“Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertăţii”, Andrei Cornea (Ed. Humanitas)

„Împotriva «visului diurn» al libertăţii, cum îl numeşte atât de frumos Andrei Cornea – visele diurne sunt cele visate cu ochii deschişi de o mână de oameni –, cartea Miracolul propune o meditaţie rece şi dură pe tema libertăţii: oamenii s-au născut mai degrabă în lanţuri şi nimic nu dovedeşte că cei mai mulţi ar dori să scape de ele; nu rezultă de nicăieri că pe corabia istoriei s-ar fi îmbarcat o specie care navighează neabătut către ţărmul libertăţii; nimic nu ne garantează că, după un episod al «eliberării», nu urmează unul al căderii într-o formă mai dură, mai cinică sau mai subtilă a sclaviei”, spune Gabriel Liiceanu.

Adăugând că volumul lui Andrei Cornea este „o carte scrisă în tradiţia gânditorilor lucizi ai modernităţii, dispuşi oricând să sacrifice sentimentalismul ieftin de dragul adevărului. Nu misterul răului se cere chestionat şi dezlegat pe lume, ci misterul binelui.”

“Dragă Nora”, James Joyce (Ed. Art)

Pe data de 10 iunie 1904, Dante al Dublinului (aşa cum îl numea ironic Oliver St. George Gogarty, prototipul lui Buck Mulligan din Ulise), un Hamlet aflat în pragul inaniţiei, o zăreşte pe stradă pe tânăra Nora Barnacle. Dat fiind că fata nu-i respinge cu prea multă convingere avansurile, îi propune o întâlnire pentru a doua zi, unde Nora nu apare. După o primă scrisoare dezamăgită din partea lui Jim, va avea loc primul rendez-vous, pe data de 16 iunie 1904, o dată ce a intrat definitiv în istoria literaturii, fiind unitatea temporală care acoperă acţiunea romanului Ulise. Relaţia cu Nora a reuşit să-l reintegreze în lume, să-l extragă din singurătatea în care se refugiase după moartea mamei sale.

Pentru o analiză psihologică, scrisorile către Nora sunt absolut fascinante: ele urmăresc drumul chinuit, plin de răzgândiri, sinuos şi agonizant al artistului către abandon.

Scatologia, sadismul şi masochismul puse în scenă în aceste scrisori trebuie interpretate exclusiv prin prisma scopului practic investit de James Joyce în ele, şi mai puţin printr-o simbolizare excesivă. Sunt scrisorile unui om singur, care caută cu disperare uniunea totală cu femeia care, până la urmă, i-a rămas alături toată viaţa. De altfel, cea mai emoţionantă e acea scrisoare din 1922 când, în faţa unei tentative a Norei de a-l părăsi, Her Satan Joyce (cum îl numeau fetele din corul Stadttheater, din Zürich) redevine băiatul din urmă cu 15 ani, care-i promitea blănuri. Iar asta se întâmpla când Ulisedeja avea success, iar întrega lume literară îi stătea la picioare.

“Foc palid”, Vladimir Nabokov (Ed. Polirom)

„Această operă ca un centaur, jumătate poem, jumătate proză, este o creaţie de o frumuseţe perfectă, simetrică, stranie şi originală. Deşi vrea să pară o ciudăţenie, ea nu poate ascunde că este una dintre cele mai mari opere de artă ale acestui secol”, spune Mary McCarthy. 

La rândul său, Brian Boyd, declară, referitor la acest volum, că „pentru că ne invită să descoperim, Foc palid ne îndeamnă în acelaşi timp să respingem tot ce credem că am descoperit. Cel mai bun roman al lui Nabokov, el este de fapt o paradigmă a disuadării.”