20.000 de volume îi vor aştepta pe timişoreni la Salonul de Carte Bookfest

Printre invitaţii de anul acesta se numără şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, va fi prezent la Timişoara

BookfestTimişoara găzduieşte, la acest sfârşit de săptămână, Salonul de Carte Bookfest. În cele patru zile de sărbătoare a cărții – 27 – 30 martie – pe timișoreni îi așteaptă o ofertă de circa 20.000 de volume la cele mai bune preţuri și din cele mai variate domenii şi vor avea ocazia să se întâlnească atât cu cele mai importante titluri ale momentului şi cu câţiva autori memorabili.

 

Cărţi, expoziţii, dezbateri, filme

Salonul de Carte Bookfest, organizat la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, de pe bd-ul Eroilor de la Tisa nr. 22, şi-a deschis porţile joi, 27 martie.

Gabriel ChifuVineri, 28 martie, de la ora 16, Gabriel Chifu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, va lansa volumul Punct şi de la capăt, apărut la Editura Polirom, în compania scriitorilor Nicolae Manolescu şi Mircea Mihăieş. „Această carte, Punct şi de la capăt, cum s-ar cuveni să fie citită? Simplificând, e povestioara unui fiu care îşi caută tatăl? Sau, mai larg, e reconstituirea unor trasee umane diverse, într-o paletă care se vrea cuprinzătoare, de la angelic pînă la demonic, şi într-o istorie care nu a fost deloc îngăduitoare cu aceia pe care i-a prins înlăuntrul său? E o mică epopee a secolului XX românesc, un secol încărcat de negativitate şi de iraţionalitate? E o nouă poveste a lumii, depănată altfel? Şi e, totodată, o poveste a poveştii, a acelei poveşti care trece de la unii la alţii, schimbîndu-ne vieţile şi dînd timpului alt înţeles, altă curgere? Poate că da, după cum poate există şi alte chei pentru lectură. Ca autor, aş ţine să mărturisesc aici o anumită năzuinţă, care, împlinită, măsoară precis reuşita în proză: să descrii verosimil situaţii pe care nu le-ai trăit şi personaje în pielea cărora n-ai fost niciodată. Deşi pare simplu, găsesc că e o probă fascinantă şi supremă pentru un prozator", spune Gabriel Chifu.
 

Tot vineri, începând cu ora 17, Editura Humanitas invită publicul timişorean să cunoască volumul de versuri Cartea dragostei, de Bogdan O. Popescu, conf. dr. cu specializarea neurologie şi unul dintre apropiaţii regretatului Traian T. Coşovei. Dr. Bogdan Popescu va fi acompaniat la această lansare de către Robert Şerban.

Istoricul Larry Watts revine în Timişoara, după participarea sa la prima ediţie locală Bookfest, în 2012. Vineri, începând cu ora 18, acesta va prezenta ultimul său volum apărut la Editura Rao, Aliaţi incompatibili.

Sâmbătă, 29 martie, de la ora 11, Mihai Tatulici lansează două volume inedite: Plăcerea de a trăi şi găti şi Distrugătorul „Speranţa” sau povestea unui marinar cu noroc, ambele apărute la House of Guides Publishing. Despre cea din urmă carte, autorul spune că este primul exemplu de ”soap opera” politică autohtonă şi relatează povestea unui căpitan de vapor care ajunge preşedintele unei ţări numite Românika: „Totul este în tranziţie în această ţară în care obiceiurile vechi se încalecă cu cele noi şi rezultatul zilnic este o construcţie politică încropită, fără orizont şi fără succes”.

Apoi, de la ora 17, vor avea loc o serie de dezbateri şi lecturi susţinute de scriitori timişoreni. Vor participa: Tudor Creţu, Viorel Marineasa, Bogdan Munteanu, Alexandru Potcoavă, Radu Pavel Gheo, Daniel Vighi. Evenimentul va fi moderat de către Raluca Selejan.

Duminică, de la ora 13:30, se va lansa primul roman modern din Banat, scris de Virgil Birou – Lumea fără cer (Editura Diacritic), volum prezentat de Daniel Vighi şi Viorel Marineasa.

De la ora 18, prof. univ. dr. Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timişoara, lansează trei volume: Conceptul de naţiune la români şi unguri (Editura Institutul European), Essays of Romanian Intellectual History (Ed. Institutul European, Iaşi, 2013) şi Key Concept of Romanian History (volum colectiv coordonat de Victor Neumann şi Armin Heinen, apărut la CEU Press, Budapesta). Alături de autor vor participa conf. univ. dr. Florin Lobonţ, cercertător ştiinţific dr. Cristian Roiban (Centrul de Studii Avansate în Istorie) şi prof. univ. dr. Miodrag Milin.

Adriana BabetiDuminică, de la ora 11, Adriana Babeţi lansează volumul Amazoanele. O poveste, care a primit titlul de Cartea Anului 2013 din partea revistei România Literară, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din România. Volumul reprezintă o incursiune exhaustivă în lumea femeilor războinice, o călătorie virtuală, având ca „protagoniste” pe Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar şi Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnişoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo şi Lisbeth Salander. Vor lua cuvîntul, alături de autoare: Smaranda Vultur şi Cornel Ungureanu.

De la ora 12, Andreea Răsuceanu îşi va prezenta volumul Bucureştiul lui Mircea Eliade. O geografie literară (apărut la Editura Humanitas), alături de Adriana Babeţi.

Editura Universităţii de Vest, prezentă la Salonul de carte

Editura Universităţii de Vest din Timişoara a pregătit o serie vastă de evenimente la această ediţie a salonului. Astfel, joi, 27 martie, începând cu ora 12.30, Adrian Bodnaru lansează Cifra latină (Editura Diacritic). Apoi, de la ora 17, prof. univ. dr. Dan Negrescu prezintă volumul Tablou (dintr-o expoziţie) cu siguranţă şi înţelesuri (Editura Universităţii de Vest). Iar de la ora 18, Georgiana Lungu Badea lansează Idei şi metaidei traductive (Editura Eurostampa).

Vineri, de la ora 15, va avea loc dezbaterea „Cimitirele din Banat”, organizată de Asociaţia Peisagiştilor din Banat. Vor participa Raluca Rusu (Vicepreşedinte Asop – Filiala Teritorială Vest), Nicoleta Muşat (Universitatea de Vest) şi Diana Belci (Facultatea de Arhitectură a Universităţii Politehnica Timişoara).

Tot Universitatea de Vest îi invită pe cei pasionaţi de diplomaţie la o masă rotundă despre teoria relaţiilor internaţionale susţinută de conf. univ. dr. Dan Lazea, eveniment care va avea loc sâmbătă, de la ora 12.

Filme şi expoziţii

Organizatorii dau asigurări că publicul care va poposi printre cărţi va avea ocazia să intre gratuit la cinematograful de artă Bookfest, unde vor putea fi vizionate filme premiate la festivaluri internaţionale importante. Filmele vor putea fi vizionate în Sala Europa din cadrul Centrului de Afaceri Timişoara.

Asociaţia Timişoreană de Fotografie revine şi anul acesta cu o expoziţie comună de lucrări semnate Dan Buruleanu, Lucian Ionică şi Mihai Zegrea. Joi, de la ora 14, expoziţia va fi deschisă cu un vernisaj de către prof. univ. dr. Marcel Tolcea. Va urma apoi o dezbatere pe tema „Fotografia, între galeria tradiţională şi internet”.

O altă expoziţie deosebită găzduită de această ediţie este dedicată singurului concurs de design de carte din ţară, „Cele mai frumoase cărţi din România”. Aflat la a treia ediţie, concursul reprezintă o platformă de dezbatere pe tema designului de carte atât pentru profesioniştii din lumea editorială, cât şi pentru designeri. Expoziţia va putea fi vizitată pe toată perioada evenimentului.

20.000 de volume la cele mai bune preţuri

Vizitatorii sunt aşteptaţi cu o ofertă de circa 20.000 de volume la cele mai bune preţuri şi din cele mai variate domenii. Vor fi prezente unele dintre cele mai importante edituri din ţară şi din Timişoara: All, Curtea Veche Publishing, Herald, Humanitas, Polirom, Litera, Nemira, House of Guides Publishing, Rao, Hasefer, Univers, Univers Enciclopedic Gold, Casa, Editura Universităţii de Vest), dar şi distribuitori precum Okian (reprezentanţi Pearson-Longman în România) şi Cartea de Nisip. Nu în ultimul rând, părinţii vor putea să îşi bucure copiii cu cele mai frumoase daruri la standurile editurilor Corint Junior şi Gama.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, şi este co-finanţat de Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timiş.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă.

Anul trecut, circa 95.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internaţional de Carte Bookfest (29 mai – 2 iunie 2013), luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice, evenimente interactive). Invitat de onoare a fost literatura germană prin participarea Austriei, Elveţiei şi Germaniei în cadrul proiectului Trei ţări, aceeaşi limbă. La această ediţie au fost prezente nume cu răsunet internaţional precum Cătălin-Dorian Florescu, Katharina Hacker, Michael Stavarič, Joseph Winkler, Jan Koneffke, Christian Haller, Saša Stanišić, Julya Rabinowich, Jolanda Pinel. În 2014 invitatul de onoare va fi Polonia. Sub sloganul „Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel”, Institutul Polonez pregăteşte pentru Bookfest 2014 o serie de evenimente menite să promoveze literatura poloneză şi să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani polonezi.

Print Friendly, PDF & Email