Ambasada Franţei din România a oferit, azi, distincţii pentru doi profesori de la Universitatea de Vest din Timişoara: Marilen Pirtea, rectorul UVT, şi Mircea Mihăieş.
Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, a primit titlul de Officier de L’ordre des Palmes académiques, iar Mircea Mihăieș a fost onorat cu titlul de Chevalier de L’ordre des Arts et des Lettres.
Ceremonia, oficiată de ambasadorul Republicii Franceze în România, Nicolas Warnery, a avut loc joi, 11 iulie, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara.
„În spațiul comunității educației și cercetării din România este recunoscută importanța parteneriatului româno-francez și destinul comun construit împreună de comunitățile noastre, pe axa româno-franceză. Tot așa, între Universitatea de Vest din Timișoara și spațiul academic francez s-au sedimentat, de mai multe decenii, relații de parteneriat perene. Am consacrat în ultimii ani destinul comun al educației și cercetării între Universitatea de Vest din Timișoara și mediul universitar francez prin fondarea Universității Europene UNITA, din care fac parte universități fondatoare din țări de limbi romanice, franceză și română, alături de italiană, portugheză și spaniolă. Universitatea de Vest din Timișoara este o ancoră a francofoniei în Timișoara și în România, un statut pe care îl vom onora și pe viitor, cu deschidere și prețuire pentru partenerii francezi”, a declarat Marilen Pirtea.
Evenimentul subliniază legătura durabilă dintre UVT și mediul universitar francez, relație esențială pentru promovarea francofoniei în Timișoara și România, parteneriatul cu spațiul educațional și de cercetare francez având, de altfel, o tradiţie de peste 50 de ani. „În Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, programele de studii în limba franceză sunt o constantă de mai multe decenii, incluzând și programe specifice precum cel de Management. (…)Comunitatea francofonă de la UVT este puternică, cu peste o sută de cadre didactice care au studiat în Franța și au stabilit colaborări academice cu peste 70 de universități franceze. În urma inițiativei europene de alianțe universitare, UVT a fondat Universitatea Europeană UNITA și deține președinția comitetului executiv”, transmit reprezentanţii universităţii.
UVT este membru activ al Rețelei Internaționale a Catedrelor Senghor ale Francofoniei și deține vicepreședinția acestei structuri inter-universitare care reuneşte 24 de universități membre din toată lumea.
Cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Marea Unire, la UVT a fost inaugurată placheta aniversară care îl reprezintă pe Emanuel de Martone, o marcare simbolică a contribuțiilor esențiale ale acestui mare geograf francez pentru trasarea granițelor României Mari. De-a lungul mandatelor diplomatice franceze recente, comunitatea UVT a primit vizitele ambasadorilor Franței la București, Michele Ramis, Laurence Auer și Nicolas Warnery, care au susținut și valoroase prelegeri în cadrul evenimentelor UVT reunite în cadrul seriei „Conferințele ambasadorilor” .
În 2023, anul Capitalei Europene a Culturii, UVT a invitat personalități prestigioase, inclusiv trei laureați Nobel din Franța – Gerard Mourou, Jean Pierre Sauvage și Jean Marie Lehn – în cadrul programului Laureați Nobel la UVT, contribuind la transformarea Timișoarei într-un centru al legăturilor culturale și științifice europene.
Ultimele comentarii