Fosta conducere a Institutului Cultural Român – Horia Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Tania Radu – a fost propusă de preşedintele Traian Băsescu pentru a fi decorată. Premierul Victor Ponta nu doar că a refuzat nemotivat să contrasemneze decretele de decorare, dar l-a numit pe Mircea Mihăieş, într-o declaraţie publică, „fascist bătrân”. Societatea „Timişoara” a lansat o petiţie, făcând un apel către toţi intelectualii şi cerându-le să respingă „agresiunile totalitare împotriva unor oameni cu idei şi principii diferite de ale baronilor premierului Ponta”.
Victor Ponta: „Mihăieş este un fascist bătrân”
„Erau acolo (la Institutul Cultural Român – n.r.) persoane care au făcut deseori declaraţii şi au exprimat opinii antiromâneşti, chiar fasciste. Nu exagerez. E un domn, Mihăieş, dânsul e de extremă dreaptă. Este un fascist bătrân. Dacă nu credeam că mai există neonazişti în Europa, uite că mai există în România”, declara, miercuri, premierul Victor Ponta, pentru a-şi justifica refuzul de a contrasemna decretele de decorare emise de Preşedinţia României pentru decorarea unor personalităţi din fosta conducere a ICR.
„Protestăm public faţă de o asemenea grosolană jignire”
O declaraţie faţă de care Societatea „Timişoara” – simbol al instaurării şi apărării valorilor democratice în România postcomunistă prin istorica Proclamaţie din 1990 – îşi exprimă indignarea şi perplexitatea: „Protestăm public faţă de o asemenea grosolană jignire adusă unei personalităţi publice dedicate din anii 1990 principiilor democratice şi statului de drept şi care a respins de nenumărate ori antisemitismul, rasismul şi naţionalismul primitiv”.
Reprezentanţii Societăţii „Timişoara” cer tuturor intelectualilor de bună credinţă să respingă „asemenea agresiuni totalitare împotriva unor oameni cu idei şi principii culturale şi civice diferite de acelea ale baronilor premierului Victor Ponta”. În acest sens, pe internet a fost lansată o petiţie numită „Societatea «Timişoara» – Apel şi invitaţie la atitudine civică”.
Forţa Civică Timiş se solidarizează cu Mircea Mihăieş
Forța Civică Timiș a transmis, printr-un comunicat de presă, că își exprimă consternarea față de aceste declarații și solidaritatea cu profesorul Mircea Mihăieş. “Membrii și simpatizanții Forța Civică Timiș sunt invitați să semneze petiția online inițiată de Societatea «Timișoara» ca protest împotriva jignirii unei personalități reprezentative nu doar pentru lumea intelectuală, ci și pentru spiritul civic timișorean”.
La rândul său, vicepreședintele Partidului Forța Civică Timiș, Mircea Gurbină, candidat pentru funcția de deputat, Colegiul 3 Timișoara, a declarat în acest sens: “Mândru că este român, domnul Victor Viorel Ponta, nu scapă nicio zi fără a produce consternare opiniei publice atât prin infantilismul declarațiilor sale, cât şi prin nivelul scăzut de percepere a valorilor europene presupuse a fi asumate de către oamenii politici, fie ei şi de la PSD. După ce miniștrii cabinetului său ne impuneau o cultură a caloriferului sau solicitau să lăsăm să moară bolnavii de HIV-SIDA, pentru a promova o astfel de cultură, şeful alianţei care o propune pe Maria Grapini, care nu ştie nici măcar a pronunţa corect numele «Liiceanu», pentru a reprezenta România în Parlamentul European, ne arată că stânga nu a evoluat faţă de anii săi de glorie, 1950-1960”.
Mircea Gurbină mai spune că, fidel percepției predecesorilor săi cominterniști care vedeau în educaţie, în cultură, în media neafiliată partidului-stat dușmani “ai poporului”, “individul Victor Viorel Ponta pare frustrat că nu-i poate încă trimite pe domnii Mircea Mihăieș şi Horia Roman Patapievici la reeducare la canal sau în închisorile de la Sighet şi Piteşti. Nu știm sigur dacă nu o va face în caz că va reuşi îngenuncherea statului român şi va avea în mâna sa toată puterea”.
Decret de decorare a fostei conduceri a ICR, emis de preşedinte, refuzat de premier
Premierul Victor Ponta a făcut această declaraţie, miercuri, după ce a refuzat nemotivat să contrasemneze o serie de decrete de decorare care vizau înalte personalităţi ce au asigurat conducerea ICR, în perioada 2005 – 2012, şi anume, pentru Horia-Roman Patapievici, Tania Radu, Mircea Mihăieş şi Dan Croitoru, membrii fostei conduceri a ICR.
Din acest motiv, preşedintele Traian Băsescu transmisese, marţi, preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministru, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de alta. Traian Băsescu menţionează în sesizare că preşedintele României conferă decoraţii şi titluri de onoare, iar decretele emise de preşedinte în exercitarea unor atribuţiilor ale sale se contrasemnează de primul-ministru.
În 25 aprilie, preşedintele a transmis, prin intermediul Cancelariei Ordinelor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, prim-ministrului, spre contrasemnare, două proiecte de decrete de decorare a unor personalităţi care au îndeplinit funcţii de conducere în cadrul ICR, precum şi a unor personalităţi din comunitatea românească din vecinătatea României. În 29 aprilie, Guvernul a restituit Administraţiei Prezidenţiale proiectul de decret contrasemnat, precum şi rezoluţia de refuz de contrasemnare.
„Prim-ministrul a refuzat nemotivat să contrasemneze proiectul de decret privind conferirea unor decoraţii, respectiv: 1. Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler domnului Horia-Roman Patapievici, fost preşedinte al Institutului Cultural Român. 2. Ordinul Naţional «Serviciul Credincios» în grad de Cavaler doamnei Tania Radu şi domnului Mircea Mihăieş, foşti vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. 3. Ordinul Naţional «Pentru Merit» – în grad de Cavaler domnului Dan Croitoru, secretar general al Institutului Cultural Român”, se mai arată, potrivit Mediafax, în sesizarea făcută de preşedinte CCR.
Potrivit comunicatului Preşedinţiei, refuzul contrasemnării „este evidenţiat de un simplu „NU”, subliniat, urmat de semnătura Prim-ministrului şi ştampila rotundă ce se regăseşte pe Nota de transmitere spre contrasemnare. „Prin urmare, refuzul exprimat de prim-ministru, fără a cuprinde vreo motivare, a creat un blocaj la nivel instituţional, generând un conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice implicate în procedura acordării decoraţiilor, respectiv prim-ministrului, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte”, se mai arată în sesizare.
„În opinia noastră, raportat la jurisprudenţa constituţională, un refuz nemotivat echivalează cu un drept de veto exercitat de către prim-ministru, ce goleşte de conţinut atribuţia constituţională a preşedintelui României de a conferi decoraţii şi titluri de onoare. Deşi orice autoritate publică dispune de o largă putere de apreciere, precizarea motivelor pe care se întemeiază refuzul exercitării unei competenţe constituţionale este de esenţa statului democratic, motivarea asigurând transparenţa în exercitarea atribuţiilor constituţionale şi, implicit, o bună administrare”, se mai arată în sesizarea lui şefului statului.
A fost odată un ICR apreciat de toată lumea
Înlăturarea din fruntea ICR a echipei de conducere, compusă din Horia Roman Patapievici, Mircea Mihăieş şi Tania Radu, a fost făcută imediat după instalarea Guvernului Ponta, în vara lui 2012. Fără să conteze că, sub mandatul celor trei, ICR ajunsese pe picior de egalitate cu Goethe-Institut, British Council sau Institut Francais. Nici că, din 2005 până în 2011, a contribuit la publicarea, în 24 de limbi, a 319 titluri. Nici că a organizat 859 de evenimente în străinătate, la care au participat aproximativ 2.680.000 de persoane. Nici că în mandatul echipei conduse de Horia Roman Patapievici ICR obţinuse, cu o reţea extrem de mică şi într-un timp foarte scurt, nu numai vizibilitate, ci şi legitimitate internaţională. Cum nu a contat nici că ICR a deţinut preşedinţia reţelei globale a EUNIC. A contat doar dorinţa lui Victor Ponta de a înlătura aceşti oameni din fruntea ICR, înainte de încheierea mandatului acestora.
Cum legea nu i-a conferit, însă, dreptul de a da la o parte când a vrut conducerea institutului – ICR se afla în subordinea preşedintelui Traian Băsescu – a recurs, în regim de urgenţă, la un fel de joc de popice. A modificat, prin ordonanţă de urgenţă, legea de funcţionare a instituţiei. Fără consultări. Fără o analiză a activităţii istitutului. Fără o analiză a performanţei profesionale a celor vizaţi de schimbare. Aşa s-a născut un act compus din două articole. Suficient pentru ca mandatul conducerii ICR să nu mai ajungă la final. După scurtissima ordonanţă, staff-ul ICR ar fi fost pus la dispoziţia plenului Senatului, putând fi înlocuit, la propunerea Biroului Permanent al Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. Care era previzibil, luând în calcul antepronunţarea liderilor grupurilor PSD şi PNL din Senat, Ilie Sârbu şi Puiu Haşotti. Aşa că întreaga echipă demisionase, conducerea ICR fiindu-i încredinţată lui Andrei Marga.
Ultimele comentarii