Solaria Grup a pierdut procesul cu Primăria Timişoara

Şcoala Gimnazială 30. Foto: PMT

Primăria Timişoara a câştigat definitiv în instanţă procesul cu TT&Co Solaria Grup, constructorul care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30, penalizată în primă fază de Municipalitate cu 2,7 milioane de lei, pentru întârzierea lucrărilor.

 

“Am câștigat definitiv în instanță împotriva Solaria Grup SRL. E acea firmă care a păgubit copiii de la Gimnazială 30. E acel constructor împotriva căruia am depus plângere penală pentru nereguli grave – acte false depuse pentru reabilitarea școlii «Lenau», clădirea de pe Gh. Lazăr. Ei bine, după victoria noastră, nu va mai lucra cu nicio instituție publică în următorii ani”, anunţă, pe pagina sa de Facebook, Ruben Laţcău, viceprimar al Timişoarei.

Acesta mai spune că, după ce Primăria a reziliat contractul și a aplicat penalități de aproape 2,7 milioane de lei pentru întârzierile nejustificate, aa dat companiei certificat negativ. Solaria Grup a contestat în instanță decizia Municipalităţii. Procesul a fost câștigat definitive de Primăria Timişoara. Instanţa a decis, în plus, ca Solaria Grupă să nu mai poată participa la nicio licitație publică vreme de trei ani.

Ruben Laţcău mai spune că, din păcate, Primăria este aproape singură în astfel de demersuri: “Instituțiile care reglementează construcțiile, precum ISC, sunt mai preocupate să amendeze Primăria pentru montarea unor coșuri de gunoi fără autorizație de construire. Această firmă a venit la lucrări publice cu asigurări false, un fapt confirmat oficial de către ASF. Iar plângerea penală pe speță stă într-un sertar de doi ani și așteaptă, se pare, prescripția. Între timp, până la victoria noastră în instanță, această firmă mai mutilează obiective de patrimoniu ale județului Timiș, cum ar fi Sala 2 a Teatrului Național, clădire de patrimoniu ce ar trebui finalizată până în decembrie. Conacul de la Mocioni sau viitoarea închisoare de la Buziaș sunt alte lucrări eșuate sau pe cale să eșueze din cauza Solaria”.

Ruben Laţcău. Foto: PMT

Ruben Laţcău anunţă că şantierul de la Şcoala Gimnazială nr. 30, blocat de Solaria, va fi reluat. După finalizarea expertizei pentru restul de execuție, urmează licitația pentru lucrările rămase, aproximativ 30% din total.

Termenul de finalizare asumat de Solaria, în contractul cu Primăria, a fost în 17 ianuarie 2024. Cu certificat negativ pentru alt șantier nefinalizat, constructorul a avut un ritm scăzut fără justificare încă de la finalul anului 2023, declarau reprezentanţii Primăriei în luna aprilie, când Municipalitatea a notificat Solaria Grup cu privire la încetarea contractului și aplicarea unor penalități de întârziere de aproape 2,7 milioane de lei. Anterior, constructirul fusese avertizat în repetate rânduri că trebuie să accelereze lucrările și să recupereze întârzierile.

Pentru că l-am pus pe lista neagră a Primăriei Timișoara, un constructor se răzbună pe spatele copiilor. Prin mai multe canale au ajuns la noi declarații ale patronului firmei că nu vrea să finalizeze lucrarea în timpul campaniei electorale. Un cinism revoltător și un joc politic dus mult prea departe, împotriva timișorenilor. Bătaia de joc a constructorului față de banii publici e și mai greu de suportat, pentru că vorbim de o investiție așteptată de mii de copii și părinți. Îl va costa scump și nu va mai lucra cu Primăria niciodată, dar de nerecuperat sunt nervii celor care depind de finalizarea șantierului”, declara, în primăvara acestui an, primarul Dominic Fritz.

TT&Co Solaria Grup, mai transmitea Primăria, se află pe lista neagră a constructorilor și nu mai poate participa la viitoare licitații organizate de Municipalitate. În vara anului 2022, primarul Dominic Fritz a semnat certificatul negativ pentru această companie, întrucât a prezentat o asigurare falsă pentru reabilitarea Liceului „Nikolau Lenau”, clădirea de pe Gheorghe Lazăr nr.22-30.

 

Print Friendly, PDF & Email