Institutul Francez din Timișoara pregătește campioni în limba franceză

Institutul Francez anunţă că, din septembrie, revine cu programe diverse de pregătire, în funcție de vârstă și ritm, în care cursanţii vor învăța să dribleze conjugările verbelor, să paseze replicile potrivite în orice conversație și să marcheze puncte în CV.

 

„Campionii vorbesc franceza de mici! Aceștia pot participa la cursuri încă de la vârsta de doi ani, împreună cu părinții lor”, anunţă reprezentanţii Institutului Francez din Timișoara.i

Copiilor de grădiniță le este recomandat cursul de franceză ludică și creativă. Elevii pot beneficia de o pregătire ce vine în sprijinul orelor de la școală, iar adolescenții se pot antrena pornind de la subiecte și contexte de interes pentru vârsta lor.

Pentru adulți, pregătirea se desfășoară în ritmuri diferite, mai spun reprezentanţii Institutului Francez din Timișoara. Dacă se antrenează pentru o competiție pentru un nou job sau pentru o bursă de studii, antrenamentul va fi intensiv: din 10 septembrie până în 5 octombrie, în ritm de patru ședințe pe săptămână. Dacă timpul nu îi presează, cursanţii pot opta pentru un antrenament standard, din octombrie până la jumătatea lui decembrie, în ritm de două ședințe pe săptămână.

Și campionii în afaceri vorbesc franceză! Pentru echipele din companii, rețeta succesului pornește de la analiza de teren pentru a defini o strategie imbatabilă”, spune Teodora Achim, responsabilă comunicare şi Marketing la Institutul Francez din Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis