Comisia Europeană îşi doreşte ca statele europene să găsească soluţii de investiţie în măsuri de protecţie anti-inundaţii mai bune, specificând că revărsările de ape continuă să producă pagube extreme de mari în spaţiul european. Pe plan local, după inundaţiile devastatoare din 2005, investiţiile au refăcut doar infrastructura distrusă şi s-au oprit după câţiva ani, fiind uitată prea repede lecţia învăţată cu un cost enorm acum nouă ani.

Măsuri naturale anti-inundaţii

Un studiu publicat recent de Comisia Europeană arată modul în care politica în domeniul mediului poate impulsiona creşterea economică prin intensificarea măsurilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi prin tranziţia către taxe mai ecologice. Documentul aduce noi dovezi în sprijinul beneficiilor economice globale generate de realizarea, la momentul oportun, de investiţii în infrastructuri de apărare împotriva inundaţiilor.

Comisarul U.E. pentru mediu Janez Potočnik a declarat în acest sens: „Realizarea de investiţii în infrastructuri de protecţie împotriva inundaţiilor poate aduce beneficii globale economiei, în special dacă se adoptă soluţii naturale, care sunt extrem de eficiente din punctul de vedere al costurilor.”

Se estimează că, în perioada 2002 – 2013, în U.E., costul total al daunelor cauzate de inundaţii a fost de cel puţin 150 de miliarde de euro. Realizarea de investiţii în măsuri de reducere a inundaţiilor este o măsură extrem de eficientă, al cărei cost mediu este de aproximativ şase până la opt ori mai mic decât costul daunelor provocate de inundaţii. În plus, investiţiile în infrastructuri ecologice – şi anume, restabilirea caracteristicilor naturale care să contribuie la gestionarea şi stocarea apei rezultate în urma inundaţiilor – ar duce, printre altele, la ameliorarea biodiversităţii şi ar putea contribui la reducerea costurilor de construcţie. Concluziile studiului va fi integrat în semestrul european, un mecanism instituit în 2010 pentru a îmbunătăţi coordonarea politicilor economice ale statelor comunitare. 

O lecţie uitată prea repede

Conform specialiştilor locali, după inundaţiile devastatoare din 2005, investiţiile anti-inundaţii din Timiş au refăcut doar infrastructura distrusă şi s-au oprit după câţiva ani. Potrivit unui studiu recent, legat de situaţiile de risc din Timiş, realizat şi plătit de Consiliul Judeţean, la nivelul judeţului riscurile legate de avarierea construcţiilor hidrotehnice pot afecta numeroase localităţi şi terenuri. Riscurile pot fi legate şi de avarierea sau distrugerea lucrărilor de îndiguire executate pe râuri, mai ales la viituri puternice (pe cursuri de apă cum ar fi Timiş sau Bega).

“Fragilitatea digurilor poate fi legată şi de compoziţia geochimică a materialelor din care sunt construite. La un contact prelungit cu apa, materialele din dig se pot umezi accentuat, transformându-se în materiale lipsite de adeziune, uşor de dislocat şi îndepărtat”, se precizează în raportul C.J. Timiş. Potrivit aceluiaşi document, cedarea parţială sau distrugerea digurilor şi a barajelor poate fi produsă de viituri puternice şi ar fi urmată de inundaţii cu efecte catastrofale. Studiul de risc mai arată că zonele care prezintă potenţial de accident tehnologic legat de avarierea construcţiilor hidrotehnice în Timiş sunt în primul rând cele din zona lacului de acumulare de la Surduc şi Murani. 

Prof. univ. dr. Alexandru Moi­suc, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara – care a realizat mai multe studii legate de apărarea anti-inundaţii în Banat –, esti­mează că pe plan local, gradul de pre­gătire anti-inundaţii este insuficient: “Sunt foarte mult diguri vechi, care au găuri realiza­te de rozătoare şi care vor ceda în even­tualitatea unor inundaţii de proporţii. Multe astfel de diguri au un miez de argilă care, dacă este găurit, face ca digul să fie vulnerabil în faţa revărsărilor de ape”. Acesta acuză că s-a peticit şi nu s-a făcut nimic în plus şi reaminteşte că el repetat ideea că se pot găsi soluţii naturale, cum ar fi amplasarea unor stâlpi speciali pentru păsări de pradă în apropierea digurilor, pentru a combate rozătoarele, care fac galerii şi şubrezesc structura digurilor. Un apel care a rămas, însă, fără răspuns.