea adera la NATO, ar trebui să beneficieze de un sistem de garanții de securitate pe măsura amenințării Rusiei.

Adevărata victorie a Ucrainei nu este ca soldații ei să defileze în Piața Roșie, ci ca Ucraina să se europenizeze, să se modernizeze, să devină o țară democratică, unde drepturile și libertățile civile sunt respectate, unde viața politică este autentică, unde sunt alegeri adevărate, unde cetățenii au alternativă politică reală în alegeri, unde presa este liberă cu adevărat, unde serviciile secrete se află sub control parlamentar și nu interferează în politică și afaceri. Asta ar fi marea victorie a Ucrainei în fața unei Rusii autoritare, despotice, militarizate, unde contează doar statul care strivește precum o mașinărie infernală individul și unde cetățeanul e total lipsit de drepturi.

Interviu publicat şi în Puterea a Cincea.