În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 1699 de noi cazuri de covid – 237 fiind copii –, în acest interval de timp fiind făcute 7068 de teste, anunţă Prefectura Timiş. Rata de infectare în judeţ se apropie de 30 la mia de locuitori.
Cele 1699 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care 13 sunt cadre medicale, aproape jumătate sunt din Timişoara, unde au fost înregistrate 876 de noi cazuri, Lugoj – 129, Moşniţa Nouă – 75, Dumbrăviţa – 65, Giroc – 48, Sânnicolau Mare – 37, Sânmihaiu Român – 26, Biled, Ghiroda – 24, Buziaş, Recaş şi Sânandrei – câte 21, Jimbolia şi Săcălaz – câte 15, Şag – 14, Peciu Nou, Satchinez – câte 13, Bucovăţ, Gătaia – câte 12, Giarmata şi Remetea Mare – câte 11, Dudeştii Vechi – 10, Lenauheim, Lovrin – câte 9, Coşteiu, Jebel, Ciacova şi Racoviţa – câte 7, Comloşu Mare, Foeni, Deta, Sacoşu Turcesc şi Sânpetru Mare – câte 6, Cenad, Cheverelu Mare, Dudeştii Noi, Găvojdia şi Pişchia – câte 5, Becicherecu Mic, Criciova, Darova, Iecea Mare, Făget şi Şandra – câte 4, Banloc, Boldur, Ghilad, Giulvăz, Gottlob, Liebling, Margina, Mănăştiur, Nădrag, Periam, Saravale, Tomnatic, Topolovăţu Mare, Tormac, Variaş şi Voiteg – câte 3, Bârna, Cărpiniş, Cenei, Curtea, Denta, Fârdea, Fibiş, Moraviţa, Pădureni, Parţa, Pesac, Secaş, Ştiuca, Tomeşti, Traian Vuia şi Uivar – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Balinţ, Beba Veche, Bethausen, Dumbrava, Ghizela, Jamu Mare, Livezile, Maşloc, Niţchidorf, Ohaba Lungă, Otelec, Vălcani şi Victir Vlad Delamarina.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 458, la Terapie Intensivă fiind internaţi 37 de pacienţi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2 decese asociate covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.920.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 29,41.
Ultimele comentarii