A fost redeschis Consulatul Onorific al Franţei la Timişoara

Inaugurare Consulat onorific Franta la Timisoara Foto debanatConsulatul Onorific al Franţei la Timişoara a fost redeschis, marţi, în prezenţa ambasadorului François Saint-Paul.

Consulatul Onorific al Franţei la Timişoara a fost redeschis în prezenţa ambasadorului acestei ţări în România, ES François Saint-Paul. Eu mă aflu la Timişoara pentru a reînfiinţa Consulatul Onorific. Aş vrea să mulţumesc României şi să adaug că deschiderea Consulatului de la Timişoara este un gest de încredere”, a declarat, citat de Mediafax, François Saint-Paul.

Noul consul onorific al Franţei la Timişoara este Cosmin Brânzan, el fiind directorul pentru România al societăţii franceze de service Helpline. Printre obiectivele pe care şi le-a propus se numără dezvoltarea secţiei de limbă franceză în cadrul Facultăţii de Medicină, dar şi susţinerea Timişoarei în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. „Un obiectiv important pe care ni-l propunem este să acordăm suportul Timişoarei pentru a căpăta rolul de Capitală Culturală Europeană”, a declarat Cosmin Brânzan.

La redeschiderea consulatului au participat şi subprefectul de Timiş Zoltan Marossy, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Consulatul Onorific al Franţei la Timişoara a fost deschis în corpul D de la clădirile de birouri „City Business Centre” şi va funcţiona în fiecare marţi, cu programare, între orele 18 – 19.30, şi joi, tot cu programare, între orele 8 şi 9.

În contextul deplasării la Timișoara, ambasadorul Franței a făcut și câteva vizite la sediul unor societăți franceze din această zonă. Prezența consulară a Franței în România este asigurată de către secția consulară a Ambasadei Franței la București, și de către rețeaua Consulatelor onorifice ale Franței de la Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, și Timișoara. „La Timișoara, agenția consulară va permite facilitarea demersurilor administrative inițiate de către cetățenii francezi al căror domiciliu se află la distanță de capitală, și va răspunde nevoilor legate de activitatea economică importantă a acestei regiuni frontaliere, orientată către Europa”, declară Delia Crăciun, responsabilă proiecte culturale şi comunicare la Institutul Francez din Timişoara.

Cosmin Brânzan îi succede la conducerea Consulatului Onorific al Franței din Timișoara lui Dan Bedros, președintele Consiliului strategic al Thalès, fost director al Alcatel-Lucent Roumanie, al cărui mandat s-a încheiat în septembrie 2013.

Print Friendly, PDF & Email