Festivalul internațional studențesc ISWinT, la o nouă ediţie

Sursă foto: ISWint

La Timişoara a început o nouă ediţie, a XXX-a, a ISWinT, primul festival internațional studențesc din Europa de Est.

 

Deschiderea oficială a a ISWinT (International Student Week in Timișoara) a avut loc luni, 22 iulie. ISWinT este organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara

Evenimentul a debutat cu o conferință de presă organizată în Sala Senatului a UPT În cadrul acesteia, rectorul Florin Drăgan a povestit că în 1994, la prima ediție ISWinT, era student la Calculatoare şi i-a felicitat pe voluntarii Ligii AC pentru organizarea nu doar a acestui festival, ci a multor alte proiecte pe care le coordonează, subliniind că ar putea fi un model pentru celelalte organizații de studenți din țară.

Alexandra Dobre, director general al Direcției de Tineret, Familie și Politici Demografice din cadrul Ministerul Tineretului, Familiei și Egalității de Șanse, a adresat felicitări Ligii AC, care a menținut tradiția unui festival cu o asemenea istorie, având cuvinte de laudă și la adresa conducerii UPT, pentru excelenta colaborare și susținere a activităților și proiectelor studențești.

La eveniment au mai participat Lucian Rotar, coordonatorul primei ediții ISWinT, care a evocat momentele de început și entuziasmul celor care au organizat primul festival studențesc internațional din estul Europei, Marius Miri, coordonatorul actualei ediții, care a prezentat evoluția în timp a festivalului, și Juan Carlos Villas, unul dintre participanții la prima ediție, care a ținut să fie prezent și la cea aniversară.

În aceeaşi zi, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, a avut loc deschiderea oficială, eveniment la care Lucian Rotar, Florin Drăgan, Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Alexandra Dobre, László Borbély, de la Departamentul de Dezvoltare Durabilă, Andrei Luca, din partea Ministerului Afacerilor Externe, Adrian Iva, de la Fundația Alber, Laurențiu Grecu, de la City of Mara, Raul Brumaru, Blending Intensive Program, Facultatea de Automatică și Calculatoare, şi Marius Miri au adresat salutul lor celor 150 de participanți din 50 de țări.

ISWinT  este un festival internațional, dedicat studenților din toate colțurile lumii. Conceptul a fost creat în 1994 și a pornit de la ideile îndrăznețe ale studenților entuziaști care credeau în unitate, multiculturalitate și prietenie. A crescut tot mai mult, anul acesta ajungând la cea de-a XXX-a ediție, mereu animată de o echipă nouă, idei noi și un număr din ce în ce mai mare de participanți. Ceea ce ISWinT păstrează și transmite de la o generație la alta este spiritul, entuziasmul și motivația de a face fiecare ediție de neuitat.

Festivalul este dedicat tuturor studenților cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care sunt înscriși la o universitate oriunde în lume. La Timișoara, participă la ateliere, activități, evenimente și nopți nedormite care nu vor fi uitate niciodată. Atelierele, care sunt principalele activități pentru participanți, acoperă o mulțime de domenii de interes, variind de la probleme cu care se confruntă studenții din întreaga lume până la hobby-uri populare în rândul tinerilor.

Deschidere oficială ISWint 2024. Foto: UPT

Tema pentru ediția aniversară din acest an este „Shine Your Own Light”, o temă captivantă, concepută pentru a inspira încredere în sine, fiind strâns legată de elementul „lumină” și de istoria bogată a orașului nostru, la 140 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș iluminat electric din Europa.

O recunoaștere a valorii Festivalului Studențesc ISWinT, spun reprezentanţii UPT, vine în acest an și de la UNESCO, organizație care luat sub patronajul său cea de-a XXX-a ediție a proiectului demarat în 1994 (o premieră pentru un proiect de tineret), după ce în anii precedenți, festivalul s-a desfășurat sub patronajul Parlamentului European, al Casei Majestății Sale și al Ministerului Afacerilor Externe, toate acestea punând o etichetă a calității ISWinT.

Parada ISWinT va avea loc în 30 iulie, de la ora 18.30. Aceasta va porni din Complexul Studențesc Timișoara și se va încheia la Iulius Gardens. Studenți din întreaga lume vor defila pe străzile orașului, fluturând cu mândrie steagurile țărilor lor de origine sau a comunităților lor, într-un spectacol plin de culoare și energie. Parada reprezintă o ocazie unică de a celebra diversitatea culturală și unitatea globală. Finalul paradei este urmat de Concertul ISWinT, care va avea loc la Iulius Gardens. Evenimentul va începe la ora 21.30 cu trupa Acoustic Boyz, urmată de Dragoș Moldovan, la ora 22.

 

Print Friendly, PDF & Email