Municipalitatea va încerca, printr-un studiu de specialitate, să afle cauzele creşterii numărului de cazuri de cancer, în vestul ţării.
Un demers în premieră
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat că va achiziţiona un studiu prin care să se găsească explicaţii la numărul foarte mare al cazurilor de cancer din zona Timişoarei: „Este ştiut că sunt multe cazuri de cancer în toată zona noastră şi sunt dispus ca Primăria Timişoara să finanţeze, printr-o formulă legală, pe care o vom găsi, un studiu care să încerce să găsească explicaţiile pentru asemenea situaţii.”
Edilul atrage atenţia că frecvenţa bolilor grave, a celor cardio-vasculare şi a cancerelor este foarte ridicată în această zonă, iar Municipalitatea trebuie să se preocupe şi să afle cauzele sau factorii de risc.
„Trebuie să fie nişte cauze care atentează la calitatea vieţii. Nu putem spune că sărăcia conduce la aşa ceva, pentru că trăim în zona cu cea mai ridicată bunăstare din ţară. Vreau focalizare pe aceste boli, care se ştie că sunt foarte grave şi care sunt cauza unei mortalităţi crescute”, mai spune Nicole Robu.
Pentru realizarea acestui studiu, care se va concentra pe trei boli grave – afecţiunile cardiovasculare, cancerul şi, probabil, diabetul – vor fi cooptaţi medici şi jurişti.
Pe de altă parte, medicii spun că a crescut speranţa de vindecare, comparând perioada anilor ’90, când erau 1.300 – 1.400 de noi cazuri de cancer anual în judeţul Timiş, iar numărul de supravieţuitori era de 5.000 – 6.000, faţă de 2.700 de cazuri anual, înregistrate în prezent,în timp ce numărul supravieţuitorilor ajunge la aproximativ 20.000.
O tendinţă naţională
Timişul rămâne unul dintre judeţele cu o incidenţă crescută a cazurilor de cancer, raportată la zona de vest, dar şi nivel naţional. Aici apar anual peste 2.500 de cazuri noi de cancer, incidenţa anuală fiind de 350 de cazuri noi la 100.000 de locuitori. Tot în Timiş se înregistrează cea mai mare prevalenţă a cancerului din zona de vest – 25 la mia de locuitori, faţă de 24, în Caraş-Severin, 23, în Arad sau 17, în Hunedoara. De asemenea, Timişul este pe locul doi în regiunea Vest ca mortalitate cauzată de cancer. Aradul e primul loc, cu 245 de decese la 100.000 de locuitori, urmat de Timiş, cu 240 de decese la 100.000 de locuitori, Caraş-Severin, cu 239 de decese, şi Hunedoara, cu 218 decese.
„Din păcate, tendinţa de creştere a numărului de cazuri de cancer este una naţională. Este adevărat că în zona de vest există o incidenţă mai mare. În medie, este vorba de o creştere anuală cu 10-12% a cazurilor de cancer. Nu au fost identificate în mod clar cauzele, deşi procentele sunt alarmante. Se spune doar că la nivel general este vorba de stil de viaţă, fumat şi aşa mai departe”, spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.
Ultimele comentarii