Lansare a candidaților P.N.L. în competiția pentru alegerile europarlamentare, vineri, la Sala Olimpia din Timișoara. În fața unui numeros public, președintele liberal Crin Antonescu s-a dezis de practicile foștilor parteneri de alianță, despre care a precizat că periclitează viitorul european al României, ucid speranța românilor și angajează tacit țara, cu complicitatea socialiștilor europeni, pe un drum care o poate duce înapoi, în sfera de influență a Rusiei. Și, în fața unui asemenea asalt, a opinat Crin Antonescu, singurii oponenți redutabili ai reprezentanților P.S.D. pot fi Justiția și presa liberă.
“P.C. și U.N.P.R. sunt partide-fantomă, ai căror lideri sunt locotenenți ai lui Victor Ponta”
Presa teritorială și regională poate reprezenta pentru P.N.L. o alternativă pentru transmiterea unor mesaje care să se concentreze pe conținut și pe fond, și mai puțin pe aspectele anecdotice, “care se pot vinde ușor, dar care nu sunt decisive în ce privește destinul nostru în Europa”, a declarat președintele P.N.L., Crin Antonescu, în conferința de presă susținută vineri la Timișoara, înainte de lansarea candidaților partidului la alegerile europarlamentare.
Liderul liberal a precizat că anul 2014 este pentru P.N.L. ocazia de a dobândi un rol decisiv în ceea ce privește viitorul României și i-a îndemnat pe români să participe la discuțiile despre viitorul Europei care vor avea loc pe durata campaniei pentru alegerile europarlamentare, în scopul unei corecte informări despre felul în care politicile europene pot influența deciziile politice de la nivel național.
Crin Antonescu s-a referit și la ruperea alianței U.S.L., precizând că, spre deosebire de actuala asociere dintre P.S.D., P.C. și U.N.P.R., “U.S.L. a fost o alianță autentică” și că reprezentanții P.N.L. au fost preocupați de să o ţină în viață, până la momentul în care aceste eforturi ar fi presupus o anulare a identității și a principiilor liberale. U.N.P.R. și P.C., a apreciat, în context, Crin Antonescu, sunt “partide-fantomă”, ai căror lideri sunt nimic altceva decât “locotenenți ai lui Victor Ponta”.
În ceea ce privește încrederea pe care românii ar mai putea-o acorda unor eventuale alianțe, liderul liberal a opinat că va fi dificil de acum încolo să mai fie cultivată încrederea românilor în alianțele politice și a recunoscut că nu este optimist cu privire la viitorul unor posibile alianțe, chiar dacă, a admis, există situații în care este necesară o poziționare convergentă din partea unor forțe politice.
“Ipocrizia și minciuna P.S.D.-istă” le erau cunoscute liberalilor înaintea constituirii U.S.L.
Despre încrederea investită de reprezentanții P.N.L. în alianța U.S.L., Crin Antonescu a declarat că “ipocrizia și minciuna P.S.D.-istă” le erau cunoscute liberalilor, anterior constituirii alianței dintre cele două partide, dar, a căutat să justifice acesta, factorul care a catalizat constituirea alianței a fost în principal existența inamicului comun, în persoana președintelui Traian Băsescu.
Argumentând diversiv motivația partidului pe care îl reprezintă de a intra într-o alianță cu reprezentanții unui partid pe care îl cataloghează acum a fi mincinos și ipocrit, președintele liberal a precizat că P.N.L. reprezintă în acest moment singurul adversar redutabil pe care îl are P.S.D., acesta fiind și motivul pentru care, apreciază Crin Antonescu, P.N.L. este supus acum asaltului pe care “P.S.D.-ul și presa propagandistă îl dau la adresa P.N.L.”.
Referindu-se la persoana fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, care a decis să părăsească partidul pentru a pactiza cu premierul Victor Ponta, Crin Antonescu a apreciat, vorbind despre practicile uzuale de lucru ale P.S.D., că acesta este doar “un prim beneficiar al pomenilor P.S.D.-iste.”
Muzică, politică și promisiuni
În același registru retoric al amendării unor practici uzuale de lucru ale foștilor parteneri de alianță electorală s-au situat, de altfel, și referirile făcute de Crin Antonescu la lansarea candidaților partidului în cursa pentru alegerile europarlamentare.
În fața unei Săli Olimpia aproape pline, care a reunit reprezentanții filialelor din cele patru județe din vestul țării – Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin -, Crin Antonescu i-a însoțit pe o parte dintre candidații care reprezintă regiunile României la evenimentul de lansare a candidaturilor acestora.
Rolul de animator al atmosferei a fost asumat de fostul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Timişoara, Ciprian Bogdan, care a căutat să îi mobilizeze rând pe rând pe reprezentanții delegațiilor participante, până la intrarea în scenă a candidaților și a unor reprezentanți ai conducerii P.N.L. din cele patru județe.
Primul care s-a adresat celor prezenți în sală a fost primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care a precizat că liberalii trebuie să demonstreze acum prin ei înșişi ce înseamnă P.N.L. și că unitatea partidului va aduce victoria în alegerile care urmează. Nicolae Robu a opinat că factorii decisivi în ce privește opțiunea la vot a electoratului vor fi corectitudinea, onestitatea și evaluarea rezultatelor concrete obținute.
Și acesta a preluat în discursul său o parte din maniera de abordare a lui Crin Antonescu, precizând că “buna-credință a liberalilor a necesitat un exces de probe pentru a dovedi că este vorba (în interiorul P.S.D. – n.r.) despre niște oameni care nu își țin cuvântul” și că “alianța în care ne-am pus mari speranțe s-a destrămat din pricina unor parteneri care s-au dovedit a fi incorecți, încă de la început”. “P.N.L. este un partid de prim rang, nu remorca altui partid”, a conchis însă primarul Nicolae Robu, îndemnându-i pe cei prezenți în sală să nu plece urechea la intoxicările venite din partea P.S.D., partid a cărui strategie constă în comunicarea unor rezultate eronate ale sondajelor care reflectă poziționarea P.N.L.: “Mereu ei ne scad în sondaje, dar noi avem percepția directă, nemijlocită, a electoratului”.
Primarului Timișoarei i-au urmat discursurile președintelui P.N.L Arad Ioan Cristina, a primarului Caransebeșului, Marcel Vela, și a liderului Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloț, fiecare dintre aceștia evocând, în varii forme, obiectivele asumate de partid la nivel județean și faptul că liberalismul reprezintă, mai întâi de toate, “o vocație și o stare de spirit”.
Candidații partidului la alegerile europarlamentare, desemnați în materialele de campanie drept “echipa euro-campionilor”, au expus, în discursurile pe care le-au rostit, detalii despre obiectivele deja îndeplinite și informații despre obiectivele pe care și le asumă pentru viitor.
În abordări focalizate pe conținutul inițiativelor proprii și presărate cu numeroase îndemnuri cu caracter motivațional, specifice evenimentului propriu-zis, s-au perindat rând pe rând în fața publicului candidații la europarlamentare Adina Vălean, Eduard Hellvig, Renate Weber, Ramona Mănescu și Cristian Bușoi.
Europarlamentarul Adina Vălean s-a referit, în evaluarea bilanțului activității sale din mandatul care se încheie acum, la scăderea cu aproximativ 700 de milioane de euro a facturilor telefonice ale românilor, grație proiectului său de eliminare a tarifelor de roaming la nivel european. Aceasta a informat publicul și despre implicarea sa în proiectul vizând localizarea prin GPS a apelurilor la numărul de urgență 112, despre contribuția sa la lobby-ul pentru primirea României în Spațiul Schengen și despre desemnarea sa de către VoteWatch în rândul celor mai puternici eurodeputați. “Lucrurile concrete pe care le-am făcut reprezintă cea mai importantă carte a noastră de vizită”, a declarat Adina Vălean, care a adăugat că “de politicile europene depinde, în bine sau în rău, viața românilor de zi cu zi”.
Europarlamentarul Eduard Hellvig, candidatul regiunii Centru a României, a evocat în discursul său principalele valori și repere liberale și s-a referit la faptul că “alegerile europarlamentare vor reprezenta măsura capacității de organizare și funcționare a partidului”, deschizându-i astfel României calea către a avea un președinte onest și un premier competent. Pe lista proiectelor asumate de Eduard Hellvig figurează inițiative legate de stimularea comerțului transfrontalier, în beneficiul I.M.M.-urilor și al consumatorului, recunoașterea calificărilor profesionale ale românilor în U.E., înăsprirea măsurilor de siguranță a produselor de consum în U.E. și protejarea românilor împotriva abuzurilor operatorilor de turism.
Europarlamentarul Renate Weber a precizat, la rândul său, insistând asupra importanței implicării active în decizia privind rezultatul alegerilor europarlamentare, că “orice român e influențat de ce se întâmplă în Uniunea Europeană”. Și a adăugat că anul 2014 reprezintă pentru români șansa de a produce definitiv ruptura de “mentalitățile și apucăturile comuniste, de minciună și hoție”, prin desăvârșirea eforturilor de democratizare și europenizare. Inițiativele Renatei Weber în Parlamentul European se leagă de proiecte ale Comisiei de Libertăți Juridice, vizând eliminarea xenofobiei și discriminării la adresa românilor, libertatea internetului și libertatea de exprimare și pluralismul mass-media și eliminarea vizelor pentru Canada pentru cetățenii români.
Fostul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, a vorbit despre P.N.L. ca despre “partidul care nu abdică niciodată de la principiile și valorile sale” și ai cărui reprezentanți “merg la Bruxelles pentru a continua proiecte concrete pentru români”. Printre reușitele personale, Ramona Mănescu a enumerat cele 600 de milioane de euro fonduri europene alocate României, destinate unor proiecte care se află în curs de implementare și despre care a afirmat că au generat locuri de muncă și numeroase oportunități pentru mediul privat, dar și bugete locale mai mari, în vreme ce pe lista obiectivelor și preocupărilor viitoare Ramona Mănescu a inclus proiecte legate de reabilitarea infrastructurii și rețelei feroviare, dezvoltarea orașelor dunărene românești prin strategia Dunării și simplificarea și transparentizarea procedurilor de achiziții publice.
Reprezentantul Timișului, Cristian Bușoi, s-a referit la cei prezenți vineri în sală ca la niște “nuclee de liberalism formate din oameni entuziaști și dedicați”. Acesta, fost director al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a precizat că proiectele sale viitoare se leagă de asigurarea transparenței în stabilirea prețurilor la medicamente, recunoașterea calificării profesionale în U.E. pentru personalul medical, cercetarea și inovația din domeniul medicinei și alocarea de fonduri europene destinate investițiilor în sănătate, dar și de asigurarea accesului rapid și eficient la noile medicamente compensate și gratuite și facilitarea accesului la programul european Orizont 2020.
Printre inițiativele pe care le-a avut în perioada primului său mandat de europarlamentar, liberalul timișean Cristian Bușoi a precizat că a organizat pentru prima oară, la Bruxelles, un work-shop referitor la candidatura Timișoarei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, cu participarea actualului edil, Nicolae Robu, dar și a unor reprezentanți ai societății civile, ai mediului politic și ai mediului de afaceri, ai mass-media și a președintelui de atunci al Comisiei de Cultură a Parlamentului European.
Absenți de la evenimentul de lansare de vineri, prezenți alături de public doar din afișele purtând mesaje mobilizatoare, de genul: “Competența câștigă lupta” și “Eurocampioni la fapte” au fost europarlamentarul Norica Nicolai, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, la care majoritatea celor prezenți s-au referit ca la viitorul premier al României, și președintele P.N.L. Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde.
“P.S.D. nu ne spune, dacă, susținuţi de Martin Schultz, o luăm spre Rusia sau mai stăm în Europa”
Finalul evenimentului de vineri de la Timișoara i-a aparținut președintelui liberal, care și-a continuat linia discursului din timpul conferinței de presă, referindu-se la premierul Victor Ponta ca la persoana care, în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din anul 2009, “îi ținea mapa lui Cozmin Gușă, care i-o ținea lui Geoană”, o poziție “importantă pentru vârsta lui”. Mai mult, vorbind despre previziunile foștilor colegi de alianță legate de necalificarea sa în turul doi al alegerilor prezidențiale din acest an sau la anticiparea eventualului său abandon, chiar înainte de începerea cursei, Crin Antonescu a declarat că “eu chiar, fiind un om bun, mă gândesc să plec, să le fac o bucurie, că tare-s mulți”.
Schimbând ușor registrul, președintele liberal a precizat însă că puterea P.N.L.-ului nu rezidă în participarea sau neparticiparea sa la competiția pentru fotoliul prezidențial și a adăugat, într-un apel la rațiune adresat lui Victor Ponta, că “P.N.L. nu poate fi cumpărat, nici anexat” și că partidul pe care îl reprezintă nu a atârnat niciodată la ușa puterii, nefiind adeptul alierii necondiționate cu cei puternici și optând pentru alierea cu cei care s-au poziționat “împotriva celor ce abuzează de putere”.
P.S.D. este, spune acum președintele liberal Crin Antonescu, “un partid care trăiește de pe urma baronilor, nu de pe urma voturilor”, despre care afirmă că ar fi fost făcute “cu remorca sau cu autobuzul”, în vreme ce P.N.L. este un partid care ar fi căutat, prin alierea cu P.S.D, doar “să ofere românilor o alternativă suficient de puternică pentru ca votul lor să aibă sens”.
Acum, însă, mai spune Crin Antonescu, referindu-se tot la foștii colegi de alianță, “doar P.N.L. îi poate împiedica să ia toată puterea și să facă tot ce știu ei, de când îi știm, cu ea. (…) Știam cine sunt atunci când ne-am aliat cu ei, dar nu puteam uita cine este și ce au făcut Traian Băsescu și ai lui. Când l-am adus la putere (pe Victor Ponta – n.r.), am sperat că un lider tânăr gândește altfel, dar speranța noastră nu s-a împlinit. Așa că eu l-am adus la putere, eu îl dau jos”, a declarat Crin Antonescu. Care a adăugat și că acum “P.S.D. își permite la vedere ceea ce nu și-a permis cât am fost la guvernare alături de ei”, precizând că, din cauza aceasta, drumul european al României este periclitat de P.S.D., ai cărui singuri adversari redutabili au mai rămas Justiția și presa liberă, întrucât “partidul lui Traian Băsescu, adică al doamnei Udrea și al domnului Tomac, este prea slab și prea lipsit de credibilitate” ca să se poată opune eficient practicilor P.S.D. legate de dorința de confiscare a puterii. Pe care, mai spune Crin Antonescu, aceștia o doresc “pentru ca să facă ce știu ei mai bine, adică P.S.D. peste tot: P.S.D. la Tribunal, P.S.D. la Parchet, P.S.D. la Liga Profesionistă de Fotbal”.
“P.S.D. dorește să omoare speranța oamenilor”, a mai adăugat Crin Antonescu, declarându-se indignat de faptul că atunci când Parchetul îi ia, reprezentanții P.S.D. se lamentează și “aproape se compară cu martirii din decembrie”. Acelaşi P.S.D. a omis, însă, să ofere lămuriri despre direcția pe care își doreşte să angajeze România. “Nu ne spun, spre exemplu, dacă, susținuți de Martin Schultz, o luăm spre Rusia sau mai stăm în Europa, dacă ne propunem reindustrializare sau ecologizare”, avertizează Crin Antonescu, adăugând că, în acest moment, procedând conform teoriei votului util, singura preocupare a reprezentanților P.S.D. este aceea de a-l scădea în sondaje, pentru a descuraja electoratul în ce privește intențiile de vot.
În ceea ce îl privește pe Traian Băsescu, Crin Antonescu a apreciat că “și-a ratat șansa să fie un președinte al tuturor românilor”, catalogându-l drept o persoană înzestrată cu “un tupeu uriaș, care nu l-a părăsit nici în ziua de azi” și care a avut în mâini destinele țării, într-o perioadă când nimeni nu îndrăznea să îl înfrunte și când “vorbea singur, dar îl asculta toată țara”.
În context, Crin Antonescu s-a referit și la confruntarea de la Cluj-Napoca, la care şeful statului i-a provocat, în 2009, pe principalii săi contracandidați, Mircea Geoană și Crin Antonescu, precizând că atunci a dovedit, spre deosebire de Mircea Geoană, care “avea agenda foarte încărcată”, că “se poate sta în picioare în fața lui Traian Băsescu”. Chiar dacă, a admis Crin Antonescu, s-a temut atunci de confruntare, pentru că “sunt și eu la fel ca orice om normal, sper, mă tem și mi-e frică”.
“Timișoara ar fi meritat o altă Românie”
Finalul discursului liderului liberal Crin Antonescu s-a referit la Timișoara, într-un exercițiu izbutit de captatio benevolentiae: “Timișoara ar merita o altă Românie”, a spus Crin Antonescu, referindu-se și la faptul că, dacă măcar Punctul 8 din Proclamația de la Timișoara ar fi fost aplicat în 1990, atunci situația actuală din România ar fi fost cu totul alta și adăugând că este necesară în acest an “o victorie care să dea o perspectivă României”.
Ultimele comentarii