Şapte vaporetto vor ajunge la Timişoara. Primăria anunţă că au fost deschise ofertele aferente procedurii de achiziţie, după ce anunţul a fost publicat în Jurnalul Oficial European.
Primăria Timişoara anunţă că ieri au fost deschise ofertele aferente procedurii de achiziţie a şapte vaporetto în cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega”. Achiziţia acestora se va face prin licitaţie deschisă, firma desemnată câştigătoare având obligaţia nu numai să le livreze, ci şi să le lanseze la apa şi să le pună în funcţiune, anunţă viceprimarul Dan Diaconu. Criteriul de atribuire, mai spune acesta, va fi preţul cel mai scăzut.
Anunţul care vizează intenţia Primăriei Timişoara de achiziţie a celor şapte vaporetto a fost publicat în Jurnalul Oficial European, în luna mai a acestui an. Valoarea estimata a contractului este de peste 11 milioane de lei fără TVA. „În perioada următoare, ofertele vor fi analizate din punct de vedere al criteriilor de calificare, respectiv ofertelor tehnice şi financiare”, anunţă Dan Diaconu.
La nivelul Consiliului Local există, însă, unele dubii legate de funcţionalitatea şi viitorul acestui proiect.„Depinde mult de frecvenţa acestui transport, dacă oamenii se vor obişnui cu el, depinde de preţ şi depinde şi de capacitatea de urcare şi coborâre pe rampă, la aceste vaporetto. Am văzut că deja s-au amplasat platforme în acest sens, dar ele trebuiau gândite în funcţie de înălţimea bordajului. Astfel, mai întâi trebuia să se achiziţioneze acele ambarcaţiuni, şi apoi să se construiască platforme pentru ele”, declara recent pentru TIMPOLIS consilierul local PNL Simion Moşiu.
Unele rezerve există şi cu privire la colmatarea canalului Bega, ştiindu-se că operaţiunea de decolmatare este costisitoare şi complicată. Simion Moşiu mai spunea că s-a constatat că, din cauza colmatării, nu se poate naviga decât pe axul principal. „Cred că a fost o greşeală de proiectare că nu s-au prevăzut în acest proiect fonduri măcar pentru achiziţionarea unui utilaj de dragat. Am văzut că pe porţiunea dintre podul de la Piaţa de Fân şi Uzina de Apă deja creşte sulful pe malul canalului, ceea ce înseamnă că este şi mâl. Dacă vă uitaţi pe pozele de arhivă cu Căpitănia, veţi vedea că se văd utilaje de dragare a canalului. Mâlul se scotea şi se folosea în agricultură, fiind foarte fertil. De aceea sunt multe necunoscute legate de acest proiect, atât cât va funcţiona el, un an doi, sau mai mulţi. Să nu ne trezim că nu mai putem decât să transformăm acele vaporaşe în săli de şedinţă”, mai spunea Simion Moşiu.
Citeşte şi:
Primăria Timişoara achiziţionează materiale pentru staţiile de vaporetto
Peste 20 de proiecte finanţate de la bugetul local, asumate pentru 2015 de către edilul Nicolae Robu
Ultimele comentarii