O nouă ediţie a Salonului de Carte Bookfest la avea loc la Timișoara. Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Andreea Răsuceanu, Mihaela Noroc, Moni Stănilă, Liviu Stănescu, Dan Sociu, Bogdan Creţu, Andrei Mocuţa sunt doar câteva dintre personalităţile culturale care urcă pe scena Bookfest Timișoara.
Salonul de Carte Bookfest va avea loc între 21 și 24 martie, la Centrul Regional de Afaceri (bulevardul Eroilor de la Tisa, nr. 22).
Editurile au programat peste 30 de evenimente care vor prilejui iubitorilor de carte întâlniri memorabile și sesiuni de autografe de la personalități marcante ale culturii românești contemporane: Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Andreea Răsuceanu, Mihaela Noroc, Bogdan Creţu, Moni Stănilă, Liviu Stănescu, Dan Sociu, Andrei Mocuţa. Nu vor lipsi însă nici cunoscuți autori timișoreni: Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, Viorel Marineasa, Robert Șerban sau Radu Pavel Gheo.
Expozanţii participanţi anunţă reduceri și oferte pentru o multitudine de cărți. La Bookfest şi-au anunţat participarea editura Academiei Române, Grupul Editorial All, Asociația ARI, Grupul Editorial Art, Asociația Liga Albanezilor din România, Brumar, Cartego, Cartex, Casa, Grupul Editorial Corint, Crime Scene Press, Curtea Veche Publishing, Datagroup, Diana Press, Didactica Publishing House, Fischer International, Hasefer, Herald, Humanitas, Ink Story, Junimea, Lebăda Neagră, Librex Media, Litera, Asociaţia Macedonenilor din România, Mega, Muzeul Naţional al Banatului, Nemira Publishing House, Niculescu-Oxford University Press, Nomina, Paralela 45, Asociaţia Culturală Adrian Păunescu, Polirom, Prior Media Group, RAO, Ratio et Revelatio, Sens, Shambala, Stand Agenţie Difuzare Carte, Trei, editura Universității de Vest. Totodață va fi prezentă cu stand la Bookfest și librăria ‚La două Bufnițe.
Joi, 21 martie
Salonul își deschide porţile joi, 21 martie și evenimentele își vor face loc din prima zi. Editura Brumar e cea care va deschide seria și a pregătit publicului patru întâlniri. De la ora 15, Gilda Vălcan îşi va lansa Privighetoarea mecanică. Începând cu ora 15.30, publicul va putea afla mai multe despre Timișoara de odinioară și cea din istoria recentă, “orașul care nu se vede”, graţie volumelor O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716 și Underground 2 TM,– primul semnat, iar cel de-al doilea coordonat de Cristian Vicol. De la ora 16.30 publicul va pătrunde în META Spațiu cu ajutorul volumului coordonat de Mirela Stoeac-Vlăduți.
Începând cu ora 17, editura Lebăda Neagră va lansa două volume: Second Life, de Adrian Christescu, și, de la 17.30, volumul de scurte povestiri horror Vodcă roșie, semnat de Bogdan Piticariu. Invitaţi vor fi scriitorii Adrian Petru Stepan și Adrian Christescu, iar lansările vor fi urmate de o sesiune de autografe.
Muzeul Naţional al Banatului împreună cu editura Mega au pregătit publicului o seară medievală și, de la ora 18, Vasile Rămneanţu, Adrian Magina și Livia Magina vor prezenta câteva volume: Nobili și demnitari ai Banatului montan medieval și premodern (studii istorice), de Ligia Boldea, Mănăstirea cisterciană de la Igriş din perspectiva cercetărilor arheologice, de Daniel Tănase, și Castelul Huniade, de la reședință regală la sediul muzeului, de Kopeczny Zsuzsa.
Ziua de joi se va încheia tot cu un apel la istorie, dar de această dată la cea recentă. Astfel că, de la ora 19, editura Corint ne va aduce înainte o carte fascinantă despre relația dintre liderii comuniști și copiii lor: Prințesele roșii, de Lavinia Betea, în prezenţa autoarei.
Vineri, 22 martie
Ziua de vineri, 22 martie, de la ora 10, editura Lebăda Neagră a pregătit timișorenilor o serie de evenimente. Primul va fi lansarea volumului Manifestul unui hater, semnat de Alex Ionescu. Alături îi vor fi Adriana Moţ și Adrian Christescu. De la 10.30, publicul va putea afla Pentru cine scriem, acesta fiind titlul dezbaterii literare la care vor participa scriitorii Adrian Petru Stepan, Adriana Moț, Alex Ionescu, Alex Szöllö, Bogdan Piticariu și Mugur Ioniță. Moderatorul întâlnirii va fi scriitorul și editorul Adrian Christescu. La ora 11.30 este programat un eveniment organizat în colaborare cu Asociația Comitato Dante Alighieri Di Timișoara: Oriana Fallaci – o conștiință. Acesta va fi dedicat jurnalistei Oriana Fallaci, cu prezentarea volumelor Sexul inutil, Cele șapte păcate ale Hollywoodului, Scrisoare pentru un copil niciodată născut și Un Om. La întâlnire îi vom avea ca invitaţi pe Mirela Ileana Boncea și Daniele Pantaleone, iar moderator va fi scriitorul Adrian Petru Stepan.
Editura Brumar va lansa, la ora 12, volumul semnat de Patricia Lidia, Aventuri în lumea lui Brâncuși.
De la ora 12.30, editura Cartego a pregătit un eveniment special, și anume lansarea antologiei de poezie O mie și una de eu fără umbre, o colaborare dintre Radmila Popovici și Florina Breazu, unde poezia și arta sunt într-o simbioză totală, alcătuind un tablou vibrant al experienței feminine.
Începând cu ora 13.30, Daniel Meze, de la Editura ARI, va susţine o conferinţă cu titlul Cabala și Noul Testament.
Ora 14.30 va marca debutul literar al Ioanei Bena, cu Recurs la trecut (jurnal sucit), volum apărut recent la editura Lebăda neagră. Cartea va fi prezentată de scriitorul Mugur Ioniță și de editorul Adrian Christescu.
Editura Sens propune o dezbatere, începând cu ora 15, pornind de la volumul Jaques Ellul – Omul și tehnica. Influenţa tehnologiei asupra vieţii omului modern.
De la ora 16, Robert Șerban va prezenta împreună cu Simona Modreanu colecția „Hamletarium” a editurii Junimea și volumul din colecția „Orizontul lecturii”, Bătăușa suedeză. Agresiuni de bun-simț, semnat de Alexandru Budac.
Pentru ora 17, editura Humanitas Fiction a pregătit cititorilor o întâlnire cu două volume semnate de Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură: Scrisori către un tânăr romancier și Conversație la Princeton, cursul de literatură și politică pe care Llosa l-a susţinut împreună cu profesorul Rubén Gallo în perioada în care a predat la Princeton. Gabriel Liiceanu, Adriana Babeţi și Denisa Comănescu vor fi prezenți la eveniment pentru a oferi perspective inedite asupra operei lui Vargas Llosa și pentru a dezbate temele fundamentale abordate în volume.
De la ora 17.30, publicul va putea lua parte la lansarea volumului Transfer, al scriitorului și jurnalistului Andrei Mocuța, apărut la editura Humanitas. Alături de autor, în dialog se vor afla Adriana Babeți și Robert Șerban pentru a discuta despre roman și despre rolul artei în procesul de vindecare.
Începând cu ora 18, Melania Cincea, Ilinca Ilian, Mircea Dragu și Denisa Comănescu ne vor prezenta câteva dintre noile volume apărute la editura Humanitas Fiction: Dincolo de sârma ghimpată, de James D. Shipman, Numele mi-l știe vântul, de Isabel Allende, și Regina inimii, de Akira Mizubayashi.
Seara de vineri se va încheia sub semnul cărţii, al felinelor și al vinului. Astfel că, de la ora 18.30, editura Humanitas ne va propune spre atenţie și delectare volumul colectiv Ce vrăji a mai făcut pisica mea?, coordonat de Radu Paraschivescu și prezentat de Lidia Bodea și Denisa Comănescu. Volumul reunește textele a 15 autori români: Ana Blandiana, Lidia Bodea, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Marius Chivu, Cătălina Dumitrescu, Mihai Frăţilă, Simona Kessler, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Germina Nagâț, Radu Paraschivescu, Alina Pavelescu, Tania Radu și Vlad Stroescu. Toți aceștia scriu despre relația specială dintre om și pisică, despre bucuriile și năzbâtiile pe care le aduc aceste feline în viața noastră. Vinul va însoţi acest eveniment, iar publicul va fi chemat spre o experienţă rafinată prin intermediul selecţiei de vinuri premium pe care crama Jidvei a pregătit-o spre degustare.
Sâmbătă, 23 martie
Ca de obicei la Bookfest, ziua de sâmbătă va fi una foarte bogată în evenimente. Startul va fi dat de editura Junimea care, de la ora 11.30, a pregătit publicului două semnale editoriale: Recurs, de Adrian Dinu Rachieru, și Convoiul, de Gheorghe Schwartz. Acestea vor fi prezentate de Cornel Ungureanu, Adrian Dinu Rachieru și Horea Oprean, amfitrion fiind Simona Modreanu.
Începând cu ora 12, editura Humanitas Junior a pregătit un eveniment special copiilor care iubesc poveștile cu surprize. Îndrăgita scriitoare Ioana Pârvulescu va lansa a doua sa carte pentru copii, Trei zile nemaipomenite, avându-i alături în această aventură pe scriitorul Robert Șerban și pe Lidia Bodea.
De la ora 12.30, Humanitas va duce publicul în Lumea fetelor, prin intermediul celui de-al doilea album realizat de Mihaela Noroc, autoarea bestsellerului internaţional Atlasul frumuseții. Prin intermediul fotografiilor și al textelor sale, Mihaela Noroc ne va da prilejul să descoperim diversitatea lumii și frumusețea unică a fiecărei fete, plecând de la portretele și poveștile unor fete din 55 de țări. Robert Șerban și Lidia Bodea îi vor fi parteneri de dialog, având ca punct de plecare experiența de a călători și a fotografia fete din toate colțurile lumii.
De la ora 13, va fi un moment de dialog și reflecție prin lansarea volumelor Înapoi la argument: Patru dialoguri despre splendorile prea repede uitate, de Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici, și Exitus, de Gabriel Liiceanu, doi dintre cei mai importanți intelectuali români ai momentului. Cele două volume explorează teme fundamentale ale existenței umane, de la prietenie și iubire la destin și moarte, oferind cititorului o perspectivă profundă și originală asupra lumii în care trăim. Acestea vor fi prezentate de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Melania Cincea și Mircea Mihăieș, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
Apoi, la ora 14, editura Humanitas Fiction va propune spre lansare romanele Pasagerul, și Stella Maris, de Cormac McCarthy, Nimeni nu părăsește Palo Alto, de Yaniv Iczkovits, și Borges și eu, de Jay Parini. Acestea vor fi prezentate de Ioana Pârvulescu, Dana Percec, Florin Lobonț și Denisa Comănescu.
De la ora 15, Humanitas îl va aduce în faţa cititorilor pe scriitorul Radu Paraschivescu, marcând un dublu eveniment. Pe de o parte, va fi lansată în prezenţa lui Robert Șerban și a Lidiei Bodea o ediţie nouă a romanului Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, romanul unui cântec ce străbate veacurile și pe care autorul îl va aduce din nou în faţa cititorilor. Totodată, Radu Paraschivescu va oferi publicului prezent și o lectură în avanpremieră din volumul său aflat în pregătire, Libertatea de depresie.
Începând cu ora 15.45, editura Polirom propune publicului o întâlnire cu profesorul și criticul literar ieșean Bogdan Creţu, prilejuită de apariţia noului său roman Mai puțin decât dragostea, care nu este doar o poveste de dragoste, ci și o pledoarie pentru memorie. Acesta marchează, alături de alte volume pe care editura le-a pregătit, 20 de ani de existență a colecţiei “Ego. Proză” și va fi pus în dezbatere de Adriana Babeți și Radu Pavel Gheo.
Apoi, de la ora 16.15, vom avea parte de una dintre cele mai puternice voci ale literaturii române contemporane. Întâlnirea va fi cu scriitoarea Andreea Răsuceanu și ultimul volum al trilogiei satului C., Linia Kármán, un roman al diferitelor tipuri de graniţe, pe care suntem invitaţi să le înţelegem și să le transcendem prin incursiunea în universul complex creat de autoare. Aceasta va fi însoţită în dezbatere de Cristina Chevereșan și Alexandru Oravițan.
După ora 18, editura Humanitas Fiction ne va aduce alte câteva noutăți prezentate de Ioana Pârvulescu, Robert Șerban și Denisa Comănescu: Soare întunecat (cel de-al treilea volum din ciclul Străbătând secolele), de Eric-Emmanuel Schmitt, Numărul 2, de David Foenkinos, și Concert la sfârșit de iarnă, de Ismail Kadare.
După ora 18.30, editura Humanitas ne va duce la „capătul lumii”, avându-l ca ghid pe Liviu Stănescu și volumul său care îmbină în mod original notele de călătorie cu momentele lirice: Am fost la capătul lumii. Acesta o va avea alături pe Lidia Bodea.
Evenimentele de sâmbătă se vor încheia cu editura Cartex care, începând cu ora 19, va da publicului ocazia întâlnirii cu Ramona Boldizsar și noul său volum, Spune-mi unde să apăs mai tare. Alex Higyed i se va alătura și vor da ultimul cuvânt poeziei.
Duminică, 24 martie
Editura Cartex deschide seria de evenimente la ora 10 şi va lansa volumul În colonia penitenciară, de Franz Kafka. Traducerea și studiul introductiv al acestei noi ediţii îi aparţin lui Lucian Pricop.
Ora 11 aduce în atenţia publicului o reeditare a unuia dintre volumele emblematicilor autori timișoreni, Viorel Marineasa și regretatul Daniel Vighi: Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchiști, apărut la editura Ariergarda.
De la ora 12, Editura Humanitas Junior îi va chema pe copii să intre în Cercul mincinoșilor pentru că le-a pregătit o ediţie spectaculoasă a Celor mai frumoase 100 de povești filozofice din lumea întreagă, semnate de Jean-Claude Carrière. Călăuze în universul “mincinoșilor”, adică al povestitorilor, ne vor fi Andrada Mazilu, Bajkó Attila (ilustratorul cărţii) și Mircea Dragu.
De la ora 13, Polirom organizează o întâlnire, a publicului cu Dana Crăciun, Otilia Ghițescu, Moni Stănilă, Oana Doboși, Raluca Selejan, Mihai Gafencu, în jurul proaspetelor titluri apărute în colecţia “Biblioteca Polirom”: Bournville, de Jonathan Coe, Calendarul unei vechi iubiri, de Andrei Makine, Aproape surorile, de Cloé Korman, Insula copacilor dispăruți, de Elif Shafak, Tokyo Decadence, de Ryū Murakami, Crossroads, de Jonathan Franzen, Orașul victoriei, de Salman Rushdie, și Lecții, de Ian McEwan. Evenimentul va fi moderat de Dan Croitoru, coordonatorul colecției.
Următoarele două evenimente ale editurii Polirom vor sta sub semnul aniversării a 20 de ani alături de colecția “Ego. Proză”. La ora 14, Moni Stănilă va fi prezentă în faţa cititorilor alături de Radu Pavel Gheo și de Oana Doboși pentru a ne vorbi despre a doua ediţie, revăzută, a romanului Al 4-lea.
Începând cu ora 14.30, Dan Sociu va fi însoţit de Alina Radu și Radu Pavel Gheo, într-o discuție prilejuită de apariţia volumelor La gunoi și Cum reușești, viața mea, marcând astfel dubla sa ipostază literară – atât de prozator, cât și de poet.
De la 15, Asociația Română a Traducătorilor Literari propune spre dezbatere o temă extrem de importantă și actuală cu titlul Traducerea literară, între AI și IQ. Mirela Iacob, Dana Crăciun și Gabriel Kohn vor purta un dialog despre înțeles și înțelegere, abordarea umană și algoritmii artificiali în traducerea literară.
Editura Sens a pregătit la ora 16 lansarea cărţii O viaţă de rroman, de Emanuela Covaci. Autoarea se va afla în dialog cu scriitorul Borko Ilin, având ca temă de dezbatere “Scrisul ca formă de eliberare; o radiografie a toleranţei”.
Salonul se va încheia cu editura Brumar care, de la ora 18, va da ocazia publicului să se întâlnească cu volumele lui Șerban Foarţă: Narațiunea de a fi – Robert Șerban în dialog cu Șerban Foarță și Erosophia, Erosophia. Incantaţii & O cantilenă.
La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă în cadrul Salonului. În toate cele patru zile, Bookfest Timișoara va putea fi vizitat între orele 10 și 20.
Salonul de Carte Bookfest Timișoara este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, împreună cu Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
Parteneri în organizarea evenimentului sunt: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Biblioteca Județeană Timiș, Universitatea de Vest din Timișoara, iar parteneri media: TVR Timișoara, Radio România Timișoara, Banatul Azi, Timiș Online, Timpolis, Puterea a Cincea, Știri de Timișoara şi Știri pentru copii.
Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.
La Salonul Internațional de Carte Bookfest din 2023 (București, 29 mai – 2 iunie 2023) au fost prezenți peste 170 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări și dezbateri până la proiecții cinematografice și evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Italia. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Japonia.
 
					

































Ultimele comentarii