Asociaţia Editorilor din România; “Scumpirea cărților nu este soluția deficitului”

Sursă foto: Bookfest

Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Nicușor Dan şi prim-ministrului desemnat Ilie Bolojan. Asociaţia Editorilor din România (AER) atrage atenția că măsurile fiscale care duc la scumpirea cărților nu vor rezolva nici măcar o fracțiune de procent din deficitul bugetului de stat, subliniind că acesta, la rândul său, nu poate fi imputat culturii scrise.

 

“Scumpirea cărților doar va accentua scăderea consumului cultural, pe care o observăm de mai mulți ani, și va contribui direct la amplificarea analfabetismului funcțional, cu efecte tot mai severe asupra forței de muncă din economia românească și, în general, asupra resursei umane a țării noastre”, atrage atenţia Consiliul Director al Asociației Editorilor din România.

Editorii din România se tem că anul 2025 are toate șansele să devină cel mai negru din întreaga istorie a culturii scrise de după 1989 şi îi transmit premierului desemnat Ilie Bolojan că este cel cei care poate atenua acest șoc, care deja se face simțit.

“În vreme ce, la nivel european, colegii noștri dezbat cum poate fi stăvilită încălcarea drepturilor de autor prin exploatarea comercială abuzivă a inteligenței artificiale, România este în urmă cu câteva decenii, principalul vinovat fiind tocmai statul, care nu veghează la respectarea legilor în vigoare, în principal Legea 8/1996, a drepturilor de autor și drepturilor conexe, și Legea 304/2002, a bibliotecilor, ca să le enumerăm doar pe cele mai importante și învechite în neaplicare. Suntem, probabil, singura industrie în pericol iminent de a pierde, deodată, circa 10% din punctele de distribuție din țară. La aceasta se adaugă măsurile de creștere a taxării care vor fi implementate în curând și care vor avea un impact dezastruos în ceea ce privește obiceiurile de consum cultural al românilor”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociaţiei Editorilor din România.

Aceasta oferă şi câteva explicații pentru iminenta catastrofă a pieței de carte:

  1. Diverta, al doilea mare distribuitor din retailul fizic de carte, cu 21 de librării, pregătește un faliment (după încă două insolvențe în interval de un deceniu).
  2. Elefant.ro, cândva cel mai mare retailer online de carte, face eforturi să revină în activitate după insolvența de anul trecut.
  3. Librăriile independente se închid una după cealaltă din cauza presiunii economice, cea mai recentă fiind frumoasa librărie “La Două Bufnițe”, din Timișoara.
  4. Dispariția alarmantă a bibliotecilor publice, peste 8.300 de unități fiind închise din 1990 și până la finalul anului trecut.

AER propune pe această cale Guvernului să-și asume cu seriozitate misiunea de a ocroti cultura națională și să prevadă fondurile necesare pentru ca bibliotecile să achiziționeze măcar 50 de cărți noi la 1.000 de locuitori, pragul minim stabilit de Legea bibliotecilor încă din 2002.

AER reaminteşte că, în 15 februarie 2023, a lansat Pactul pentru Lectură, o strategie de susținere a culturii scrise ca element fundamental al identității naționale și al coeziunii sociale, pe care l-a depus la Administrația Prezidențială și la Guvernul României. Iată care erau dezideratele exprimate de editorii din România prin acel document:

  1. o campanie națională de promovare a cititului, susținută de stat;
  2. reluarea programului de 100 de euro acordați anual profesorilor pentru achiziția de cărți și extinderea acestui program și la alte categorii sociale: elevi, studenți, medici etc.;
  3. susținerea livrărilor de carte prin poștă/curier prin compensarea cu 50% a costurilor, conform Legii culturii scrise, nr. 186/2003.

De asemenea, AER aminteşte că Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, prevede la articolul 83 înființarea a două programe naționale: „Voucherul cultural pentru elevi” și „O carte pentru fiecare”, menite să oprească avansul analfabetismului funcțional. Așteptăm operaționalizarea acestor programe naționale, deja de doi ani.

“Legislația care reglementează domeniul culturii scrise, deși pozitivă în ansamblu, este sistematic trecută cu vederea: statul român pur și simplu nu o aplică. Pentru conformitate, Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România a calculat încă din 2022 că respectarea de către stat a obligației minimale de achiziții în biblioteci ar aduce în piață circa 80 de milioane de euro anual, adică ar dubla piața de carte, în beneficiul direct al publicului”, se mai arată în scrisoarea deschisă a AER.

Acesta îşi exprimăm încrederea că preşedintele Nicuşor Dan şi premierul desemnat Ilie Bolojan vor întreprinde demersurile necesare pentru ca recuperarea deficitului bugetar să nu presupună o povară suplimentară în ceea ce privește prețul cărților, într-o țară aflată pe ultimul loc din Uniunea Europeană în privința consumului de carte pe cap de locuitor.

Print Friendly, PDF & Email