Odată cu publicarea rezultatelor examenului de bacalaureat, atrage atenţia deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea, s-a confirmat una dintre cele mai mari îngrijorări exprimate în ultimele zile: “înregistrăm cel mai scăzut număr de candidați care au susținut examenul – 92.385 de elevi, dintre care 73.859 au obținut medii de promovare, adică o rată de promovabilitate de 79,9% înainte de soluționarea contestațiilor”.
Deputatul Marilen Pirtea, care este şi rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, reaminteşte că în 2024 au promovat 97.066 de elevi, în 2023 au promovat 89.555 de elevi, iar în 2022 au promovat 86.804: “Reiese astfel un procent de promovabilitate între 80% și 83,2%. Deși au existat ușoare fluctuații de-a lungul timpului (2021 – 75,7%, 2020 – 72,9%, 2019 – 75,5%, 2018 – 74,7%, 2017 – 79,2%), procentul se menține relativ constant”.
Odată cu procentul înregistrat în acest an, adaugă deputatul liberal, devine evident că nu a crescut rata de promovabilitate, ba mai mult, aceasta pare să urmeze o tendință descendentă: “Scăderea este cu atât mai îngrijorătoare dacă o raportăm la numărul elevilor care încep clasa a IX-a, comparativ cu cei care ajung efectiv să se înscrie și să se prezinte la examenul de bacalaureat, evidențiind pierderi semnificative pe parcursul traseului educaţional”.
Și în ceea ce privește elevii cu performanțe deosebite, datele din acest an confirmă un regres semnificativ, atrage atenţia Marilen Pirtea. În 2025, doar 24 de candidați au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, reprezentând cel mai mic număr din ultimii ani. Prin comparație, în 2024 au fost înregistrate 59 de medii de 10, în 2023 – 78, în 2022 – 222, în 2021 – 146, iar în 2020 – nu mai puțin de 308. “Această evoluție descendentă sugerează nu doar o scădere a excelenței școlare la nivel național, ci și o posibilă problemă structurală în ceea ce privește capacitatea sistemului educațional de a stimula și susține elevii cu potențial de performanță”, spune Marilen Pirtea.
Acesta atrage atenţia şi asupra faptului că România înregistrează deja cel mai scăzut procent de absolvenți de studii superioare din Uniunea Europeană, cu doar 23,6% din populație finalizând o formă de învățământ superior, precum și cel mai ridicat procent de tineri care nu sunt angajați și nu urmează niciun program de educație sau formare profesională – 11,2% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani fiind incluși în categoria NEETs, conform datelor din 2023.
“Pe baza acestor rezultate, se conturează o concluzie alarmantă: fără măsuri concrete și coerente de sprijin pentru menținerea tinerilor în sistemul educațional și pentru facilitarea tranziției acestora către învățământul superior și piața muncii, riscul adâncirii dezechilibrelor educaționale și sociale devine din ce în ce mai mare pentru tinerele generații”, declară deputatul PNL Marilen Pirtea.
Ultimele comentarii