Acţiune caritabilă pentru sprijinirea persoanelor diagnosticate cu cancer

Acţiune caritabilă organizată de Grupul Violeta, în decembrie 2018. Foto: Asociația OncoHelp Timișoara

anunţă organizarea unei noi ediții a expoziției caritabile “Prin artă, luptăm împotriva cancerului”, prin intermediul căreia pot sprijini ședințele de terapie prin artă ale persoanelor diagnosticate cu cancer.

 

Se apropie sărbătorile de iarnă și revenim, și acest an, cu invitația de a contribui prin donațiile dumneavoastră la stimularea ședințelor de terapie prin artă organizate de Grupul de Suport Violeta al Persoanelor Diagnosticate cu Cancer la Sân ce activează în cadrul Asociației OncoHelp din Timișoara”, transmit reprezentanţii asiciaţiei.

Astfel, marți, 3 decembrie, de la ora 18, va avea loc vernisajul expoziției caritabile Prin artă, luptăm împotriva cancerului. Evenimentul va avea loc în sala de concerte „Mihai Perianu” a  Liceului de Artă „Ion Vidu”, din Timişoara, şi va fi prefațat de un concert caritabil susținut de către elevii și profesorii acestui liceu. Intrarea este gratuită.

La fel ca în anii anteriori, la eveniment sunt invitate să participe și să expună obiectele realizate în cadrul ședintelor de terapie prin artă și alte organizații non-profit din Timișoara care au ca activitate sprijinirea bolnavilor de cancer, alături de Grupul de suport “Violeta”, şi anume Grupul de suport „Curcubeul”, al bolnavilor de cancer, şi Asociația Culturală Rondo Timișoara.

Obiectele scoase la vânzare în cadrul expoziției au fost realizate în timpul ședințelor de terapie prin artă de către persoanele diagnosticate cu cancer. Vizitatorii expoziţiei au astfel ocazia să cumpere cadouri de Crăciun pentru cei dragi și să contribuie la acțiunea de strângere de fonduri pentru susținerea a acestor activități dedicate bolnavilor de cancer.

Grupul de suport “Violeta” pentru persoanele diagnosticate cu cancer la sân urmărește să le redea membrilor săi forța și autodeterminarea, extrem de importante în cresterea calității vieții. „Într-un astfel de grup înțelegerea reciprocă, trezirea speranței, altruismul, imitarea corectivă, coeziunea de grup sunt mai puternice si mai importante decat intervenția profesională și detașată a terapeutului. Terapeuții s-au retras în fundal, fiind prezenți doar ca invitați, ca sfătuitori, conducerea grupului fiind asigurată de persoane diagnosticate cu cancer la sân”, spun reprezentanţii grupului care a fost înființat în octombrie 2006.

Print Friendly, PDF & Email