Specialişti în gestionarea cazurilor generate de consumul de droguri, formaţi cu finanţare europeană

Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. Sursă foto: UMFT

Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara va forma specialiști în gestionarea cazurilor generate de consumul de droguri, printr-un masterat finanțat cu fonduri europene. Prin același proiect, aproape 2.500 de studenți se vor forma în domeniul medical, în laboratoare modernizate, transmite Agenţia de Dezvoltare Regională Vest.

 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara va avea un program de master privind toxicologia substanțelor de abuz și a plantelor recreaționale. Viitorul program vine în contextul în care, conform celui mai recent raport național privind situația drogurilor, emis de Agenția Națională Antidrog, în anul 2022, 23.8% dintre cazurile de urgență înregistrate la nivel național sunt cauzate de consumul de medicamente. Programul de masterat va fi înființat în urma unor investiții care se vor realiza prin Programul Regional Vest, anunţă ADR Vest.

Proiectul, al cărui contract de finanțare a fost semnat de reprezentanții universității și cei ai ADR Vest, prevede modernizarea mai multor laboratoare și săli de curs de care vor beneficia studenții facultăților de Medicină, Medicină dentară și Farmacie.

„Conform Agenției Naționale Antidrog, consumul de medicamente și droguri reprezintă la nivel global o problemă majoră ce trebuie atent monitorizată. (…) Pe măsură ce consumul și abuzul de droguri, atât legale, cât și ilegale, continuă să crească, nevoia de profesioniști care să fie bine informați și calificați în acest domeniu devine din ce în ce mai importantă. Aceștia vor fi echipați cu competențele necesare pentru a identifica și gestiona cazurile de intoxicații cu diferite substanțe de abuz recreaționale. Acest lucru îi va face să devină specialiști valoroși pentru diverse instituții, inclusiv spitale, institute de medicina legală, centre de reabilitare și agenții de aplicare a legii”, spun inițiatorii proiectului din cadrul UMF Timișoara.

În cadrul Facultății de Farmacie, unde va fi viitorul program de master, vor fi modernizate și dotate o sală de curs și un laborator de lucrări practice pentru disciplina de Toxicologie, Industria Medicamentului, Management si Legislație, ce are ca scop educarea studenților cu privire la efectele adverse, detectarea și gestionarea toxicității medicamentelor.

În plus, la Facultățile de Medicină și Medicină Dentară vor fi modernizate și dotate laboratoarele și sălile de curs, respectiv multimedia pentru disciplina de Anatomie și Embriologie, fundamentală pentru toate disciplinele studiate în cadrul celor două facultăți, dar și ulterior, în cazul pregătirii pentru intervențiile chirurgicale sau procedurile stomatologice. Laboratoarele vor fi dotate cu materiale tehnologice, didactice, auxiliare, IT și software, precum și cu mobilier.

„Într-un domeniu precum sănătatea, care se transformă constant, universitățile trebuie să-și actualizeze în permanență programele pentru a ține pasul cu nevoile și cerințele mereu în schimbare ale pieței. Investițiile pe care le realizăm în UFM Timişoara vor contribui la pregătirea a mii de studenți în laboratoare moderne, dar, mai presus de orice, vor crea și o platformă pentru dezvoltarea unei noi generații de medici profesioniști, în domenii critice pentru sănătatea publică”, declară Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Tot prin același proiect, 35 de studenți din medii defavorizate vor beneficia de sprijin financiar pentru taxele de școlarizare, cazare și alte cheltuieli legate de educație – 1.000 de lei pe lună, per student, timp de un an. O atenție sporită va fi acordată studenților cu dizabilități, care vor beneficia de o platformă digitală cu opțiuni speciale în sprijinul lor, spații special amenajate în sălile de curs și pupitre școlare care să permită accesul facil în scaun cu rotile, table interactive și laptopuri adaptate persoanelor cu dizabilități și grupuri sanitare adaptate.

2,64 milioane euro vor fi investiți în proiect, din care 2,55 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă. Proiectul va fi implementat în următorii doi ani.

Cinci proiecte noi pentru modernizarea unor instituții de învățământ superior de stat au fost contractate până în prezent prin Programul Regional Vest 2021-2027, în valoare totală de 9,4 milioane de euro.

 

Print Friendly, PDF & Email