Grupul Noima expune “Curtea” la Muzeul de Artă Timișoara

Foto: MNArT

Muzeul Național de Artă Timișoara găzduieşte proiectul interdisciplinar Curtea, semnat de regizorul Adrian Sitaru și realizat în colaborare cu grupul Noima.

 

Curtea aduce împreună mai multe elemente din procesul de realizare a unui film de ficțiune, explorate de această dată de un grup de autori ce nu sunt familiarizați cu limbajul și rutinele unei producții cinematografice: pictori, fotografi și muzicieni, spun organizatorii. Punctul de plecare propus este un context ficțional adăugat reperelor văzute ale locului în care grupul de pictori Noima lucrează: Curtea ar fi putut fi un spațiu recent bombardat, unde au murit oameni – o constrângere imaginară, inspirată de date reale din imediata noastră vecinătate geografică.

În film o imagine urmează alteia, scenele se leagă între ele printr-o logică internă. Acestei structuri îi corespunde, în cazul de față, o serie de cinci pânze conectate, pictate în etape colaborative ce urmează un anume set de reguli. Înainte de a trece la sesiuni de lucru simultan, în dialog liber, au fost parcurse mai multe cicluri de lucru succesiv, în care fiecare autor s-a inspirat exclusiv din intervenția precedentă, și așa mai departe. Într-un film, imaginea, muzica, decorul, costumele, montajul – create de oameni diferiți – se întâlnesc și se împlinesc în întreg. Seria celor cinci secvențe cuprinde și o lucrare colectivă – ce amintește acest mod de lucru în care echipa devine autor colectiv. Coloana sonoră a fost compusă și înregistrată live, în timpul execuției lucrărilor de pictură, într-un jam-session marcat de contextul vizual și ficțional, dar și de ritmurile și sunetele orașului. Fotografii sunt martori, dar preiau și ceva din rolul directorului de imagine”, explică Sorin Scurtulescu, unul dintre pictorii din grupul Noima.

Cele 38 de fotografii realizate în timpul proiectului, mai spune el, nu sunt doar documentări ale procesului sau despre spațiul de lucru. Ele oferă și o perspectivă complementară ce se juxtapune viziunii pictorilor, rezultând noi înțelesuri. Curtea este un „platou de filmare” simbolic, un spațiu delimitat, în care nouă autori – patru pictori, doi fotografi, doi muzicieni și un regizor construiesc împreună o ficțiune vizuală, sonoră și conceptuală: pictorii grupului Noima, Ciprian Bodea, Dan Gherman, Cosmin Frunteș, Andrei Rosetti şi Sorin Scurtulescu, fotografii Horea Preja şi Toma Rosetti, muzicienii Robert Nedelcu şi Andrei Bălan, conceptul aparţinându-i lui Adrian Sitaru.

Publicul este invitat, până la 1 septembrie, să descopere nu doar rezultatul artistic final, ci și procesul colaborativ din spatele acestuia, în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara.

https://mnart.museum/project/curtea-semnat-de-regizorul-adrian-sitaru-si-realizat-in-colaborare-cu-grupul-noima/

Print Friendly, PDF & Email