Consilierul local Raul Ambruș, fost liberal, s-a înscrie în PSD

Alfred Simonis şi Raul Ambruş. Foto: PSD Timiş

Consilierul local Raul Ambruș, fost membru PNL şi fost preşedinte al Partidului Liberal Timiş, a decis să se alăture echipei social-democrate. El intră în PSD Timișoara împreună cu peste 500 de colegi, anunţă PSD Timiş.

 

„PSD a fost mereu un partid deschis către oamenii performanți și către liderii din comunitate. Prin venirea lui Raul Ambruș și prin alianța cu PNL, cred că am reușit cu adevărat să realizăm un pol social-liberal în Timiș extrem de puternic, care poate oferi stabilitate în viitorii patru ani. Din postura de președinte interimar al Camerei Deputaților, am impus împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ca județul Timiș să nu mai fie marginalizat la București. Pentru a putea implementa proiectele de care Timișul are nevoie ca de aer este nevoie și de o echipă performantă și de stabilitate politică solidă. Raul Ambruș se alătură echipei PSD Timiș într-un proiect serios și pe termen lung care înseamnă, în primul rând, modernizarea județului Timiș și a Timișoarei. Nu ne permitem să facem experimente pe spatele cetățenilor, de aceea mergem la sigur cu oameni care au demonstrat deja”, declară președintele PSD Timiș, Alfred Simonis.

La rândul său, consilierul local Raul Ambruș spune că PSD Timiș se prezintă în fața cetățenilor la alegerile locale cu cel mai serios proiect de dezvoltare a Timișoarei și județului Timiș.

„Ne-am alăturat echipei PSD Timiș, deoarece aici am găsit un proiect ambițios care să ducă Timișoara și județul Timiș la un alt nivel. S-a demonstrat și în trecut că PSD știe să funcționeze extrem de eficient alături de o componentă liberală și de aceea am toată încrederea că experiența pe care eu și colegii mei am acumulat-o în administrația din Timișoara se completează foarte bine cu experiența pe care colegii mei din PSD Timiș o au la nivelul județului. Alfred Simonis și Sorin Grindeanu sunt doi oameni care în ultimii ani au reușit pentru Timișoara și județul Timiș ceea ce nimeni nu a mai reușit vreodată, să atragă fonduri și proiecte care să aducă dezvoltare cu adevărat”, declară Raul Ambruș, în calitate de nou membru PSD.

Raul Ambruș este la primul mandat în Consiliul Local Timișoara și a deținut, pe rând, funcțiile de președinte al TNL Timiș și secretar general al PNL Timișoara. În iulie 2021, Raul Ambruş a fost eliminat de conducerea PNL Timiş din cursa pentru șefia PNL Timișoara, cu puţin timp înainte fusese suspendat statutar. Acesta a fost că suspendarea nu era statutară şi l-a acuzat pe Alin Nica de la faptul că l-a eliminat de pe listele de vot. Alegerile au avut loc într-un  climat tensionta, fiind chemate forţele de ordine. După acest episod, Raul Ambruş a părăsit PNL Timiş şi, în scurt timp, a fondat Partidul Liberal Timiş, al cărui preşedinte a devenit. La începutul lunii aprilie, Partidul Liberal Timiș, care a fost parte din Alianța Timișoara Unită, alături de USR, PMP, Forța Dreptei și UDMR, a transmis că nu dorește să ia parte la „o mascaradă pusă în scenă cu scopul de a păcăli electoratul”, protestând astfel faţă de susţinerea lui Alin Nica la candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean Timiş, ca membru al partidului Forţa Dreptei, în care a intrat după demisia, în luna martie, din PNL.

Print Friendly, PDF & Email