Primăria Timișoara a finalizat proiectul „Înnoirea flotei de tramvaie”, derulat în trei etape, prin care Municipalitatea achiziționat 23 de tramvaie noi. Proiectul a fost finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020.
„Acest proiect este unul foarte important pentru Timișoara. Vrem să asigurăm o flotă integral electrică, iar pentru a putea utiliza acest vehicule moderne, Primăria Municipiului Timișoara a făcut investiții masive și în infrastructura de transport în comun. Recent, linia 5 a fost deschisă și după 7 ani, tramvaiul 5 a circulat din nou în Ronaț, pe o linie nouă, pe un bulevard nou. A fost finalizat și bulevardul Cetății. În această vară, până la începutul școlii, ne așteptăm să avem și bulevardul Stan Vidrighin complet modernizat, inclusiv cu linia de tramvai. Toate aceste proiecte sunt parte din dezideratul primăriei de a transforma transportul în comun dintr-o modalitate de deplasare care e aleasă doar de cei care nu au altă variantă, în cea mai bună opțiune pentru toți, pentru timișoreni și pentru oraș”, declară viceprimarul Ruben Lațcău.
Valoarea celei de a treia etape a proiectului „Înnoirea flotei de tramvaie” este de peste 96 de milioane de lei, din care contribuţia proprie de la bugetul local este de aproape 1,4 milioane de lei. Valoarea finanțării pentru etapa I a fost de peste 92,5 milioane de lei (peste 1,5 milioane de lei contribuţie proprie buget local), iar pentru etapa a II-a, peste 104 milioane de lei (peste 1,75 milioane de lei contribuţie proprie buget local),
În etapa I au fost cumpărate 7 tramvaie, în etapa a II-a – 8 tramvaie, iar în etapa a III-a – 8 tramvaie. Din totalul celor 23 de tramvaie achiziționate prin proiect, 18 sunt în circulație, iar cinci sunt în proceduri de reparații și revizii, transmite Primăria.
Tramvaiele achiziționate prin proiect au parcurs peste 1.200.000 km și au înregistrat peste 5 milioane de călătorii, în peste 94.000 de ore de funcționare, calculate ca raport dintre numărul de kilometri și viteza medie comercială (13 km/h).
Municipalitatea transmite că toți cei 103 vatmani ai Societăţii de Transport Public Timişoara sunt instruiți să conducă tramvaiele Bozankaya şi că, în prezent, 14 noi cursanți urmează școala proprie de vatmani fiind instruiți inclusiv pe acest tip de tramvaie.
Implementarea proiectului vine cu o serie de beneficii pentru oraş, mai spun oficialii Primăriei Timişoara, menţionând în acest sens:
îmbunătățirea condițiilor de mediu, prin diminuarea emisiilor de dioxid de carbon, a poluării fonice și reducerea consumului de energie electrică;
fluidizarea și îmbunătățirea traficului datorită tramvaielor multi-articulate lungi cu podea joasă, cu o capacitate de transport de minim 170 de călători;
îmbunătățirea siguranței în circulație prin reducerea riscului și a numărului de accidente;
îmbunătățirea gradului de confort și civilizație; și a traficului urban în Timișoara;
Proiectul a fost prezentat în cadrul unei conferinţe la care au participat viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, Constantin Cocheci, directorul STPT, și Mihai Florescu, directorul Direcției Generale de Investiții și Mentenanță din cadrul Primăriei.
Ultimele comentarii