În ciuda orientării declarate de stânga a actualei guvernări, Legea falimentului personal, care ar fi scăpat din situaţii financiare extreme poate zeci de mii de români, a rămas uitată la Camera Deputaţilor, în urma insistenţelor FMI. Chiar şi un proiect pe această temă propus de parlamentari timişeni foşti PDL, actuali PSD a picat, fiind respins de actuala coaliţie guvernamentală, iar motivaţia respingerii a fost publicată recent, după doi ani. Totuşi, puţini români ştiu că, în ciuda lipsei unei legi speciale, există posibilitatea declarării falimentului personal peste hotare, aşa cum fac în prezent mii de europeni.

Un posibil colac de salvare

Deşi s-au făcut suficiente promisiuni fără acoperire pe această temă, în România, insolvenţa persoanelor fizice şi falimentul personal au rămas nereglementate prin lege, din cauza presiunii venite dinspre mediul bancar şi instituţiile financiare internaţionale. Totuşi, se evită, poate în mod interesat, discutarea unei posibilităţi care ar fi un colac de salvare pentru românii ajunşi în situaţii financiare disperate. Românii, fiind cetăţeni europeni, au posibilitatea de a beneficia de recunoaşterea legală şi de iertarea datoriilor pe care nu le mai pot plăti, în întreaga Uniunea Europeană, acolo unde legea insolvenţei personale există. Cu excepţia Danemarcei, care nu face parte din Convenţie, a Bulgariei – unde nu există o astfel de lege – şi a Ungariei, unde nu a intrat încă în vigoare.

Falimentul personal presupune lichidarea activelor debitorului falimentar şi o perioadă în care acesta este privat de anumite drepturi, cum ar fi ocuparea unei funcţii de conducere, posibilitatea de a avea un cont bancar sau de a lua împrumuturi. Scopul declarării falimentului este cel de a obţine ştergerea datoriilor care nu pot fi acoperite din cauza situaţiei în care se află debitorul după o anumită perioadă şi şansa unui nou început.

Din acest punct de vedere, Anglia şi Ţara Galilor au cel mai prietenos şi cel mai rapid proces al falimentului personal din UE. Şi astfel s-a creat o adevărată industrie a turismului falimentului personal în aceste ţări. Cetăţeni europeni din ţări unde nu este reglementat falimentul personal vin aici pentru a obţine recunoaşterea acestei stări. În Anglia, debitorul depune o cerere la tribunal după ce completează două formulare în care îşi declară numele, domiciliul, veniturile şi bunurile deţinute, plăteşte o taxă de 700 de lire sterline şi la prima înfăţişare poate fi declarat falit. Bunurile (o parte din ele pot fi păstrate) sunt luate în custodie de către un administrator judiciar – în Anglia acesta este un funcţionar de stat – sau de către un practician în insolvenţă şi lichidate pentru a satisface creditorii.

În momentul de faţă, nu există prevederi legale care să interzică românilor să obţină falimentul personal peste hotare. În plus, Legea europeană 1346/2000, care reglementează regimul insolvenţei la nivel european, permite debitorilor care îşi declară insolvenţa în altă ţară să obţină recunoaşterea acesteia în ţara de domiciliu.

Această variantă nu este una utopică. În momentul de faţă, debitori supraîndatoraţi din ţări precum Irlanda şi chiar Germania sau Austria – unde procedurile sunt mai greoaie –, vin în Anglia să îşi declare falimentul personal.  

Încă nu sunt cunoscute cazuri de români care să fi făcut turism de insolvenţă, pentru a obţine falimentul personal peste hotare. Dar există sute de români stabiliţi în Anglia care au intrat în procedura falimentului în această ţară.

În plus, pe lângă această portiţă legislativă, mai există şi scăparea reprezentată de instanţă, ştiut fiind faptul că niciodată tribunalele şi judecătoriile din România nu au avut o problemă în a da hotărâri care completau sau suplineau cadrul legal. În acest sens, există un precedent – o singură hotărâre câştigată pentru o insolvenţă de persoană fizică, la Tribunalul Cluj. Raţionamentul principal al Tribunalului Cluj a fost aplicarea cu întâietate a legislaţiei europene faţă de cea naţională. „Nicio regulă internă nu poate fi invocată în faţa tribunalelor naţionale împotriva dreptului creat prin tratate ca o sursă autonomă şi originală, un eventual conflict între regulile comunitare şi regulile naţionale urmând să fie rezolvat prin aplicarea principiului supremaţiei dreptului comunitar”, se arăta în motivaţia sentinţei Tribunalului Cluj, care a dat prima sentinţă din România prin care recunoştea insolvenţa unei persoane fizice, în baza dreptului comunitar.

Probleme tot mai mari

O lege a falimentului personal e cu atât mai necesară cu cât niciun judeţ al ţării, indiferent de cât de bine dezvoltat este din punct de vedere economic, nu a fost ocolit de fenomenul de creştere al restanţelor acumulate la plata creditelor bancare.

Conform ultimului raport structural teritorial al creditelor, în Timiş creditele în lei restante au ajuns la suma de 534,6 milioane de lei, iar creditele în valută restante, la 1,1 miliarde de lei. Prin comparaţie, la începutul crizei, în septembrie 2008, restanţele în Timiş, la creditele în lei, erau de 53 de milioane de lei, iar la creditele în valută, de 21 de milioane de lei. De altfel, Timişul a ajuns unul dintre judeţele cu cel mai prost comportament la plată din ţară, cu o rată a restanţelor de 11% din totalul creditelor.

“Este greu de spus ce va aduce pe plan social această creştere îngrijorătoare a nivelului restanţelor acumulate de populaţie la rambursarea creditelor. Însă nu ştiu dacă o lege a falimentului personal ar fi soluţia. Cred că ar exista un risc mare de interpretare şi utilizare abuzivă a acestei legi. Uitaţi-vă ce se întâmplă acum cu prevederile legate de insolvenţă în cazul firmelor, cât de mult sunt speculate şi cu ce efecte”, apreciază economistul timişean Nicolae Bobiţan, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.

Un proiect de ajutare a restanţierilor cronici, cu motivaţia publicată după doi ani

Există opinii conform cărora, la rata actuală de creştere a restanţelor populaţiei către bănci, s-ar putea ajunge la situaţii sociale extreme. Pe motiv că o creştere foarte mare a gradului de îndatorare a populaţiei către bănci şi o escaladare a restanţelor ar putea duce la o catastrofă socială, un grup de opt deputaţi, dintre care doi din Timiş, iniţiaseră în 2011 o alternativă la legea falimentului personal. Propunerea legislativă viza suspendarea plăţii ratelor către bănci, pe o perioadă de trei ani, pentru românii care nu-şi mai pot plăti datoriile.

Conform acestui act normativ, beneficiarii ar fi urmat să fie toţi cetăţenii români aflaţi în situaţia de sărăcie extremă – definiţi ca “persoanele care nu au asigurate alimente în valoare de minimum patru lei pe zi”. Pentru a beneficia de prevederile legii, românii ar fi trebuit să facă dovada faptului că, în cazul lor, venitul pe membru de familie nu depăşeşte 670 de lei. De asemenea, nu ar fi trebuit să deţină bunuri de valoare cum ar fi maşină, aparate electrocasnice scumpe sau bijuterii ce pot fi vândute ca să acopere datoriile la bancă. Conform proiectului de lege, pe perioada de suspendare a plăţii ratelor, instituţiile bancare urmau să-şi acopere cheltuielile aferente ratelor suspendate ale consumatorilor dintr-o rezervă constituită în acest scop la dispoziţia Băncii Naţionale.

Cum era de aşteptat, Asociaţia Română a Băncilor nu a fost încântată de ideea acestui proiect legislativ, precizând că orice reglementare de acest gen reprezintă o ingerinţă în problemele interne ale unor societăţi comerciale, bănci în cazul acesta.

Motivarea avizului negativ acordat acestui proiect de către Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a fost făcută publică abia acum, după aproape doi ani de la respingerea legii. În această motivaţie se arată că „În urma dezbaterii, membrii Comisiei, au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună Plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative pentru combaterea sărăciei extreme şi prevenirea unei catastrofe sociale, întrucât iniţiatorii actului normativ nu precizează sursele financiare necesare aplicării masurilor propuse, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 138 alin. 5 din Constituţia României, republicată.”

Conform aceleiaşi motivări, publicate după doi ani de la respingere, suspendarea prin lege a unui contract privat reprezintă o derogare de la principiul de drept comun instituit de Codul civil potrivit căruia „Convenţiile legal sunt făcute cu putere de lege între părţile contractante”, iar obligaţia instituţiilor de credit de a-şi acoperi cheltuielile aferente ratelor suspendate ale consumatorilor din rezerva constituită în acest scop la dispoziţia Băncii Naţionale a României, reprezintă o încălcare a legislaţiei privind rezervele minime obligatorii.

Parlamentarii au mai spus că dispoziţiile potrivit cărora cetăţenii care realizează venituri peste media salarială pe economie sunt obligaţi să acorde sprijin persoanelor aflate în situaţia de sărăcie extremă sunt neconstituţionale, iar altele sunt neîntemeiate din punct de vedere juridic şi abuzive. Motivaţia trebuie reţinută, pentru că exact aceleaşi argumente vor fi „servite” ori de câte ori mai apar proiecte de lege care ar putea afecta bunăstarea mediului bancar.

Surprinzător, chiar şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială a dat aviz negativ acestui proiect legislativ, fără să explice motivaţia. Singura Comisie parlamentară care a avizat favorabil proiectul de lege a fost  Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, care nu se ştie de ce a fost sesizată. Acest aviz favorabil oricum nu a schimbat foarte multe, proiectul de lege fiind respins definitiv.