Majorarea accizelor la carburanţi, subiect de polemică între politicienii din Timiş

Propunerea Guvernului de majorare a accizelor la carburanţi cu 16 – 21% comparativ cu valorile actuale începând cu luna ianuarie a anului 2014 a  făcut obiectul formulării unor opinii divergente din partea oamenilor politici locali. Creşterile de taxe sunt preconizate pentru benzina cu plumb şi fără plumb, pentru motorină, precum şi pentru petrolul folosit drept combustibil pentru motor.

Reprezentanţii P.D.L. şi P.M.P., în dezacord cu propunerea Guvernului

Cornel Samartinean bustDeputatul P.D.L. de Timiş Cornel Sămărtinean se declară în dezacord cu măsura preconizată de Guvern de creştere, începând de anul viitor, cu 7 eurocenţi pe litru a impozitului pe carburanţi. Acesta a apreciat măsura ca fiind menită doar să acopere o parte din golurile din buget şi şi-a manifestat scepticismul în legătură cu destinaţia pe care Guvernul a declarat că o vor avea banii obţinuţi prin această măsură: crearea unui fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră. “Nu se justifică o dublă taxare a carburanţilor şi deci introducerea unei noi taxe”, opinează Cornel Sămărtinean, referindu-se la ineficienţa dovedită în colectarea de către C.N.A.D.N.R. a preţului rovinietei.

Nici Radu Lambrino, preşedintele Partidului Mişcarea Populară Timiş, nu s-a declarat favorabil acestei măsuri preconizate de Guvernul U.S.L.

Radu LambrinoAcesta spune că “în ţara vecină, Ungaria, s-au construit, în ultimii ani, într-un ritm galopant, mii de kilometri de autostradă, fără ca şoferii să plătească accize pe combustibil, ci doar vinietă, cum plătesc şi şoferii români. Serbia, ţară care nu face parte din U.E., şi-a propus să finalizeze, până în 2015, o nouă autostradă care va lega Belgrad de graniţa vestică a României. Mai mult, este incredibil faptul că deputatul de sorginte liberală (Horia Cristian – n.r.) nu are habar că şoferii români plătesc deja o taxă de drum, care, îi aducem la cunoştinţă, se numeşte rovinietă şi este destinată tocmai construirii şi întreţinerii drumurilor din România, astfel că încă o mărire a accizei la carburant este neîntemeiată”, afirmă Radu Lambrino.

Deputat P.N.L. Horia Cristian: “Autostrăzile nu sunt servicii publice”

Subiectul accizării suplimentare a carburanţilor a fost adus în discuţie la finele săptămânii trecute şi de către deputatul P.N.L. de Timiş, Horia Cristian. Horia CristianAcesta s-a declarat favorabil introducerii acestei taxe suplimentare aplicată preţului carburanţilor, care ar urma să fie achitată direct de către operatorii care vând carburant şi colectată într-un cont din care Guvernul să fie obligat, în baza creării unui cadru legal, să utilizeze fonduri exclusiv pentru construcţia de autostrăzi şi de drumuri rapide. Horia Cristian şi-a motivat opinia prin aceea că “bugetul de stat ar trebui orientat către alte nevoi, către Educație, Sănătate, Apărare, Asistență Socială. Rămâne întrebarea: cui ar folosi acest sistem de drumuri și autostrăzi? Răspunsul: celor care circulă cu mașina. Atunci este logic ca aceștia să contribuie financiar la construirea de drumuri și autostrăzi. (…) Autostrăzile nu sunt servicii publice, ele sunt folosite de către cetățeni, de către firme, de către transportatori”.

Guvernul a propus majorarea accizelor la carburanţi

Acciza la benzina cu plumb va fi majorată de la 547 de euro/tonă la 637,9 euro/tonă, respectiv de la 421,19 euro/1.000 de litri la 491,19 euro/1.000 de litri, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de Mediafax.

Acciza la benzina fără plumb va urca de la 467de euro/tonă la 557,91 euro/tonă, respectiv de la 359,59 euro/1.000 de litri la 429,59 de euro/1.000 de litri, iar acciza pentru motorină va fi ridicată de la 391 de euro/tonă la 473,85 de euro/tonă, respectiv de la 330,39 euro/1.000 de litri la 400,395 de euro/1.000 de litri.

Pentru petrolul lampant (kerosen) utilizat drept combustibil pentru motor, acciza va fi majorată de la 469,89 de euro/tonă la 557,39 de euro/tonă, respectiv de la 375,91 de euro/1.000 de litri la 445,91 de euro/1.000 de litri.

image_pdfimage_print

Articol scris de

Jurnalist Timpolis