Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a desfășurat, în ultima săptămână, inspecţii la stații de distribuție carburanți din judeţ, după ce, zilele trecute, la multe benzinării din ţară preţul combustibilului crescuse brusc, mult şi nejustificat, ceea ce a generat cozi interminabile la mai multe staţii de distribuţie carburanţi.
Pompierii timişeni au făcut 115 controale la stațiile de distribuție carburanți, aplicând 211 sancțiuni contravenționale, dintre care 109 avertismente şi 102 amenzi în cuantum total de 433.000 lei, anunţă subprefectul Sorin Ionescu.
Controalele de la stațiile de distribuție carburanți au avut ca principal obiectiv evitarea producerii unor evenimente care să pună în pericol siguranța cetățenilor prin stoparea acțiunilor de manipulare a substanțelor combustibile în ambalaje neconforme, transmit autorităţile.
„Siguranța trebuie asigurată! Regulile respectate! Chiar dacă există persoane care solicită cumpărarea de carburant în recipiente neconforme, societățile care oferă spre vânzare un astfel de produs nu ar trebui să permită astfel de proceduri”, spune Sorin Ionescu.
Săptămâna trecută, ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţa că ANAF, ANPC și Consiliul Concurenței au demarat investigațiile pentru a lua măsurile necesare de stopare a oricăror practici ilegale, abuzive, care nu au nicio justificare reală economică: „Instituțiile responsabile vor fi ferme în verificările pe care trebuie să le facă și vor da sancțiuni drastice celor care încalcă legea. Totodată, nu există motive de îngrijorare, avem stocuri suficiente de produse petroliere pentru a se asigura livrările către clienți”, declara Virgil Popescu.
Ultimele comentarii