Spitalul CFR Timișoara, inclus în Programul Național de Tratament pentru Sindromul Hemolitic Uremic Atipic

Foto: SPitalul CFR Timişoara

Sindromul Hemolitic Uremic Atipic (SHU Atipic) este o afecțiune rară, care afectează în principal rinichii, însă poate avea consecințe extrem de grave asupra întregului organism, spun medicii specialişti. Totuşi, aceasta poate fi ţinută sub control.

 

„Sindromul hemolitic uremic atipic are la bază mutații genetice prezente de la naștere. Este o afecțiune caracterizată de distrugerea hematiilor și a trombocitelor, afectarea vaselor de sânge cu formarea de cheaguri și afectarea rinichilor cu insuficiență renală acută”, explică medicii specialişti de la Spitalul CFR Timişoara. Acest sindrom se distinge de forma clasică a sindromului hemolitic uremic prin faptul că nu este declanșat de o infecție cu Escherichia coli.

„La baza acestei afecțiuni stau disfuncții ale sistemului complementului, care pot duce la o activare necontrolată a acestuia, provocând deteriorarea organelor, în special a rinichilor. Programul național de tratament pentru SHU Atipic, implementat la Spitalul Clinic CF Timișoara, are ca scop atât asigurarea accesului rapid la investigații genetice și teste pentru identificarea corectă a pacienților cu SHU Atipic, cât și furnizarea tratamentelor inovatoare pentru a preveni activarea necontrolată a sistemului imunitar și pentru a proteja organele vitale”, declară managerul Spitalului Clinic CF Timișoara, dr. Stela Iurciuc.

O colaborare interdisciplinară pentru un diagnostic rapid este extrem de importantă pentru a identifica simptomele și pentru a începe tratamentul cât mai curând. Peste 60 la sută dintre pacienții cu SHU Atipic au nevoie de asistență medicală specializată încă de la primul consult medical, 54% dintre pacienți ajungând direct la terapie intensivă.

Acest program de tratament pentru Sindromul Hemolitic Uremic Atipic, mai spune dr. Stela Iurciuc, este al doilea implementat la Spitalul Clinic CF Timișoara, după cel de Spinraza: „Prin acest program urmărim și oferirea unui sistem integrat de monitorizare și suport pentru pacienți, care include evaluări periodice și ajustarea tratamentelor în funcție de evoluția bolii, dar și educarea pacienților și a familiilor acestora în legătură cu boala, cu tratamentele disponibile și gestionarea pe termen lung a acestei afecțiuni”.

La Spitalul Clinic CFR Timişoara, coordonatorul acestui program este dr. Alexandru Caraba, medic primar medicină internă și nefrologie, specialist reumatologie.

 

Print Friendly, PDF & Email