Câini campioni mondiali, la Timişoara

Sursă foto: Dog Camp

Campionii mondiali canini vin la Timișoara pe 2 iulie, de Ziua Mondială a Tutorilor. Evenimentul va avea loc în cadrul programului Cetățean Canin Educat.

 

În cadrul programului CCE – Cetățean Canin Educat, centrul de dresaj Dog Camp din Timişoara organizează Ziua Porților Deschise, oferind publicului ocazia de a cunoaște câinii campioni ai României și pe antrenorii lor.

Invitat special este Flavius Buru, tutorele echipei naționale de câini de căutare și salvare, care a obținut locul I la proba de urmă la Campionatul Mondial FCI SAR Dogs – Istanbul 2025. Alături de el, va fi prezent și Dorel Petcu, membru activ al echipei medaliate.

Evenimentul va avea loc miercuri, 2 iulie, de la ora 19, la Clinica Veterinară Dr. Sârbu Mihai, de pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 127, din Timișoara.

Dog Camp este un centru de educație canină activ în Timișoara, care promovează dresajul responsabil, colaborarea om-câine și dezvoltarea abilităților civice la animalele de companie. Proiectul Cetățean Canin Educat este dedicat câinilor de toate vârstele și rasele, susținând o integrare armonioasă în comunitate.

 

Print Friendly, PDF & Email