Primăria Timişoara şi-a exprimat intenţia de a amplasa posturi de pază ale Poliţiei Locale la blocul de pe strada Polonă, pe care l-a cumpărat cu pentru a-l utiliza pentru atribuirea de locuinţe sociale. Decizia este mult întârziată, în condiţiile în care furturile organizate au scăzut deja destul de mult valoarea imobilului achiziţionat de Primărie.
Pază pentru locuinţele sociale
La sfârşitul săptămânii trecute, Primăria Timişoara a anunţat că doreşte să amplaseze posturi de pază ale Poliţiei Locale la blocul de pe strada Polonă nr. 19, pe care l-a cumpărat recent.
Oficialii Municipalităţii spun că, în urma unei hotărâri de consiliul local adoptate anul trecut, privind achiziţionarea unor locuinţe aflate în executare la instituţii bancare, prin licitaţie publică organizată cu ocazia unor executări silite, s-a aprobat achiziţionarea a 129 de locuinţe. Ca atare, Primăria vede achiziţia ca pe un fel de experiment şi acum a ajuns la concluzia că se impune aprobarea unui post de pază la acest obiectiv, de la data preluării şi până la data repartizării locuinţelor. Ca atare, Poliţia Locală primeşte sarcina să asigure paza clădirii, de la data preluării blocului şi până la predarea apartamentelor către beneficiari.
Problema este că decizia vine cam târziu, pentru că în urmă cu câteva săptămâni chiar primarul Nicolae Robu anunţa că imobilul e într-o stare deplorabilă, cu încăperi devastate şi instalaţii sanitare şi electrice distruse. Conducerea Primăriei susţinea că nimeni nu apucase să vadă blocul, astfel că, practic, nu s-a ştiut ce se licitează. De aceea, s-a convenit ca banca vânzătoare să reabiliteze pe banii ei imobilul, dar e greu de precizat ce va ieşi, mai ales că o bancă nu poate fi şef de şantier şi nu are cunoştinţe şi logistică de specialitate. În plus, problema pazei a rămas în aer, aşa că, la preluarea obiectivului de către Poliţia Locală ar putea ieşi la iveală noi surprize.
Singura speranţă pentru listele A.N.L.
Potrivit conducerii Direcţiei de Patrimoniu a Timişoarei, singura speranţă de rezolvare a câtorva cazuri de pe lista de priorităţi e aducerea în stare locuibilă a blocului de pe strada Polonă. Niciuna dintre cele 129 de locuinţe din bloc nu a costat mai mult de 7.300 de euro. 25 de apartamente au fost achiziţionate la preţul de 7.095 de euro, 78 de apartamente, la 7.244 de euro, iar 26 de apartamente, la preţul de 6.870 de euro bucata. În total, Primăria plăteşte pe întregul imobil 921.009 euro.
“În afară de acest imobil, mi-e greu să cred că se va mai putea realiza în acest an un proiect care să aibă ca scop atribuirea de locuinţe sociale. A.N.L. va mai construi ceva poate doar prin sisteme de credite ipotecare”, ne-a declarat Martin Staia, şeful Direcţiei de Patrimoniu a Primăriei Timişoara.
Locuinţele din blocul de pe strada Polonă nr. 19 au între 15 şi 16 metri pătraţi, Primăria anunţându-şi intenţia de a oferi aceste spaţii cazurilor sociale. Nu se ştie însă când şi în ce condiţii. Recent, viceprimarul Traian Stoia anunţa că apartamentele vor fi distribuite îndeosebi tinerilor cu studii superioare, pentru a evita transformarea zonei în ghetou. Însă Primăria nu-şi poate încălca propriile regulamente legate de atribuirea de locuinţe sociale, mai ales că pe listele de priorităţi ale Municipalităţii pentru atribuirea de locuinţe sociale se regăsesc în momentul de faţă 1859 de tineri căsătoriţi, 338 de foşti rezidenţi din centre de plasament, evacuaţi odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, 230 de pensionari, 842 de evacuaţi şi 2.809 cazuri sociale. Raportat la total, şi dacă s-ar reuşi finalizarea şi atribuirea locuinţelor de pe strada Polonă, cu ele s-ar acoperi doar 3% din totalul numărului solicitanţilor de pe “listele de priorităţi”.
Ultimele comentarii