Medicamente pentru cancer contrafăcute, vândute printr-un lanţ de farmacii

MedicamenteGruparea suspectată de evaziune la care anchetatorii au făcut, în 28 ianuarie, percheziţii ar fi adus din Turcia medicamente contrafăcute pentru tratarea cancerului şi le-ar fi vândut în România printr-un lanţ de farmacii.

 

Potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax, mai mulţi bolnavi de cancer au reclamat la Poliţie că au achiziţionat citostatice contrafăcute de la un lanţ de farmacii, despre care ştiau că au produse mai ieftine. Poliţiştii au deschis o anchetă şi au descoperit o reţea care se ocupa de importul de medicamente din Turcia, dintre care o parte era exportată mai departe în spaţiul intracomunitar, iar o altă parte era vândută în ţară, prin intermediul lanţului de farmacii Elena.

Suspecţii ar fi vândut medicamente în valoare totală de cinci milioane de euro, însă până în prezent anchetatorii nu au stabilit exact câte dintre aceste medicamente erau contrafăcute. Potrivit unor surse apropiate anchetei, medicamentele care au ajuns la bolnavii de cancer nu erau periculoase pentru organism, dar nici nu conţineau substanţa activă care ar fi trebuit să-i ajute.

În acest dosar, anchetatorii au făcut, miercuri, 28 ianuarie, 64 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Buzău, Iaşi, Ialomiţa, Argeş şi Olt. Ancheta vizează fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani la comerţul cu medicamente pentru boli grave. 20 de firme specializate în depozitarea şi vânzarea de medicamente s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prejudiciul fiind estimat la peste trei milioane de euro, potrivit Poliţiei Române.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în perioada anilor 2013 – 2014, reprezentanţii societăţilor comerciale implicate ar fi creat circuite fictive pentru introducerea în lanţul legal a unor medicamente cu valoare mare de piaţă utilizate în tratamentele unor boli grave, precum cancer, hepatită, diabet, procurate la negru de pe piaţa internă sau comunitară. De asemenea, s-a mai stabilit că, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate sume importante de bani (aproximativ 5 milioane de euro) către persoanele vizate din circuitul infracţional, iar banii astfel obţinuţi fiind reintroduşi în circuitul ilicit prin transferuri bancare şi contracte de împrumut fictive”, arată Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Prin acest mecanism, în circuitul legal din România şi din alte state comunitare ar fi fost introduse inclusiv medicamente falsificate din categoria celor comercializate de reprezentanţii firmelor vizate în dosar, mai susţin anchetatorii.

La percheziţii au participat aproape 200 de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi specialişti criminalişti. Acţiunea este coordonată de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sprijinită de Serviciul Român de Informaţii.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Redacţia Timpolis, timpolis@online.ro