“Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase”, Dan Alexe (Ed. Humanitas)

„Rar mi-a fost dat, în ultima vreme, să citesc ceva mai viu şi mai vibrant, mai uman şi mai firesc, mai arzător, mai dramatic, mai curgător şi mai abrupt, mai vesel şi mai trist, mai suculent, mai poznaş, mai poetic, mai ame- şi amuţitor. Şi rar am văzut, de când sunt editor de carte, un asemenea talent în (orgolioasă) desfăşurare – spune Radu Paraschivescu. Dan Alexe nu ţine neapărat să se aşeze în albia unui gust impus de critică, a unei tendinţe, a unei mode. Dă impresia că scrie ca să-şi facă sieşi o plăcere – şi cred că şi-o face. Îl interesează prea puţin dacă textele lui se vor solda cu o baie de elogii sau cu o răstignire. Dan Alexe scrie în temeiul unei înzestrări formidabile, al unei culturi aspirate pe toate canalele şi al unei pofte năvalnice, aproape carnale, de-a face literatură din orice. Îi place să aştearnă poveşti. Îi place la nebunie. Dar îl bănuiesc că-i place şi să ghicească reacţia cititorului. 
Stupoare, jubilaţie, ruşine, invidie, contrarietate, vertij, fericire, indignare, căinţă – toate acestea sunt forme de feedback la cele 33 de texte din Miros de roşcată amară. O singură reacţie lipseşte: indiferenţa.”

Volumul, apărut recent la editura Humanitas, a fost lansat, zilele trecute, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală, în prezenţa autorului, a scriitorului Radu Paraschivescu şi a filosofului Gabriel Liiceanu.

Radu Paraschivescu a declarat, la evenimentul de lansare, că a citit cartea aceasta după ce a fost propusă pentru publicare. „

„Sunt puţini oamenii pe care îi întâmpini fără să ai şocuri. La cei mai mulţi există o doză de previzibil; şi în ceea ce spun, şi în ce fac, şi în ceea ce scriu, atunci când scriu. La Dan Alexe, pumnul în plex vine de la primul rând şi asta nu vrea să spună că povestirile lui sunt şocante. Se face foarte des confuzia între ceea ce se întâmplă în carte şi ceea ce se întâmplă în viaţa celui care scrie cartea. În cuvintele din cartea asta îşi dau întâlnire mai multe simţuri, sunt cuvinte care convoacă simţurile. Un lucru observat încă din titlu. În titlu avem doi analizatori, avem mirosul şi gustul. Ei bine, frazele, cuvintele, imaginile acestea pot fi abordate prin mai multe simţuri, nu doar prin unul, şi nu e nevoie să le abordăm doar prin filtrul neuronal. Ele ne vin şi pe alte căi. E vorba aici de o prospeţime a stilului, de o forţă de a imagina, de a spune poveşti, de o plăcere, de o voluptate şi de o anume foame de a scrie. Şi de capacitatea asta de jongler de a imagina poveşti din absolut orice”, a declarat, potrivit Mediafax, Radu Paraschivescu.

Dan Alexe a precizat că nu a căutat să publice de-a lungul anilor, iar ideea apariţiei acestei cărţi le-a aparţinut editorilor de la Humanitas: „Mărturisesc că unele texte au fost ameliorate şi, dacă sunt aşa frumoase cum poate credeţi în carte, se datorează muncii redactorilor de la Humanitas”.

Cele 33 de povestiri care alcătuiesc cartea sunt un alt fel de a fi al lui Dan Alexe – foarte personal, o deschidere a limbajului prin erotism.

“Între Capşa şi Corso”, de Vlaicu Barna (Ed. Polirom)

Scriitori, jurnalişti şi artişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi îşi dau întâlnire, în perioada interbelică, la Cafeneaua Capşa ori la Braseria Corso. Aici se discută politică, se leagă prietenii şi se nasc adversităţi. Vlaicu Barna oferă tabloul complex al vieţii culturale bucureştene din anii 1930 şi de mai târziu, cu intrarea României sub influenţa Uniunii Sovietice şi instaurarea dictaturii comuniste. Făcând dovada unei memorii prodigioase, autorul evocă momente şi chipuri notabile ale culturii româneşti, mari personalităţi cu care a colaborat sau pe care le-a cunoscut îndeaproape. Îi întâlnim astfel, printre alţii, pe E. Lovinescu, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Victor Eftimiu, Eugen Jebeleanu, G. Călinescu şi Theodor Pallady.

„În cartea d-lui Vlaicu Barna defilează, cu silueta lor inconfundabilă, mari personalităţi scriitoriceşti, artistice şi gazetăreşti. Bine surprinse sunt personalităţile unor H. Bonciu, Ştefan Antim, Cezar Petrescu, Al. Rosetti, Vladimir Streinu, Vasile Voiculescu şi încă multi alţii. Cartea d-lui Vlaicu Barna, Între Capşa şi Corso, merită citită ca un bun, fermecător op de memorialistică. E şi savuros, şi un bogat (ca să spun aşa) instrument de informaţie în ale istoriei literare”, spune Zigu Ornea.

„Oameni de porumb”, Miguel Angel Asturias (Editura Univers)

Oameni de porumb este romanul cel mai cunoscut şi, în acelaşi timp, cel mai ermetic al lui Miguel Ángel Asturias, în care cititorul pendulează necontenit între real şi magic, fascinat de sunete, de descrieri, de simboluri şi de metafore.

Este povestea înfruntării crâncene dintre două lumi: pe de o parte, comunităţile indigene, păstrătoare ale culturii maya, cu miturile, legendele şi tradiţiile ancestrale, pe de altă parte, societatea modernă care le aduce acestor oameni doar un viitor nedesluşit şi dezumanizat. Realismul magic, care îşi va găsi mai târziu consacrarea prin autori ca Juan Rulfo şi Gabriel García Márquez, se desăvârşeşte la Asturias – distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1967 – într-un limbaj suprarealist, încărcat de imagini memorabile.