Ultimul avangardist. Misterele lui Ionathan X. Uranus, serafim și boxeur (Polirom, 2025) este titlul celui mai recent volum semnat de Marcel Tolcea, dedicat lui Marcel Avramescu, scriitor avangardist român de secol 20. Carte ava fi lansată la Universitatea de Vest din Timişoara.
Evenimentul, organizat în cadrul seriei de evenimente „La UVT, Cultura este Capitală”, va avea loc în 26 iunie, de la ora 18, în amfiteatrul A01 al Universităţii de Vest din Timişoara. Alături de Marcel Tolcea vor vorbi scriitorii și profesorii universitari Adriana Babeți și Mircea Mihăieș.
Referindu-se la acest volum, Marcel Tolcea afirmă că ceea ce i s-a limpezit doar la capătul cărții este faptul că biografia acestui fascinant călător pe drumul Damascului are toate datele unei biografii… apofatice: “E de ajuns să citești titlurile capitolelor pentru a te regăsi în fața unor mereu reluate «coincidențe ale contrariilor». «Avangardistul» Ionathan X. Uranus este mai degrabă un evreu care, plasat sub protecția absolută a sărbătorii Purim, vorbește în logica «absurd paroxistică» a divinității; evreul guénonian se convertește la creștinism; întâlnirile din lojă sunt concomitente cu cele de la Rugul Aprins; licența de la Facultatea de Teologie Ortodoxă pornește de la Cabala; în fine, perioada sa de preoție din Jimbolia înseamnă câteva volume în care trimiterile la mari autori creștini sunt dublate, horribile visu, de trimiteri la Cabala, islam, hinduism, taoism și, din nou, la Guénon. Dar, mai ales, sunt scăldate în umorul «Humoristului liber din ortodoxia neconformistă» a Simboliei. Or, toată această succintă rezumare a vieții sale pare în așa fel pre-alcătuită încât să provoace stupoare, să suspende logica și să ne îmbie măcar la paradox. Exact așa cum se comportă, in aenigmate, Inexprimabilul și, mai ales, cum s-ar cuveni să ni-l facem intuit.”
Mircea Mihăieş spune că Marcel Tolcea a pornit în căutarea unui personaj, dar de fapt a descoperit o lume: “Marcu-Mihail Avramescu e pseudonimul unei cercetări febrile a «cămărilor suprasenzorialului», fie că acestea se numesc avangardă, ezoterism, guénonism, cabală, isihasm, ortodoxie sau, pur și simplu, literatură. Figură fascinantă a unui eon al tuturor tentațiilor radicaliste, al nălucirilor scientiste, al dogmelor încifrate, al fantasmelor nutrite de iluzorii apartenențe la societăți secrete, Ionathan X. Uranus a reușit să se individualizeze atât prin biografie, cât și prin scris. Rezultatul e portretul uimitor și fantast al unui personaj contorsionat, surprins în multiplele sale ipostaze și sub diversele măști, un dandy ispitit de ascetism, pe cât de improbabil, pe atât de viu și seducător”.
Despre biografia lui Mihail Avramescu Andrei Pleșu spune că are toate însemnele unei aventuri abrupte, plină de provocări destrămătoare, de răsturnări spectaculoase, de destin: “Asumase, pe rând, și stadiile boreale ale gnozei, și mările calde ale vieții. Dar, pe vremea când l-am cunoscut, totul se absorbise într-o actualitate echilibrată, fără riduri expresioniste, fără toxine reziduale. Experiențele trecute păreau cu adevărat trecute, digerate inteligent, printr-o virilă «masticație» spirituală. Omul era atât de armonios prezent, încât se putea dispensa de biografie… Sub grafica vag ironică a chipului său nu mai era loc pentru tenebre.”
Marcel Tolcea (născut în 1956, la Sânnicolau Mare) a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara. A fost beneficiarul a două stagii de studii în Franța, în anii 1992 și 1993, cu specializare în comunicarea simbolică la Sorbona 1. Este doctor în Ştiințe filologice cu o lucrare despre Mircea Eliade și ezoterismul lui René Guénon și a fost profesor la Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării a Universității de Vest din Timișoara. Între anii 2006 și 2013 a fost director al Muzeului de Artă, Timișoara.
Este autor, printre altele, al volumelor de poezie Ochiul inimii (1988, ed. a II-a 2015) și Bicicleta van Gogh (1999), opera sa științifică incluzând volumele Interviul în presa scrisă (1999), Eliade, ezotericul (2002, ed. a II-a 2012, Premiul pentru eseu al Asociației Editorilor din România, Premiul Asociației Scriitorilor din România, Filiala Timișoara), Ezoterism și comunicare simbolică (2004). Publică în numeroase reviste, dintre care menționăm Orizont, România literară, Vatra, Arca, Viața Românească, Trivium – revistă de gândire simbolică, Revista de istoria presei, și colaborează frecvent la Radio Timișoara.
Este membru fondator al Societății Timișoara, al Institutului Intercultural Timișoara, al Asociației Formatorilor în Jurnalism și Comunicare și membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Ultimele comentarii